Atac la mediocritate

Mihaela Pascu

28 February 2014

Mihaela PascuA alege între gourmet şi fast food înseamnă a opta fie pentru excelenţă, fie pentru mediocritate. Iar mediocritatea, ca stil de viaţă şi trăsătură principală a omului, nu se produce brusc, ci îşi consolidează treptat statutul prin fiecare decizie pe care o luăm în defavoarea excelenţei.

Ce înseamnă însă mediocritatea? Poate fi ea văzută ca “literă stacojie” şi suntem noi îndreptăţiţi să o arătăm cu degetul şi, astfel, să o judecăm? Da. A fi mediocru înseamnă a te opri la jumătatea drumului, a alege să faci lucrurile numai pe jumătate, a-ţi reduce potenţialul maxim cu cincizeci la sută, a-ţi sufoca în mare parte creativitatea şi, din păcate, a renunţa la a mai crede în ceea ce ai putea deveni. Altceva decât ceea ce eşti deja şi ceea ce crezi că ţi-a fost dat şi nu poate fi schimbat.

Prin natura noastră, tindem către înalt. Factori nenumăraţi ne fac să luăm însă decizii care ne bătătoresc drumul spre mediocritate. De la ceea ce alegem să primim ca informaţie până la ceea ce luăm drept model, totul poate fi categorisit în funcţie de una din cele două posibile variante: deasupra liniei sau dedesubtul ei, cu ambele mâini agăţate de sfoară şi cu picioarele în gol. Alegem să fim mediocri atunci când nu ne mai asumăm riscuri, trăind cu falsa impresie că pământul pe care călcăm e unul sigur.

Cer

La polul opus, tinzând spre excelenţă, trăim tot timpul cu senzaţia că nu există o plasă de siguranţă, deşi terenul pe care mergem, din ce în ce mai mult, se transformă în marmură.

Să fii mediocru înseamnă să te simţi confortabil în permanenţă, să iubeşti acest confort şi să nu vrei să-l abandonezi. Să-ţi faci chip cioplit după cutele pernei pe care ai dormit şi să preaslăveşti rutina. Or, confortul şi succesul se exclud reciproc, iar asta o ştie oricine a trecut prin nopţi nedormite, prin sacrificii şi riscuri luate de la o zi la alta şi multe altele care nu-şi au locul în confort.

Nimic nu poate fi obţinut acolo unde constrângerile sau necesitatea nu-şi fac simţită prezenţa şi unde omul nu ia decizia de a păşi spre necunoscut. Ne temem de ceea ce nu cunoaştem, însă ceea ce nu cunoaştem devine periculos atunci când alegem să nu ne informăm. În jurul nostru, zi de zi, trebuie să plutească nenumărate semne de întrebare. Ca nişte bule pe care să le spargem prin cunoaştere. Şi-n locul lor să apară altele, ca atunci când tai un cap al balaurului din poveste şi-n loc cresc două.

Fiindcă omul trebuie să înveţe pe tot parcursul vieţii şi să tot taie capete de balaur. Şi unde cresc altele, să lovească şi mai năpraznic. Fiindcă în orice poveste balaurul e învins în cele din urmă, aşa cum şi excelenţa, la final de capitol, învinge întotdeauna.

Citiţi şi

Le sunt recunoscătoare bolilor mele

Servite pe tavă, doar să le urmăm

Poveste de (ne)integrare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
936 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro