BAC-ul nostru cel de toți anii…

Diana Săsărman

6 July 2015

Diana SăsărmanÎn România, studiile preuniversitare se termină, de regulă, cu o serie de examene ce trec în conștiința maselor drept bacalaureat sau BAC (pentru prieteni). În funcție de profilul pe care l-ai urmat în cei patru ani de liceu, sunt și probele scrise: din limba și literatura română dau toți, indiferent de profil, apoi vine matematica pentru cei de la real, istoria pentru cei de la uman, iar ultima e la alegere, diversificată în relație de dependență cu programa (de pildă, cei care au terminat într-o clasă de filologie au de ales între geografie, logică și argumentare, psihologie/educație antreprenorială, economie și filosofie ca materie de examen; una singură). Pentru acuratețea textului, am să amintesc și că primele două probe scrise prezintă diferențe de la un profil la altul.

Dar nu vreau să plictisesc oamenii cu descrieri lemnoase, ci să vorbesc puțin despre ceea ce se întâmplă, practic, în cadrul BAC-ului. Și până acolo, mai ales.

Examenele finale nu sunt altceva decât oglinda sistemului actual de învățământ românesc, așa cum ni se înfățișează el. E stupid să ne ascundem de umbra proprie, la fel cum tot o dovadă de integritate este să răspândim în media doar perlele candidaților, fiindcă, în caz că nu ați observat, asta este tendința. Ne batem joc de ceea ce se întâmplă fără să cunoaștem cerințele subiectului (de răspunsurile corecte mă abțin ce să mai vorbim; cu toată onestitatea, nu cred că sunt majoritatea absolvenților e pe un piedestal intangibil) și îi blamăm pe cei care pică, înainte de a cunoaște ce se petrece în mod real în școli.

Dacă tot am amintit despre subiecte, e cazul să și dezvolt: recunosc fățiș că sunt ușoare, submedii din punct de vedere al gradului de dificultate, nu medii! Oricine dotat cu un intelect mediu și care a mers la ore în timpul liceului poate obține notă de trecere la BAC. Ca dovadă, uitați cazul unui elev, ce a trebuit să muncească mult mai mult decât alții pentru a reuși performanța promovării examenului.

bacalaureat

Cu toate acestea, din cauza rezultatelor dezamăgitoare din urmă cu – să zicem – vreo patru ani, dificultatea e sub nivelul mării și prezintă încă în tendințe de cădere. În anul în care mi-am dat eu BAC-ul, 2014, auzisem printre colegi inclusiv zvonul că măi, trebuie să dea ușor, doar e an electoral. Aha, deci așa! Ne lăudăm cu deșteptăciunea copiilor, doar al nostru e meritul, al nostru și al sistemului aurit de educație din România. Nu e destul că ne tragem poze cu olimpicii naționali și internaționali (în condițiile în care nu tu te-ai preocupat de pregătirea și sprijinirea lor), e cazul să iasă bine și statisticile plebei… asta, majorității.

Și, pentru că tot suntem noi perverși în fățărnicia caracteristică, ne batem joc și de profesori. Nici urmă de considerație; în schimb le punem în cârcă (din preaînaltul în care ne aflăm) toate eventualele insuccese (nu insuccesuri, da?) ale elevilor. Cine trebuia să-i dăscălească după părinți, hm? Cine? Profesorii, desigur!

Și ca să vedeți cât ne preocupăm de viitorul și bunăstarea vieții voastre, dragi copii, vă dovedim că toate pot fi obținute prin mijloace drepte, întețim paza la examene: punem camere (Dumnezeu mi-e martor, nu știu cât înregistrează camerele respective, iar dacă totuși rămâne ceva după ce ies elevii din sală, există oameni care să se preocupe de filmuleț), suspectăm pe toată lumea (doar suntem o țară de tâlhari și oportuniști, toți precum cei care ne conduc), ba chiar trimitem lucrările spre corectare în alte județe, ca să nu existe dubii în privința obiectivității notei obținute. Să fim lucizi: posibilitățile de fraudare a examenului se întețesc prin strategia asta măgărească de a înlătura corupția.

Îmi spunea o absolventă de acum că există și o tendință de militarizare, în sensul că am avut mereu impresia că trebuie să trec prin niște filtre făcute de poliție. Ticăloși, dom’le, ăștia-s elevii noștri!

Iar ceea ce mă frapează pe mine cel mai abitir e lipsa de reacție. O reacție publică, mobilizatoare, cineva care să se ridice și să spună că sistemul ăsta e bolnav de multă vreme, se cere lecuit și regândit cu mintea clară, nu peticit de gura altor state care râd de rata promovabilității în România.

De multă vreme am în mine intenția de a lansa un text care să trateze subiectul ăsta, dar până acum nu am avut ocazia. E mult mai mult de povestit, articolul de față e mai degrabă o schiță. Tratați-l ca atare.



Citiţi şi

Bătrânul din tren

Când ți-e dor de părinții care nu mai sunt

Cine vrea să crească fetițe fericite?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
774 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro