Banii ăștia îi fac într-o seară!

Mihaela Baran

17 May 2015

Mihaela BaranMdaaa… Ca să înţelegeţi povestea, trebuie să vă spun că înainte să muncesc ziua, munceam noaptea. Am muncit de noapte mulţi ani, într-un club. Bine, am muncit în mai multe, dar pe rând. Lume multă, veselă şi balamuc. Asta mi-a plăcut mereu. E bine ştiut că unde e balamucul mai mare, acolo sunt şi eu. De la o vreme, totul mi-era pe dos. Îmi ningea, îmi tuna, de eram mai tot timpul verde. Motivul? O aurolacă de durere de dinţi îşi face mendrele cu mine cum are ea chef. Eu mă ţin tare. Îi pun gând rău nervului de la măsea, deşi el mi-o luase înainte. Îmi pun în minte să-l omor fonic, aşa încât îi pun numai rock. Cine să reziste la atâta bubuială. Nicio treabă! Am aşteptat câteva zile să moară de bătrâneţe. Am căutat pe net să văd ce speranță de viaţă are un nerv de măsea. Se pare că, dacă nu-i faci ceva rău, mori tu înaintea lui. Gata, ştiu: îl bag în comă alcoolică. Mă învăţase cineva să ţin puţin alcool la locul dureros (cred că de aici şi vorba “a trage la măsea”, că altfel nu văd de unde ). Am început să ţin câte cincizeci de Jack, din jumătate în jumătate de oră. N-ar fi fost aşa de rău, dacă prietenii mei nu m-ar fi forţat să aleg: ori mă duc la dentist, ori la Alcoolicii Anonimi. Nu foarte convinsă, aleg dentistul.

Asta e, încep pregătirile. Aşa fac de fiecare dată când trebuie să merg la un medic, indiferent de ce specializare are. Pregătirile constau în: testament scris, de mâna mea, în primă fază. Apoi sun pe toată lumea şi îi rog să nu se certe pe agoniseala mea, adică nişte haine şi nişte cărţi. Las cu limbă de moarte să mă îngroape cu ceasul meu Harley Davidson la mână şi cu bandană pe cap. Aşa am trăit, aşa vreau să plec. Maică-mea, ca de obicei, intră în fibrilaţii şi mă întreabă dacă sigur la dentist mă duc sau am ceva să-i spun.

– N-am nimic să-ţi spun, mamă, dar mi-e că-mi scoate pancreasul în loc de nerv, din greşeală, şi nu mai apuc să vorbesc cu tine. Adio!

Ajung la dentist. Halatul lui – alb -, eu – albă. E bine, îmi zic, ne asortăm.

– Bună ziua! Puteţi să mă adormiţi?

– Bună ziua! zice săracu’ medic, râzând deja. Nu vreţi să luaţi loc, totuşi?

– Nu, nu, stau bine, zic şi eu, neînţelegând ce e comic.

– Haideţi, vă rog, luaţi loc. O să fie bine, n-o să simţiţi nimic.

Mă sui pe scaun şi mă agăţ cu mâinile de mânerele lui, de zici că urmează vreun desant de la 4000 de metri.

dentist

Medicul, din obişnuinţă, începe să mă trateze că pe un copil oligofren de cinci ani sau că pe o baba senilă:

– Guriţa mare…

Nu vede bine ce face, aşa că începe să meşterească la scaun şi să mă ridice. Cred că e complet nepotrivit să mă plâng acum de rău de înălţime, aşa că îmi ţin dracului gura. Perfect, a găsit o poziţie mai bună. Se întoarce la ce făcea, dar de data asta, din cauza poziţiei scaunului, îşi sprijină şliţul de mâna mea. WTF? Mă întreb dacă e un moment oportun să-i reamintesc că a promis că n-o să simt nimic. Nu cred că-şi da seama, pentru că e tare preocupat să-mi facă nişte anestezii. Ce să fac? Dacă trag brusc mâna, mi-e că-mi perforează vreo amigdală, dacă stau, poate crede că sunt curvă. Poate mă întreabă de ce nu am zis nimic. Ce să zic? Mulţumesc???

Ce dilemă, nu m-aş fi gândit! Încep să mă foiesc uşor şi să încerc să-mi extrag mâna de sub şliţul lui, fără să se prindă. Nici într-un milion de ani nu am cum să fac asta, aşa că se prinde. Se retrage brusc, roşu la faţă şi bâiguie nişte scuze. Complet neinspirat, ca să-mi evite privirea, deşi eu oricum, după ce îl mângâiasem intim şi neintenţionat, mă uitam la balamucul central, mă îndeamnă:

– Clătiţi şi scuipaţi!

Mă execut. Clătesc, scuip, nu neapărat în ordinea asta, înjurându-mi de mamă ursitorile care au grijă să mă bage numai în întâmplări jenante. Scuip unde trebuie o dată şi de încă două ori reuşesc să mă scuip pe mâna şi pe bluză. Realizez că nu e un proces simplu când ai gura amorţită.

E clar, situaţia ne-a scăpat de sub control. Ca să ieşim din impasul ăsta, medicul se apucă să-mi explice, suficient de tehnic cât să nu înţeleg nimic, ce are de gând să-mi facă. La final, îmi spune şi o sumă. Mă gândesc puţin la cât înseamnă asta. Nu se câştigă rău în club. Tip-ul dintr-o seară poate fi o suma considerabilă, aşa că, zâmbind şui, din cauza anesteziei şi netrecând nicio secundă afirmaţia pe care aveam să o fac prin filtrul gândirii din capul meu, o trântesc:

– Staţi liniştit, banii ăştia îi fac într-o seară.

Nici bine nu îşi revenise bietul om, că stă din nou să moară. Eu, de data asta, stau liniştită. Sunt ca mielu’ pe câmpii. Habar nu am de ce e omu’ în stop cardio-respirator. Ce-am zis? Am zis doar că…” banii ăştia îi fac într-o seară”!!!!! WHAT ??? Ferească sfântu’!

Ce-o crede că fac? Mina jenată, culoarea cianotică şi faptul că se bâlbâie mult îmi dau şi răspunsul. Mă felicit în gând, ca de obicei, “bravo, tâmpito, felicitări!” şi mă întreb dacă are rost să mă bălăcesc în explicaţii. Este evident că omului i se pare foarte fantezist să câştigi bani cinstiţi noaptea. Ce rost are să îl contrazic? Îmi fac de lucru, clipind des şi bucurându-mă de anestezie.

Înainte să plec, cu ochii în pământ, omul ăsta, care între timp mi-a devenit foarte simpatic, îmi spune ultra-jenat, că nu trebuie să plătesc toţi banii odată. Bietul de el, ce grozăvii trebuie să-şi imagineze că fac că să-mi asigur existenţa. Mulţumesc şi plec spre club aproape râzând. Sper să fie “o seară bună”, am mare nevoie de bani.

Pe Mihaela o găsiți și aici



Citiţi şi

Mămicile care nu ratează nicio ocazie de a pupa în c*r învățătoarele

Adevărul despre refugiați

Am căutat-o, mi-am găsit-o!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
20,911 views

Your tuppence

  1. Sephora / 22 October 2015 20:15

    Am ras cu lacrimi! Foarte fain povestit…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Emanuel Prichici / 4 June 2015 14:36

    ce de lume nebuna. habar n-aveam 🙂

    da e de bine, e de bine. imi place o minte atat de jucausa care stie sa-si dea drumul… in scris asa de delicios 🙂

    bine miha 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro