Atingeri imposibile

Daniela Toader

6 July 2015

daniela toaderMai ţineţi minte când vă bătea la uşa vecina dinspre deal să vă ceară puţină sare? Sau puţin zahăr? Sau puţin din orice altceva doar ca să facă puţină conversaţie? Să se trezească. Să depene amintiri. Să împărtăşească experiențele pieţii. Preţul roşiilor. Forma ciudată a vinetelor. Gustul prea copt al pepenilor.

Poate că mai ţineţi minte sau poate că nu. Poate că n-aţi ajuns încă să aveţi amintiri din acestea sau poate că pur şi simplu aţi ratat epoca aceea, a socializării în jurul linguriţei de cafea. Poate că aţi trăit-o şi aţi uitat că aţi trăit-o, adaptându-vă la momentul prezent. Prezentul socializării în reţele invizibile constituite de oameni invizibili imaginaţi în fel şi chip.

Eu am trăit-o, epoca aceea a socializării în jurul linguriţei de cafea. Am urât-o în felul meu sălbatic, respingând-o din obligaţia negării. Detestând-o dintr-o sălbăticie intrisecă. Considerând-o demodată şi degeaba. Eu am trăit-o, epoca aceea şi am uitat-o, îngropată sub o tonă de reguli de bună conduită impuse de alţii. Departe. Îmi picau mănușă regulile acelea: omul şi cercul lui, atingeri imposibile. Nu-mi mai cunoşteam vecinii, nu le datoram conversaţii, ne aruncam doar zâmbete de complezenţă şi o mişcare abia perceptibilă din cap. Fiecare cu tăcerile lui. Impenetrabile. Şi totuşi există limită la impenetrabil. Momentul acela în care realizezi absurdul obligaţiei negării dintr-un simplu spirit de contrazicere cu orice preţ. Momentul acela în care realizezi prea multul spaţiu neocupat în cercul tău şi atât de departele cercurilor altora. Momentul acela când realizezi că ţi-e dintr-o dată al naibii de dor de vecina dispre deal. Al naibii de dor. Şi atunci, când simţi că te depăşeşte momentul prin amploarea senzaţiilor, deschizi ochii marii şi inima şi sufletul şi aştepţi să se petreacă. Minunea. Și uneori se petrece…

Ravello, Amalfi Coast, Italy

Am luat avionul spre Napoli, vaporul spre Capri, trenul spre Salerno, autobuzul spre Amalfi, autobuzul spre Ravello, autobuzul spre Positano, vaporul spre Salerno, trenul spre Roma şi avionul spre Paris. În rest am încercat să ne pierdem şi am reuşit. De fiecare dată ne găsea cineva, aşa pierduţi şi ne întreba de ce ne-am pierdut. De ce tocmai acolo şi tocmai atunci. Care să ne fie oare scopul pierderii? Noi spuneam de fiecare dată că nu ştim, nu ştiam nici scopul pierderii și nici limba aceea atât de apropiată. Apoi arătam pe hartă: “acolo am fi vrut să fim şi n-a fost să fie” şi oamenii aceia atât de deschişi, atât de prietenoși, atât de “altfel” , oamenii aceia ne arătau drumul, direcţia şi noi le mulţumeam cu zâmbetul pe buze. Cu fiecare zâmbet deveneam mai aproape de ei, de oamenii aceia. Cu fiecare zâmbet deveneam ca ei.

Oamenii aceia îşi deschideau casa, şi inima, şi sufletul, şi viaţa. Aşa era obiceiul lor, să-şi deschidă ce aveau mai preţios şi să împartă cu ceilalţi. Casele lor aveau curţi interioare înguste pline de rufe agăţate pe sârmă, la uscat. Curţile interioare înguste miroseau frumos, a rufe întinse la soare şi rufele uscate în văzul lumii dădeau o impresie ciudată de “déja vu”. Acea socializare în jurul linguriţei de cafea. Acelaşi scop, doar mijloace diferite.

Ferestrele arătau spre bucătării mici cu masa pusă, aşa era obiceiul oamenilor de acolo, să-şi împartă bucătăriile cu ceilalţi. Noi treceam şi nu îndrăzneam să ne uităm, noi eram făcuţi după alte reguli, transformaţi după regulile altora. Mirosea tot oraşul a rufe întinse la uscat şi noi continuam să ne pierdem. Parcă dinadins să ne pierdem, să ne găsească donna Maria, să ne arate calea şi noi să ne lăsăm duşi de ea, de donna Maria, ţinuţi de mâna că nişte copii pe scările acelea rulante până sus, sus de tot, acolo, la telefericul acela atât de pierdut şi el. Noi treceam şi miroseam acel prezent cu aromă de trecut şi începeam încet-încet să ne regăsim.

Pe Daniela o găsiți și aici.



Citiţi şi

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

M-ai mai iubi dac-ai ști…

De ce s-a-ntors?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,468 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro