Azi îmi trăiesc iubirea!

Catchy

3 September 2016

Sunt la nunta uneia dintre surorile mele! Ea e cea mai mică din familie, cea mai mică din patru surori, iar eu sunt cea mai mare. Ne despart 10 ani de viaţă şi de experienţă. E frumoasă, radiază, e tânăra… mă uit şi o admir şi o iubesc din toată inima.

Şi eu sunt frumoasă! Nu ştiu ce zic alţii, dar eu aşa zic, eu aşa mă simt! Frumoasă! Frumoasă mai ales pentru că mă simt iubita! Iar astăzi mi-am dat silinţa să arăt cât mai bine: o rochie superbă, o coafură lejeră, un machiaj natural, însă ceva mai atent realizat şi cu puţină sclipire, să-mi reflecte starea de spirit.

Petrecerea este în toi. Atunci când îmi place muzica, sunt în mijlocul ringului şi dansez. Lui nu-i place să danseze. El stă la o masă afară şi discută ba cu un invitat, ba cu altul. Invitaţii şi surorile mă admiră, iar eu mă simt flatată. DJ-ul alege melodia „noastră”, a surorilor! Râdem şi păşim toate în ring, înconjurăm mireasa şi apoi dansăm, dansăm aşa cum o făceam când eram fete acasă şi ne jucam. Dansăm şi invitaţii ne aplaudă. Printre admiratori, fiicele mele.

Urmează un vals. Ringul se destramă perechi, perechi… Fetiţa mea de cinci ani se încruntă: „Mami, de ce nu mai dansezi?”. Se duce la masă şi-l trage de mânecă pe taică-su: „Hai!”. Încruntată, îl aduce la mine şi ne împinge apoi unul spre altul cu mânuţele ei slăbuţe: „Dansaţi!”. Zâmbesc. El mă cuprinde de mijloc: „Să dansăm, dacă aşa zice fiică-ta!”. Şi dansăm…

cuplu dans

Petrecerea se termină târziu. „Am trimis copiii la mama” îmi spune el când ne suim în taxi. „La mama ta?” întreb. „Da!” răspunde el scurt. Mă mir, dar nu zic nimic. Mama lui ia copiii extrem de rar. „Sunt obosită…” spun mai mult pentru mine. Ajung acasă şi intru direct sub duşul relaxant. A fost o seară frumoasă, mă bucur de fiecare dată când sunt evenimente în familie şi ne reîntâlnim cu toţii… mai ales că asta se petrece atât de rar acum. Mă îmbrac în cămaşa de pijama lila şi mă cuibăresc în pat. „Sunt obosită…” îngân tot pentru mine.

Dar mâinile lui mă caută tandre sub aşternut. Un fior mă străbate din cap până în picioare! E atât de plăcută, atât de reconfortantă atingerea lui. Murmur uşor de plăcere. Şi de foame! Mai vreau să mă atingi, spune murmurul meu.  El înţelege perfect. Urmează mângâierile aparent timide care ne conectează atât de tare. Întregul meu corp vibrează profund sub mâinile lui.

„Întreaga noapte mi-am dorit să ajungem acasă să te f*t!” spune el cu sinceritate şi cu foame de mine, în timp ce mă dezmiardă. „De asta ai trimis copiii la mama ta?”

Zâmbesc. Mă simt frumoasă! Mă simt frumoasă pentru că sunt iubită şi dorită. „Iar asta este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care mi-ai făcut-o în ultimii ani!” spun şi eu cu aceeaşi sinceritate. „Da?” se opreşte el o clipă, surprins. „Da!” şi îi răspund, la rândul meu, prin mângâieri fierbinţi. Noaptea asta mi-a confirmat dragostea lui profundă de bărbat. De bărbat devotat şi flămând de soţia sa.

Azi îmi trăiesc iubirea!

Guest post by Ana Domnica Buda

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Eleganța unui președinte

Iubirea e atunci când…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,565 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro