Atunci au început toţi cu poveşti

Ara Șeptilici

25 January 2014

Ara ŞeptiliciDe fapt, tu nu ești decît un fetiș, Ali. Am nimerit lîngă tine dintr-o întîmplare. Ne-am imaginat, fiindcă ne trebuia, că am fost împreună la Marea Moartă, de unde ne-am întors împreună. Eu n-aș fi putut să te las acolo, am preferat să-ți pun o cununiță de stejar cu doisprezece trandafiri, să văd cum tu și Dănuț sînteți miri pe un țărm unde eu nu voi ajunge niciodată. Dănuț nici n-a fost vreodată acolo, nu avea semnal la telefon, ar fi urlat non-stop alo, alo, mai curînd decît yes, i will. Tu aveai un inel cu smarald din cel mai ieftin, din ăla cu incrustații albe și albastre, aveai niște astre care-ți ruginiseră-n păr și mai aveai un măr. Unul singur. La care m-ai poftit. N-am îndrăznit, era ultima ta bucățică de praznic.

Maria Magdalena

Cînd eu voi fi mîncat muștar cu tine din aceeași farfurie, Dănuț, va fi semn că ne vom fi iubit destul să facem asta. Pînă atunci, mănînc cu David, mănînc cu Julia, cu omul cu detergent, cu femeia care nu știe de ce tre’ să care ea un unguent cu care să mă ungă pe locul unde au fost sînii pe care tu i-ai tăiat. Nu ți-a dat nici o lacrimă, nu ți s-a mișcat nici o geană, ai tăiat perfect, și la mine și la ea, te iubesc pentru asta, dacă greșeai un milimetru nu m-aș mai fi cunoscut cu Ia, cu Julia. Nici tu nu ai mai fi cunoscut-o, poate doar ai fi refăcut-o din sîrmele cu care de obicei lucrezi. Asta n-o să-ți vină niciodată să crezi fiindcă, dacă ai fi putut, eu n-aș fi încercat o mie de ani să te-nvăț ce-i aia anacolut și tu să nu-l mai faci. Care ești tu, care ai avut și nu mai fu, care, într-o noapte te-ai trezit din somn și te-ai îngrozit că ai ceva la colon. Nu ai nimic, dar absolut nimic, ai doar un plic în buzunarul de la halatul albastru. Ai o scrumieră de alabastru pe care ai primit-o fără să te-ntrebi ce reprezintă și dacă vine, poate, dintr-o hoție de la muzeul unde nu ai vrut niciodată să calci. De fiecare dată cînd vorbesc cu tine e ca și cum aș spăla gresia din bucătărie. Mîine va trebui să dau din nou cu mopul, să schimb detergentul ca să nu mai miroasă ca ieri, să scot scula aia despre care nu știu cum o cheamă, pompă poate, și să scot din instalația de apă ceva care nu are treabă să fie acolo decît din neglijență. Tu-mi spui ce face lumea, cu cuvintele tale cele maximum patru sute, iar ai executat o operație la patru sîni, iar ți-a ieșit foarte bine, chiar dacă ele erau foarte slabe sau grase, tu știi exact cît, cum și ce. Mama mea e bine, sau a ei, nu mai contează, pisica a născut și botează, dar încă nu s-a hotărît cum, se deliberează.

Într-o piatră din spatele tău e desenată o pisică. Sau un motan. A trecut deja un an. Noi avem scris pe sîni, cu același mîini, sentința. El își imaginează că poate, Giu, noi știm deja că nu, că singurul care ar putea să facă asta ar putea fi David sau Mozart în recviem, dar noi n-o să vrem să-l înviem fiindcă nu-l știm pe de rost, am ținut destul post și acum vrem altceva, o pulpă de miel la cuptor cu mult vin roșu, cu cimbru, cu o bucată din cărămida care a căzut la ultimul cutremur și care ar ține, acum, temperatura constantă.

***

Mă vor înjura nu despre cum am scris, ci despre ce am scris. Și, dacă ai dreptate și cineva se va recunoaște (și, desigur, toată lumea se va recunoaște dacă nu e complet idioată sau bizar întoarsă înapoi), te vor bate cu pietre, fiindcă așa ceva nu se face. Tu ești doar un povestitor cu creierul scurs de la ultima poveste din care ai zis exact ce-ai văzut și după aia ți s-au holbat ochii și așa au rămas. Dar tu dormeai așa, holbat, așa că nimeni n-a putut spune. Atunci au început toți cu povești. Erau atît de mișto poveștile că nici măcar nu puteai să clipești. Nici un adjectiv, nici un mod supin. Ești, poate, Maria Magdalena, sau orice nume de curvă care nu mai are nimic de pierdut. Astea sînt caramelele vieții mele, să mă uit la ei zîmbînd, eu, cînd vorbesc ei, și să văd, ca pe nori, cum li se schimbă linia de tramvai fără să-i anunțe nimeni, fiindcă nu mai e timp. Dar vezi aia, huța-huța.



Citiţi şi

„O singură treabă au bărbații de făcut pentru mine. Da’ aia trebuie făcută bine!”

Pantofii

Oare are amicul dreptate?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
674 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro