Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Ăsta e trenu’ spre Făurei?”

26 December 2017

Ajung în gară. În dreapta, vreo 12 oameni înghesuiți. Patru întinși pe jos, pe niște haine murdare. Restul, sprijiniți de pereți. Aproape fiecare are lângă câte o plasă cu sigla vreunui supermarket. Dinspre ei, vine un miros puternic de transpirație îmbâcsită cu pișat. Mă uit câteva secunde la ei, până îmi ies din câmpul vizual. M-am gândit că lor le e indiferent, chiar dacă trece cineva nepăsător pe lângă ei, chiar dacă cineva îi compătimește.

Cumpăr bilet și merg pe peron. În difuzor e anunțat trenul care pleacă înspre Făurei. O fată scundă, îmbrăcată băiețește și tunsă scurt, cu hainele murdare, mă întreabă entuziasmată: „Ăsta e trenu’ înspre Făurei?” „Da” „La linia doi?” „Da” „Mersi mult”. Fuge în clădire, ia un troller plin de noroi de lângă un bărbat care dormea și fuge înspre tren. Tristețea din gară era mai puternică decât mirosul homeless-ilor și fericirea tipei ăsteia era ieșită din decor.

barbat gara

Urc în tren, în sfârșit. Interiorul arată bine, dar, din nou, vine un miros puternic de urină. Am început să cred că așa duhnește amărăciunea. Deschid o carte și încep să citesc. Din celălalt vagon, se aud chiuieli și bătăi din palme. O voce răgușită, aproape indescifrabilă, se apropie. „Dacă dați un ban la noi,/ Dumnezeu vă dă-napoi” Trec șase tipi, unul dintre ei cu capra, toți pe la 16-17 ani, toți cu mirosul pe care l-am simțit și în gară. „Și la anul când venim, sănătoși să vă găsim”. Cred că lor li se aplică treaba asta. I-aș vedea și la anul, pe 24 decembrie, tot în tren, tot colindând ca să obțină bani.

Bani pe care, da, poate-i dau pe țigări, pe băutură, poate-i sparg la păcănele sau poate-și cumpără ceva de mâncare. Dar asta-i sărăcia. Și e rău să fie judecați. Părerea mea e că nu e vina lor că sunt săraci, nu e vina lor că încearcă să facă bani în tren, de sărbători, nu e vina lor că cerșesc, că dorm în gări, că sparg toți banii pe băutură, că suflă-n pungă, că fumează, nu cerșesc pentru că sunt romi și nici nu sunt romi pentru că cerșesc.

Nu cred că e relevant să-ți urez sărbători fericite pentru că, dacă vezi mesajul ăsta, sigur o duci mai bine decât „boschetarii” din gară, colindătorii din tren și decât tipul care sufla în pungă rezemat de un perete.

Guest post by Andrei Petre

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu-i greu să ademeneşti soţul alteia. Greu e să i-l dai înapoi

Fotografia și citatul zilei – Winston Churchill

Anti-resemnare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
359 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro