Banksy vs. Facebook

Mihnea Rudoiu

17 May 2014

Mihnea RudoiuBanksy este un street artist care desenează uși scorojite și fațade dărăpănate, care transformă pereți anoști și decrepiți în ceva frumos și te pune pe gânduri. Ce mi-a plăcut și îmi place în continuare la el, dincolo de ceea ce face, e că nu își arată mutra. Nici în documentarul pe care l-a regizat, “Exit Through the Gift Shop”, nu o face. Când vorbește, chipul său este blurat.

Pe de altă parte, ce se întâmplă pe facebook este opusul a ce face Banksy. Lumea se expune pe ea însăși, în ideea de a expune ceva frumos – crâmpeie din viața sa inedită –, dar adesea doar transformă niște pereți goi (wall-ul virgin pe care expun) în niște dărăpănături kitchoase, ridicole și patetice.

Întrebarea care m-a frământat și care, nu de puțin ori, mi-a trimis creierul în colaps, a fost: cum de a prins acest caravanserai virtual, unde fiecare își atârnă, în interiorul chițimiei personale, propria versiune a “Răpirii din Serai”? De ce omul care, prin natura firii sale, e circumspect, calculat, distant și indiferent (îndeosebi cu cei pe care nu-i cunoaște), nu are niciun scrupul în a-și agăța momente semnificative din viață, ca pe niște izmene puse la uscat în curtea casei, pe frânghia facebook-ului, în văzul tuturor?

Cum un asemenea răspuns e (și nu prea) greu de găsit, mai departe propun să ne oprim, în speranța că-i vom înțelege mai bine, asupra câtorva specii din diversitatea faunei umane care și-a găsit adăpost pe facebook!

sadness

1) Tristul

Cea mai hazlie specie, după părerea mea, e formată din aceia care, deprimați fiind, țin să-și anunțe amicii și vagile cunoștințe că ei sunt deprimați. Sau că, fiind mânați de ghinion în dragoste, tocmai au ieșit dintr-o relație în care au suferit. Acum, te anunță ei dărâmați, sunt singuri. Și triști. Și neconsolați. Drept pentru care postează un emoticon cu o fățucă tristă. Of, of! Cât mai jelesc ei în fața laptopului! Și, la fiecare minut, dau câte-un refresh pe cont să vadă ce părere au ceilalți despre faptul acesta îngrozitor. Unii, pentru care psihiatrul e o recomandare nu atât isteață, cât una ce ține de 112, postează, pe rol de emoticon, nici mai mult nici mai puțin decât propria moacă îndurerată. Fiindcă, nu-i așa, e mult mai sugestivă. Și, în plus, e și originală. Să te lămurești, în caz că aveai un dubiu, că el nu te aburește. Chiar e trist ! Trist cât o manea! Uită-te doar la fața lui de câine bătut și la ochișorii lui plânși și roșii de câte lacrimi au vărsat!

E trist.

Și e trist că el e trist.

Dar și mai trist e, mă gândesc, că celor mai mulți din lista lui de prieteni li se rupe-n paișpe de faptul că el e trist.

Eventual, pentru ca prietenii să aibă o imagine cât mai apropiată de realitatea suferinței lor cosmice, deprimații aleg un citat al cuiva de care nu au auzit în viața lor, un citat cules de unii care cu asta se îndeletnicesc, respectiv, cu strânsul de citate și ambalarea lor cât mai frumos pe facebook (cu chenar colorat, fundal în ton cu mesajul și mutra sobră a autorului într-un colț), astfel încât triștii, și deprimații, și melancolicii, și dezamăgiții, să nu fie lăsați la cheremul unui anost emoticon, ci, prin intermediul acelui citat, să te poată anunța triumfalist că un anume episod al vieții lor, ce începuse promițător, s-a dovedit a fi un rahat cu perje. Așa că ei sunt deprimați și lumea e un loc trist și sufletul lor e pustiu și nu-știu-ce-mare-învățător-budist a zis că… și el e de acord cu asta.

Și, cât ai bate din palme, din neantul biților răsar 15 like-uri nou-nouțe și zece comment-uri empatice, să meargă la sufletul pustiu al deprimatului !!!

Gen.

Dar nu doar deprimații, triștii și nefericiții în dragoste sunt interesanți pe facebook. Între noi fie vorba, de specia asta are oroare toată lumea! Pentru că, oricât te-ar distra să-i vezi smiorcăindu-se, în fapt, sunt enervanți, incomozi și inoportuni. Îți vine să-i tranșezi de cum le vezi mutra plouată pe facebook. Păi, ce, nu le ai și tu pe-ale tale? Hmm? Ce-i așa grav? Te-a lăsat prietena? Eeee, noi să fim sănătoși!

 2) Urătorul

Interesanți sunt, spre exemplu, cei care urează “La Mulți Ani!” pe facebook. Aici, după părerea mea, avem a face cu un fenomen care s-a transformat deja într-un concurs de întrecere. Unora li se pare politicos ca, indiferent dacă îl știu sau nu pe X, să îi trântească de la obraz un LMA străveziu. E ziua ta, amice? Ia de-aici o urare și-nfruptă-te din ea pân’ la miezul nopții! Multora nu le face nicio plăcere treaba asta, dar nu se pot abține. Sunt chiar enervați că trebuie să o facă, însă o iau ca pe o obligație inclusă în fișa responsabilităților de utilizator facebook. Cum se trezesc, nici nu își beau cafeluța până nu saltă la status un LMA sărbătoriților! Dacă sunt șapte inși născuți în ziua respectivă, încep așa: “LMA, A, B, C, D, E, F și G!” Sau, dacă e ziua vreunui sfânt din calendar: “LMA tuturor celor care își serbează astăzi ziua numelui! Să fiți fericiți și iubiți!” Și, nu știu de ce, dar senzația mea e că, de fapt, dacă anagramezi urarea, iese o înjurătură zdravănă.

Pe destui dintre sărbătoriții zilei nu îi cunosc, habar nu au de existența lor și, probabil, nici nu și-ar dori să îi cunoască vreodată în viața lor. Dar sunt în lista lor de prieteni și ei sunt niște persoane bine crescute. De ce să nu le ureze un sincer și călduros LMA? Că doar nu le-au greșit cu nimic. S-au rătăcit în lista lor de prieteni, atât. Un LMA merită și ei din partea lor! LMA, dragilor!

Tot în categoria celor care fac urări se remarcă cei care pompează LMA-uri părinților, deși niciunul din părinții respectivilor nu are cont pe facebook. Dar nu e păcat să nu afle toți cei 247 de prieteni ai lui că azi e ziua lu’ mămica? Auzi, da’ nu mai bine o suni tu pe mămica și îi spui, în particular, cât de mult o iubești și că e soarele tău? Și, la final, să îi urezi, subtil, să fie ceva mai precaută dacă o mai bate gândul să dea naștere altor plozi la fel de izbutiți ca tine?

Să-i mai menționez aici pe cei care, aflând de decesul părintelui cuiva din lista de facebook, îi transmit acestuia la status: “Sincere condoleanțe!”?

Sau, cum am văzut mai recent, chiar și câte un deconcertant “RIP, X!”, unde X e o vedetă internațională care a ripuit-o spectaculos la îngeri, iar ei, fani declarați, simt nevoia să-i aducă un ultim omagiu pe facebook.

Și, da, trendul asta cu “RIP, X!” a luat o amploare neobișnuită de când duduia Whitney, care, copilă fiind, cânta în corul bisericii, s-a hotărât să-l uimească nițel pe Domnul și prin alte metode decât vocea ei divină!

3) Poliglotul Commonwealth

Mai sunt unii cărora li se pare interesant să posteze la status cuvinte care sună într-un mare fel în engleză. Asta, să zicem, nu ar fi o mare chestie, numai că acele cuvinte aparțin – după cum se menționează la finalul postării – unui autor francez, neamț, spaniol sau rus, cum ar fi Baudelaire, Goethe, Cervantes, Dostoievski șamd. Și, întrucât persoanele în cauză sunt români din România, ajungi să te întrebi de ce nu postează citatele respective în limba română? Fiindcă nu sunt poze, ci citate întâlnite de ei aiurea în mediul virtual. Sau, măcar, de ce nu postează textul în original? Ce vrea să transmită? Că ea îl citește pe Proust în engleză, că a ajuns la un citat fermecător și, uite, nu a rezistat până nu l-a trântit pe facebook așa cum l-a citit?

Probabil că da, dacă nu ai cunoaște persoana respectivă.

Dar și mai probabil, dacă o cunoști, e altceva, însă tare mi-e că îmi va fi ștearsă remarca dacă voi spune ce anume…

Ca fapt divers, nimeni, dar absolut nimeni, nu postează un citat al unui scriitor din Commonwealth în spaniolă/rusă/franceză/germană.

4) Corporatistul ca vocaţie şi vocaţia ca profesie exhibate pe facebook

Mai sunt unii/unele care, îndată ce-au pus mâna pe un job, încep să se ia teribil de în serios. Printre aceştia se găsesc cei care, după facultate, ajungând să lucreze într-o multinaţională, se fotografiază la birou ca nişte autentici businessman-i şi au impresia, urmărindu-i ce postează, că sunt nici mai mult nici mai puţin decât Donald Trump! Sau cei care, lucrând în HR sau marketing (şi nu numai), te aduc în pragul disperării cu citate motivaţionale şi participări la conferinţe.

Să vă dau un exemplu, dar într-un alt registru. O cunoştinţă a publicat un volum de poezii. Foarte frumos. Adică, na, suflet sensibil, care roşeşte când vede curcubeul după o ploaie… Mai rar printre oamenii ăştia fără suflet din ziua de azi !

Okeeeey…

Problema e că, din momentul în care i-a intrat în cap că este poetă (adică, după ce a publicat poeziile), a început să inunde, efectiv, spaţiul virtual cu versuri şi alte de profundis. Nu neapărat ale ei. Ci ale lui Neruda, Rilke, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, a început să distribuie pe bandă rulantă articole serioase şi, ce mai tura-vura, a început să se comporte ca o mimoză… Dar fiiiiiiiiiiiix ca o mimoză şi fiiiiiiiiix după ce a publicat poeziile! Nu înainte !

Ce e şi mai frapant este că, orice postare ar face, automat găseşte câţiva (cam aceiaşi, de fiecare dată) care, cu un like bine plasat, să-i dea de înţeles că e pe drumul cel bun şi să persevereze în demersurile-i virtuale!

Iar eu sunt singurul al cărui impuls este ca, la aproape fiecare postare, să o dau de toţi pereţii. Şi nu vorbesc de peretele de facebook, nope…

5) Intelectualul/Intelectuala

Alţi utilizatori, care vor să bifeze la capitolul impresie artistică, sunt aceia care-şi fotografiază cărţile pe care intenţionează să le citească. Sau care se pozează lângă cele pe care le-au citit. O chestie de înalt rafinament, menită a sublinia adâncimile spirituale în care se scaldă ei. Câteodată, când ajung la un pasaj interesant din cartea pe care o parcurg, fotografiază inclusiv pagina şi o postează pe facebook ! Vai, câtă dreptate are Haruki Murakami aici ! însoţeşte el, pe facebook, comentariul unei fraze mai cu moţ. Şi, în câteva minute, are şi confirmarea din partea unor prieteni. Desigur, aceştia nu vor citi în vecii vecilor pe Murakami, dar fraza din pagina postată cu IPhone-ul pe facebook, pe bune, acum, dar chiar te pune pe gânduri! Aşa că… Like !

6) Artistul

Şi, fiindcă tot am făcut referire la cei cu vână intelectuală, să ne mai oprim puţin la artişti. Sunt unii care te anunţă, dar asta, aşa, mai pe înserat, când e lumea plictisită şi stă ciorchine pe facebook să vadă ce mai postează X şi Y, că, da, a cam sosit vremea să se apuce de viitoarea lor carte. Atâââât! Cumva în secunda următoare s-a petrecut un cutremur în Guatemala? Cei pe care-i duce capul fac uşor legătura cauză-efect. Fraţilor, scrie el/ea pe facebook, drept în ochii înfriguraţi ai fanilor care mureau de nerăbdare să afle vestea, uitaţi care-i treaba! Am stat, am aburit-o, m-am fofilat de la sacra-mi datorie… dar, începând de mâine, gata, pe cai! Şi, fiindcă le-a pregătit o surpriză, le spune, succint, despre ce este vorba ! Este vorba despre o carte la a cărei acţiune se gândea el/ea mai demult. Despre ce anume, mai exact, vor să afle unu-doi fani, intrigaţi. Numai, gata, şi aşa am spus destul… şi maestrul trece la treabă, lăsându-şi admiratorii cu gura căscată, să-şi stoarcă creierii cu singurul indiciu pe care li-l lasă, respectiv o melodie obscură a unui cântăreţ din underground care, în mai puţin de o lună, smulge peste şase like-uri entuziaste.

7) Facebook-istul întârziat

Un caz la fel de interesant îl reprezintă acele persoane care, în primă fază, consideră dezonorant să aibă cont pe această reţea de socializare. Nu ştiu despre ce e vorba, dar sunt, din principiu, împotriva fenomenului facebook. Toată prostimea are cont, prin urmare, lor nu le trebuie aşa ceva. Să ştie toţi ce fac eu, pe unde am fost şi ce melodii îmi place să ascult? Le explici calm că îşi pot crea o identitate falsă şi că nu e necesar să posteze nimic. Nu şi nu, te pun ei la punct, să nu mai insist, că lor nu le trebuie aiureala asta. Şi, într-o zi, minune, îi vezi cu contul creat. Nu ştii în ce împrejurări s-a petrecut convertirea, dar ţi-au dat add. Desigur, te aştepţi să nu îi vezi mişcând în front o singură dată… te-au prevenit doar cât sunt de reticenţi cu facebook-ul! Aş, de unde! Nu mai scapi de ei. Sunt non-stop online! Toate prostiile care mişună acolo, de la jocuri, invitaţii la spectacole, distribuiri de fotografii cu copii bolnavi, cu câini maltrataţi şi spitale care au nevoie de o nouă aparatură, link-uri către filmuleţe de pe youtube şi ştiri de prin tabloide… pe toate le deversează pe contul tău. Nimeni nu este mai implicat decât ei. Nimeni.

Sunt ca soţii ăia model, care treizeci de ani îţi predică zi de zi, până te tâmpesc, despre o viaţă cumpătată petrecută în sânul familiei şi, deodată, o iau razna şi nu-i mai scoţi de la curve şi din bodegi. Şi, dacă-i întrebi ce s-a întâmplat cu ei, îţi dau de înţeles că, pur şi simplu, eşti prea prost ca să pricepi.

8) Messangeristu’/Messangerista

Un caz, de asemenea, fascinant este oferit, adesea, de persoanele care ies undeva, nu are importanţă unde. Să zicem că nişte fete cucuiete, foarte bune prietene, ies să se plimbe într-un parc, prilej cu care, ţac, postează pe wall o fotografie de la locul cu pricina. Toate bune şi frumoase. Distracţia, însă, începe abia acum, pentru că o altă prietenă a lor, văzând fotografia, vrea să “vină şi ea”. “Hai, te aşteptăm”, i se răspunde. “Ajung cam într-o oră.” “Noi suntem aiiiiiiiiiiiciiiiiii.” “Mergem dup-aia şi la un film?” “Daaaaaa”. “Suuuuper.” “Sora ta nu vine?” “Nu ştiu, stai s-o întreb.” Urmează emoticonuri, like-uri, regrete ale altor persoane care şi ele ar fi dorit să meargă în parc şi la film, dar nu sunt în oraş… poate data viitoare, i se răspunde şi acesteia, cu siguranţă, zice ea, oricum, have fun, fetelor, mă bucur că vă distraţi, mi-e dor de voi, pupici… şi o lălăie astfel cu toate pe o sută de comment-uri. Dat fiind că asemenea replici sunt postate direct de pe telefonul mobil şi îţi ia ceva timp să scrii toate astea, dincolo de faptul că tu ai ieşit în parc ca să te plimbi şi nu să trimiţi mesaje, te întrebi: oare de ce nu preferă să sune? Nu e mai simplu?

Nope, vă zic eu, nu e.

9) Părinţii lu’ Wunderkinder. Primo tempo.

Părinţii au dat naştere unor copii super drăgălaşi, super haioşi şi super inteligenţi, atât de inteligenţi şi drăgălaşi şi haioşi încât, zi de zi, spun nişte chestii super inteligente, super haioase şi super drăgălaşe că ţie, ca părinte, îţi stă mintea-n loc şi vrei să le stea şi altora?

Evident, te duci la calculator şi scrii: “Miruna a zis astăzi că…” şi spui ce chestie nostimă a zis Miruna. Din aşa ceva, de regulă, se strâng o sută de like-uri ca popa, ce conţin (în subsidar) confirmarea că Miruna este, într-adevăr, pe cât de inteligentă, haioasă şi drăgălaşă bănuiau mămica şi tăticu că este!!!

Bineînţeles, alte tipe şi tipi, furaţi de tot acest haz nebun, vor descoperi şi ele/ei, îndată ce vor deveni mămici/tătici, că şi ai lor plozi spun chestii super haioase, drăgălaşe şi inteligente şi, în contrapartidă, încep să se ia la întrecere cu cei care au dat tonul pe lista lor de facebook cu nostimadele copiilor, ieşind la interval cu fotografii, cu ce i-a zis sufleţelul meu lu’ bunica şi altele.

Iar dacă ea dă like unor chestii postate de părinţii altor copii, dar când ea postează comentariile copiilor săi nu primeşte aceeaşi cantitate de like-uri… păi, proastă să mai fie dacă mai dă vreodată like îngâmfatei ăleia cu urâtul ăla de copil, cu privirea saşie! Plus că ce spune plodul ei e, de departe, mult mai haios… şi, dacă strânge numai 18 “Muahaha”-uri, e numai fiindcă ea mai şi munceşte, nu stă toată ziua pe facebook să cerşească like-uri!

Drept pentru care, ca să ştie o treabă, îi dă îngâmfatei cu copil saşiu unfriend şi o scoate din listă! Urgent ! Şi-aşa o cunoscuse pe facebook! O paţachină, oricum!

10) Părinţii lu’ Wunderkinder. Secondo tempo.

Dacă plodul nu a avut bafta să defileze pe facebook în prima fază a vieţii lui (grupa 1-8 ani), fiindcă atunci când era el un ţânc haios & inteligent & câte şi mai câte nu exista facebook, atunci părinţii iubitori au grijă să-i ridice acestuia un soclu virtual în faza puberă a existenţei sale.

Cum? Astfel: părinţii iubitori îl urmăresc pe acesta cu camera ascunsă şi au grijă să îl ipostazieze în enşpe situaţii: hrănind un maidanez, plimbând trafaletele pe un perete, jucând fotbal, pescuind, bronzându-se, mâncând, făcându-şi temele, înotând, ducând haine unui cerşetor, lângă bunicu’, la ţară, culegând mere dintr-un copac şamd.

După care, o dată imortalizate în fotografii aceste momente cu totul şi cu totul inedite, sunt urcate imediat pe facebook.

Urmarea?

Ah, se entuziasmează postacii într-o avalanşă de like-uri, “Ce suflet mare şi generos!”, “De asemenea tineri avem nevoie!”, “Felicitări!”, “Ce mare a crescut!”, “O frumuseţe de băiat!”, “Bun să-l pui pe rană!”, “Big like”, “Ce mândră trebuie să fie mămica lui!”

Dacă mă întrebi pe mine, părinţii sunt doar niţel într-o dungă. Iar postacii, pe urmele ăstora. Dar pe mine nu mă-ntreabă nimeni.

Şi e mai bine, cred.

11) Postacul de meserie

În această categorie intră, de regulă, acele persoane despre care nu ştii cine sunt sau cum au ajuns în lista personală şi care postează pe wall o căruţă de bancuri, de filmuleţe şi de poze haioase pe zi, pentru că, na, ce poate fi mai haios decât să postezi o căruţă de bancuri şi de filmuleţe pe zi?

Evident, două căruţe de bancuri şi filmuleţe haioase.

Şi sunt şi din aceştia, fireşte, pentru că suita de “Muahahaha”, “Ce tare!”, “Ce-am mai râs!”, “Unde le găseşti?”, “Mai trimite!”, îi îndeamnă să n-aibă o clipă de răgaz.

P-aceştia nu-i întrec în postările lor furibunde decât aceia care, cu o perseverenţă de invidiat, dau like şi share la orice se postează.

La rândul ei, această categorie e surclasată fără drept de apel de aceia care îşi dau like îndeosebi postărilor personale şi care, cum fiecare naş îşi are naşul, sunt depăşiţi lejer în ridicol de aceia care, la o lună după ce şi-au dat like, constată că like-ul la postarea lor este singurul de care au făcut rost.

Şi nici Zuckerberg nu-l lasă să-şi dea like de douăzeci de ori.

 12) Iubăreţii

De câte ori, până acum, nu v-aţi lovit pe facebook de imaginea romantică a unui El şi a unei Ea ţuguindu-şi buzele într-un pupic, sau ţinându-se în braţe topiţi unul în altul, sau hlizindu-se la cameră ultra-mega-happy, dintr-o pornire instinctuală de a-şi afişa iubirea nemuritoare pe cont?

O ho ho !

Ce e supărător la aceşti “doi oameni frumoşi”, ce par “desprinşi din poveşti” (genul acesta de comentarii sunt nelipsite la astfel de fotografii) nu e dragostea afişată, să nu fiu înţeles greşit, pentru că nu e nimic anormal să postezi pe contul tău fotografii cu tine şi prietenul(a), la fel cum nu e nimic deranjant să postezi orice fel de imagini despre orice găseşti de cuviinţă.

Ceea ce exasperează întotdeauna este cantitatea, excesul care prevalează la unii asupra intenţiei inocente, dorinţa de a atrage neapărat atenţia asupra ta într-un fel anume. Fie că vrei să arăţi că eşti fericit, îndrăgostit, cool, trendy, plimbăreţ, clubber, avangardist, eclectic, intelectual, stilat, sunt unii care pur şi simplu depăşesc limita.

Cum este, in cazul de faţă, situaţia iubăreţilor. Săptămânal, zeci de poze cu ei, din bucătărie, unde au gătit o plăcintă, de la un botez, de la o nuntă, de pe vârful unui deal, de la un grătar, de la o piscină, de pe balconul unei cabane şi din fundul peşterii Muierii.

Şi se strâng astfel 2 tone de fotografii până ce, hopa, unul din ei, hodoronc-tronc, îşi schimbă la status situaţia amoroasă: din îndrăgostit până peste cap redevine single.

Jale şi altceva, nu !

Tonele de fotografii dispar ca prin minune şi, în locul lor, la loc de cinste încep s-atârne pe wall emoticoanele tristului de la poziţia 1), asezonate cu citate din marii clasici ai lumii, care au ştiut ca nimeni alţii să zică diverse despre iubire, trădare, dezamăgire şi durere.

Ah !

13) Haplea şi maeştrii picioarelor

Deşi când încerci să îţi imaginezi mental semnificaţia cuvântului “haplea”, te gândeşti cu deosebire la un grăsan care bagă-n el până plesneşte, paradoxal, majoritatea celor care simt nevoia să-şi posteze pe facebook haleala din farfurie sunt femeile.

Şi mi se pare firesc.

Adică, na, tu eşti o fată finuţă şi stilată, mergi la restaurant, prin urmare, ce poate fi mai suav decât să-ţi urci pe wall farfuria cu mâncare? Mai ales că, după cum o vor informa amicii, mâncarea “arată delicios”, e “Yummmy”, “Mi-ai făcut o poftă”, “Vreau şi euuuu…” Plus like. Likelikelike…

Acelaşi lucru îl găsesc normal când mergi la mare şi simţi nevoia să postezi fotografii cu degetele de la picioare… Te miră? Dar de ce?

Poate vreun amic mai cârcotaş credea că ai zece degete la stângul şi treizeci în total, la cele patru picioare, dar aşa, văzând fotografia, se va convinge o dată pentru totdeauna că tu ai doar două picioare şi maxim zece degete…

Plus că unghiile le-ai dat cu ojă şi arată chiar mişto…

Bine, dacă eşti bărbat, s-ar putea să ai o mică problemă cu oja de pe unghii. Dar asta, aşa, pentru minţile conservatoare, încuiate şi rasiste de pe facebook. Altfel, nu-i nimic. Păi, ai văzut cine-a câştigat Eurovisionul? Exact.

Ce-i de făcut, vedeți aici. 🙂 

Citiţi şi

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

Demnitatea unei femei nu poate fi anulată de o amantă

Dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş vrea să fac ceea ce voi face azi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,379 views

Your tuppence

  1. Taxa pe fudulie – Talk Tabu | Catchy / 17 May 2014 19:44

    […] povestit aici despre câte feluri de utilizatori de facebook mi-au trecut mie prin cap. Acum, am și-o soluție. […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro