Bacalaureat

Andrei Crăciun

14 July 2016

Andrei 2Tradiționala isterie de trei zile în jurul Bacalaureatului se apropie de sfârșit. Și ce va fi mai departe? Ce să fie? Nimic. Trece. Trece?

Am dat Bacalaureatul în urmă cu cincisprezece ani. L-am luat cu 9.80, fără să copiez o literă. Puteam să iau mai mult, dar eram prost și mi se părea că e un examen important și așa. Am avut emoții, cum s-ar zice. Am greșit un subiect la psihologie. Memoria. Lecția Memoria am greșit-o. Altfel, luam zece, nu că ar conta.

Rămân cu mulțumirea că străbăteam sistemul ăsta ridicol fără să fiu conformist, cu alte cuvinte că făceam toate astea fără prea mare efort, văzându-mi între timp de ceea ce mă interesa cu adevărat. Învățam, desigur, dar învățam cu adevărat doar ceea ce mă pasiona. Nu mi se pare că greșeam prea mult.

Atunci, era oricum devreme. Nu puteam pleca din România să studiez în străinătate. România era o feudă, iar noi toți sclavii diferiților baroni. N-aveam bani nici să ajung în Bulgaria, la studii, și de ce aș fi vrut să studiez în Bulgaria, vorba aia. Iar acum, desigur, e prea târziu. Între 2001 și 2016, viața, câtă a fost, s-a cam dus.

Asta e o problemă – viața trece, și noi, unii dintre noi măcar, ne tot schimbăm, și credem că și școala se schimbă, ține ritmul cu noi. Dar nu se întâmplă așa. E de-ajuns să intri într-o școală publică din România ca să îți dai seama că totul e aici înghețat.

Secolul XIX nu se dă dus. Aceleași planșe stupide agățate pe pereți, aceleași tablouri ale unor scriitori morți, mediocri, dar clasici. Aceiași profesori blocați în anul în care au absolvit facultatea. Peste tot, o fractură între viața adevărată și școală. Aceeași mentalitate de cazarmă.

bacalaureat 2

Știu ce zic – am stat măcar o dată în viață la catedră, chiar dacă în afara sistemului oficial. Măcar i-am ascultat pe liceeni. Nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât liceenii de acum douăzeci sau treizeci sau patruzeci de ani. Sunt altfel – sunt oamenii timpului prezent și atâta tot. M-a îngrozit realitatea că acești copii nu cunosc alți maturi decât profesorii lor și o mână de prieteni de familie. În rest, trăiesc într-o bulă în care media le arată modele fundamental greșite. Presa nu trebuie să facă educație, firește, dar nici nu are obligația să adauge mizerie într-o societate oricum strâmbă, ieșită mutilată din comunism și zăpăcită din tranziție. Am crescut toți ca bălăriile pe câmp. România e o pârloagă, e o improvizație. De ce să nu spunem adevărul ăsta elementar, măcar?

Și am mai scris asta, dar nu strică să o scriu din nou: suntem săraci pentru că suntem ne-educați. Învățământul este cea mai mare problemă a societății românești. Școlile s-au mai ridicat din ruină – clădirile doar. Apoi, există această segregare economică – bogații găsesc o cale să evadeze. Ceilalți sunt condamnați să rămână în cercul sărăciei.

Am tot scris despre copiii care abandonează școala aici, despre copiii prea săraci și ca să o înceapă, aici. În România, trăiesc mulți – peste o sută de mii – copii care nu au nici măcar dreptul la o identitate. De unde școală?

Într-adevăr, subiectele la Bacalaureat sunt de toată jena, promovabilitatea crește prin scăderea exigențelor, și chiar și așa e teribilă. Învățământul e o cloacă de impostori – doctori în fals, universități cu rigori de școli ajutătoare, fabrici de diplome goale și bani. În fiecare an la examenele de istorie se dă acelai subiect – formarea Țărilor Române – , de parcă istoria e o sumă de date și un index de personaje. Era doar un exemplu.

Părinții mei sunt profesori de matematică. Predau de peste treizeci de ani la gimnaziu. Sunt copiii de-acum bătuți în cap?, mă tot întreb, îi tot întreb. Nu mai pot ei deprinde tainele matematicii elementare? Nu, nu sunt. Pur și simplu, celor mai mulți – o majoritate zdrobitoare – nu le mai pasă. Școala a rămas și ea fără clasă de mijloc. Școala e fie un cec în alb care îți îngăduie să fugi de aici – ca-n Bacalaureat de Cristian Mungiu – fie o lungă pierdere de timp, un preludiu la o viață fără orizont.

Bacalaureatul nu trebuie să ne șocheze. E doar o oglindă. Așa arătăm. Așa arată România – ne-am bătut joc, ne-am trucat educația, am copiat, am rămas înțepeniți îni metode expirate, ne-am umilit profesorii, am făcut din ei ultimii oameni din societate, ne-am umilit elevii, ne-am dat tot dezinteresul față de viitor. Ne tot privim, resemnați, în această oglindă. Ei, și ce? Ne e lehamite. Va fi mai rău – ne mulțumim cu această constatare.

Altfel, Bacalaureatul, desigur, nu e un capăt de lume, nu e nici măcar un început. Altele sunt mai importante în devenirea unui om. Dar câți devin oameni pe-aici? Câți rămân doar niște ciorne?

Soluții? Schimbare radicală în învățământ. Cu educația trebuie început. Educația reduce mârlănia care sufocă societatea românească. Oamenii educați tind să devină autonomi. Oamenii educați se opun sclaviei, au inițiativă, sunt dinamici, nu se lasă călcați în picioare și nici nu acceptă să fie înfrânți de sistem. Oamenii educați sunt cea mai importantă resursă și cea mai puternică forță a unei națiuni.

Educația e drumul cel lung, dar e și singurul care merită parcurs. Altfel, România va pica în fiecare an Bacalaureatul, rătăcind între psihologic și interbelic, către nicăieri. Și noi ne vom tot amuza de perle, vom râde ca proștii de atâtea și atâtea prostii și vom urla la lună.

Csf. Ncsf. Plm.

Nu e chiar așa.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

După zece ani de străinătate, m-am întors definitiv în România

„Dimerditi!”

Selfie-ul în oglindă: femei vs. bărbaţi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,200 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro