Asta înseamnă să fii mafioată!

Eugenia Crainic

30 August 2015

Eugenia CrainicSă fii mafioată înseamnă

  • să fii măritată de 20 de ani cu același bărbat, care te întreabă zilnic unde-i sunt ciorapii, iar tu să-i răspunzi prompt și egal, indicându-i stăruitor comoda din dormitor cu arătătorul: „i-am dus cu mine la serviciu, puiule!”
  • să lucrezi opt ore la un serviciu solicitant, să-ți iei după-amiaza un al doilea job, să gătești zilnic ceva ce pe-a doua zi să nu mai rămână, să nu treacă zi de la Dumnezeu fără să citești și câteva pagini dintr-o carte, iar seara să-ți primești bărbatul cu zâmbetul pe buze, de parcă toată ziua te-ai lăfăit la spa, primenindu-te pentru asta.
  • să-ți datoreze firma bani de vreo șase luni, iar tu să continui să lucrezi acolo.
  • să nu poți nimic și să-ți postezi pe facebook „pentru că pot!”
  • să-ți admiri sincer bărbatul când îți iese în oraș fără bani și se-ntoarce acasă beat mort.
  • să-ți suni soacra de fiecare dată FIX cu cinci minute înainte să te sune ea, asigurând-o că fii-su e vesel, sănătos, mănâncă bine, are umbrelă în portbagaj în caz de ceva, plus un jerseu, tot în caz de ceva, că nu se plânge de nimic și să nu te înfurii după ce, mulțumită de răspunsuri, închide brusc, tocmai când te-ai fi așteptat să te întrebe și pe tine cum o mai duci.
  • să învârți cu o mână în cratiță, cu una să-i desfaci un iaurt ăluia mic, cu piciorul stâng să trântești ușa mașinii de spălat, apoi să te crăcănezi suficient încât să apeși cu degetul mare pe „on”, iar dacă soțul apare pe nepusă masă și te întreabă „ce faci?”, să-i răspunzi îngerește: „nimic, dragă!”

funny-pictures-humor-snow-white-costume-wife-mother[3]

  • să-ți pui vopseaua pe păr și între timp să te apuci de-o prăjitură, să lași totul la o parte și să fugi la chioșc după un praf de copt, iar când se uită lumea insistent la tine, să consideri că o face pentru că, deși ești „over 45”, încă arăți demențial.
  • să-ți intre soțul în șomaj, iar când nu-și găsește de lucru nici după doi ani, să-l întrebi, când vii de la serviciu, dacă n-ar vrea să se odihnească puțin, până faci tu o oală de mâncare.
  • să-i oferi bărbatului două feluri de mâncare gătită, după o zi infernală, iar când te întreabă dacă n-ai făcut și-o prăjitură, să-ți schimbi statusul de pe facebook din „Married” în „I’m in a complicated relationship”.
  • să-ți umpli o cadă cu apă fierbinte, parfumată cu săruri incitant-mirositoare și să te doară-n cot de ce se dau masculii de ceasul morții să convingă lumea că sunt mafioți.
  • să nu concurezi nicăieri și totuși să rămâi în top.
  • să fii convinsă că e penibil să fii mafioată și totuși să postezi în consecință.

Asta-nseamnă să fii mafioată!

P.S.

* Să fii mafioată înseamnă să scrii „să fii mafioată” cu doi „i”, când tot „feisbucul” scrie cu un „i”.

* Să fii mafioată mai înseamnă și să te doară-n paișpe că se scrie „mafiotă”; dacă tot ne-nțelegem între noi, gramatica să moară-n chinuri!

(Și) asta-nseamnă să fii mafioată.



Citiţi şi

Frumos zâmbet…

Azi i-am văzut din întâmplare pozele pe facebook

Am zis „da”, că părea o idee bună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
31,524 views

Your tuppence

  1. Jack Pot Dude / 12 September 2015 8:44

    Jeni draga,esti Nas(h)a mafioatelor!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Bianca Badea / 1 September 2015 15:55

    In cazul asta… sa fie altele mafioate :))

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. andrei / 31 August 2015 18:15

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 9
    Reply
  4. Blue / 30 August 2015 20:55

    Eu as zice ca asta inseamna sa fii romanca…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  5. Belle dImagination / 30 August 2015 15:07

    Mie nu mi se pare că multe dintre definiţiile de mai sus se aplică unei mafioate. Multe se aplică unei femei care ştie ce vrea.
    Însă cele mai multe se aplică unei femei care e sclavă şi mai mult, are pretenţia să fie mândră că e sclavă

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 0
    Reply
  6. Diana / 30 August 2015 13:28

    … sa mai ai timp si sa ne impartasesti toate acestea in acest minunat articol…
    Bravo Sister Mafioata 🙂 Multa energie si rabdare sa carry on 🙂

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro