Ascultător nevăzut

Liana Oprea

14 January 2013

Autobuzul local intră în sat, după o jumătate de oră de mers încet, cu opriri pe drumuri lăturalnice. Mă aduseseră la Curiti niște ape răzvrătite – un râu care insista să curgă și de-a lungul și de-a latul albiei – și o ușoară lipsă de imaginație cu privire la ce-aș putea să fac cu a zecea zi petrecută în orășelul San Gil din centrul Columbiei.

Cu alte cuvinte, nu mă așteptam la cine știe ce când am coborât în preajma centrului așezării, marcat de o piațetă rotundă care încercuia un părculeț cu alei pietruite șerpuind printre bănci și înconjurat de clădiri joase între care se remarca, solitară prin înălțime, o biserică modestă, cărămizie.

Atracțiile din centru, un magazin cu înghețată de casă – tradiție locală – unul cu suveniruri pentru rarii turiști și un mic hotel cu restaurant – păreau închise. Totuși, n-aveam încă poftă să pornesc mai departe și ceva în atmosfera aproape încremenită, de tablou, a locului mă făcea să vreau să zăbovesc. Ciudat, cum funcționează mintea umană: dacă nu-s oameni, locul pare straniu. Nu se mai vedea nimeni prin apropiere în afară de mine, ceea ce îmi sporea senzația că pășesc în imaginația magică a lui Garcia Marquez, deviată cu doar o fracțiune de percepție de la timpul terestru.

M-am îndreptat spre singurul loc care-mi părea potrivit unui străin în acel peisaj și m-am așezat pe una din băncile mai ferite de pe marginea părculețului. Fumătorii au mereu o ocazie în plus de a face ceva cu mâinile atunci când nu au ce face cu mâinile, așa că mi-am aprins o țigară, aștaptând să mă pot desprinde de vraja aceea care mă oprea să pornesc imediat spre râul aflat la un drum de 30 de minute pe dealurile dimprejur.

Pe la jumătatea celui de-al doilea Piel Roja fără filtru, am auzit glasuri cântând undeva în apropiere. Ușa uneia din casele care mărgineau piațeta s-a deschis și pe ea au ieșit două perechi îmbrăcate festiv, dar nu strident. Cei doi bărbați aveau costume negre și cămăși albe, iar unul purta ochelari fumurii care, împreună cu faptul că cea mai în vârstă dintre femei îl ducea de mână, confirmau că omul era orb.

Nu cred că mă observaseră, pe banca mea lăturalnică. Au înaintat agale, cântând cu voce moderată, și s-au oprit în miezul parcului, lângă statuia care pare să lege în jurul ei țesătura micilor așezări de felul Curiti-ului. Atunci am văzut – fiindcă am auzit-o – că bărbatul mai în vârstă cu ochelari fumurii avea o chitară, cu care a început să acompanieze o melodie lentă, pasională, ca un cântec de dragoste. Femeia mai vârstică – soție? – și cuplul de tineri – fii, fiu și noră? – i s-au alăturat din nou, cu voci măsurate, muzicale. Nu-și strigau cântecul, ceea ce făcea să pară că-l cântă doar pentru ei – însă firul melodic avea o forță ciudată, autonomă. Sacourile costumelor stăteau împăturite pe speteaza de piatră a bazei statuii, iar chitara vibra dulce-amar, într-o poziție ce aducea în mod neobișnuit cu solemnitatea, pe materialul ușor al cămășii albe. Nu știu de ce, nu îndrăzneam să mă mișc și să-mi trădez prezența. Poate pentru că mă simțeam ca și cum aș fi intrat neanunțat în casa cuiva, surprinzându-l într-o îndeletnicire intimă.

Îmi amintesc că nu erau multe culori în ziua aceea – era o zi înnorată – și că predominau tonurile de pământ și griurile cromatice. Un copac uscat, cu crengi groase retezate, rămăsese cine știe de ce în picioare în părculeț – sau poate era doar într-o pauză de vegetație, n-am aflat niciodată. În jur nu se mai arătase nimeni – să fi fost duminică? – atât  cât a continuat să curgă în muzică bucuria reținută a celor patru. Când s-au oprit, deschiseseră restaurantul, și m-am dus să-mi iau o bere, berea are darul de-a-mi calma emoțiile. Râul putea să mai aștepte.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
337 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro