Bărbații de dimineață se cunosc

Anca Constantin

16 January 2015

Anca CDimineață. Frig cu ace de soare. Piața goală, înainte de freamătul zilei. Ceva vânzători cunoscuți, împărțim un zâmbet abia trezit din somn. Alerg cu ceva treburi și mă opresc să-i cumpăr cafea maică-mii, măsurând în gând câte mai am de bifat pe lista zilei.

În fața mea, trei bărbați în salopete de lucru așteaptă zgribuliți să-și primească paharele cu cafea aburindă. Vorbesc între ei, încet, cu căldura de aproape a oamenilor care trec împreună prin multe. Vânzătoarea mă întreabă ce doresc și, cum încep să vorbesc, unul dintre bărbați se întoarce la mine și mă privește fix câteva secunde.

Imediat cum se oprește vocea mea pornește a lui:

– Sărut-mâna, doamnă! Aveți niște ochi minunați!

Nu zâmbește tâmp, ceilalți nu-și dau coate în spatele lui, îl privesc scurt și dau să mușc o ironie. N-am timp. Lângă mica noastră coadă la cafea ajunge un al patrulea cu un vraf de covrigi calzi în brațe – luați, luați, că frig!! Are chipul cald de zâmbet, cu o bucurie cu care doar oamenii flămânzi pot dărui din puținul lor. Își iau fiecare câte un covrig, tânărul care-mi vorbise zice, ferindu-și privirea, – nu, am mâncat unul mai devreme singur. Mai vechi cu viața, omul cu covrigii îi vine mai aproape și zice – ia de poftă, așa, că de foame ți s-or lungit urechile, iete la tine! – și-i dezvelește cu o mângâiere de tată fruntea de sub căciulă.

Râd toți și tânărul ia un covrig, tot cu obrajii roșii. De frigul abia trecut.

Vânzătoarea macină cuminte la cafeaua mea, un kil la număr, și le zâmbește mămos, îmbrățișată pe râșnița caldă. Omul cu covrigii aruncă o privire peste umărul celui din fața mea și îmi întinde punga de hârtie boțită la piept, cu ultimul rotund de cocă – luați și dumneavoastră, doamnă! Vă rog! E cald.

La fel ca ochii mei, deja împrieteniți cu o lacrimă.

barbat ras

Îi văd într-o clipă pe toți – patru bărbați plecați în crucea dimineții la muncă, deja osteniți de toate zilele dinaintea lor, de frig, de foame abia ostoită, de alergat cu ce au mai bun acasă, la copii, la părinți, cu privirile muncite de lipsuri, dar cu miez de putere și speranță. Singura care împinge la fiecare răsărit din nou în picioare și-i ține cuminți până ”trebuie” își prinde în umerii lor hamul greu al încă unui pas. Înainte. Din brazda palmelor lor munca n-o să mai plece niciodată acasă.

Sunt poate cei mai săraci oameni din piață.

Mai bogați ca mine.

Rup o bucățică mică de covrig și spun bogdaproste. Omul primește rostirea mea încuviințând cu ochii spre pământ și zâmbește închinând parcă spre mine cu îmbucătura din mâna lui. Pocal de pâine.

Înghit și înghițitura mea e mai sărată. Împletită cu nodul din gât.

Acu’, la prânz dacă ne dă șefu’ banii mai mâncăm, altfel mâine! – îi aud râzând cuminți, între ei.

În ultima clipă prind ochii vânzătoarei care tocmai ce numărase bănuții lor de cafea și dădea să spună că ar mai trebui. Îi fac semn din ochi să nu! Cafeaua mea e și ea gata măcinată și întreb cât cu totul? Ezită o clipă și pune la mine tot. Se întoarce la ei și zice grăbit – băieți, mi-ați dat mai mult! Și le înapoiază aproape toți banii. Spera să rămână între noi două, dar oamenii plecând îmi zâmbesc și omul cu covrigii îmi face senin cu un sărut-mâna, îndepărtându-se. Zâmbesc din bucuria lui.

În piața abia aburită de viață, cineva descarcă fluierând mic ceva saci de cartofi, apoi agață de-o sârmă un radio prăpădit, vechi, din care răsună a trezie – Queen, I want to break free.

Dimineață. Iarnă. Nici urmă de frig.

Ultimul din cei patru bărbați plecând rămâne cel cu vorba cu ochii de la început. Se apropie și-mi adâncește arsura sărată dintre pleoape.

– Să nu vă supărați, doamnă! Mama a murit de puțină vreme. Mi-a spus între ultimele lucruri să spun mereu ce simt, să nu amân nimic, așa trece viața. Să nu vă supărați. Am făcut după vorba ei, mi-e dor de dânsa.

Pe Anca o găseşti şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Ce cauți aici, fetițo?

Să îmbătrânești e un privilegiu, înțelegi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,444 views

Your tuppence

  1. Diana / 17 January 2017 19:14

    Doamne, ce frumos. Mi-au dat lacrimile. Tot timpul m-a frapat si induiosat in acelasi timp bucuria si pofta de viata a unor oameni. Oameni simpli, pentru care covrigul si cafeaua aia de dimineata inseamna asa de mult. Minunat articol. 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Ord / 17 January 2017 10:19

    Spechless…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. adriana / 6 January 2016 15:50

    Cat de frumos este textul!
    Felicitari!
    Ati surprins viata oamenilor simpli si ati ales sa vedeti partea plina a paharului din aceasta lume!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 0
    Reply
  4. Anca Constantin / 16 January 2015 20:44

    Mulțumesc, M! 🙂 Și acum e și textul întreg, lipsea o bucată, iertare! A fost o zi tare pe fugă azi…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply
  5. M / 16 January 2015 11:29

    Foarte frumos! That just made my day. Chiar ma rugam, ajungand spre finalul textului, sa fi acceptat covrigul 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro