Bărbații și dansul

Marius Constantinescu

16 April 2016

Marius ConstantinescuMai degrabă se ridică obligativitatea vizelor pentru America, decât să mă ridic eu de pe scaun la o petrecere şi să dansez. A, îmi voi invita soţia la un slow sau două, elegant şi sobru cum mi-e felul, dar să-mi suflec mânecile şi să îmi sară pingelele pe latino, urban something, hit-uri şi, Doamne, apără şi păzeşte!, hore şi învârtite e ca dodo. Pasărea dodo. Adică nici măcar pe cale de dispariţie, ci istorie deja arhaică. După ce în generală am ars-o depeche-eşte, iar în liceu m-am dat peste cap să îmi iasă un jungle şi un pogo rezonabile, odată cu facultatea am prins aşa, o stânjeneală în propriul meu corp, căruia i-am interzis aproape orice mişcare publică mai amplă decât o gesticulaţie uşoară şi un bâţâit discret de picior. În acelaşi timp, admiraţia mea pentru dansatorii buni a rămas aceeaşi, nestrămutată, şi s-a procopsit cu o spoială de invidie pentru cei care aveau suficient abandon în ei, încât să sufere fix în vârful cotului de privirile celor de pe margine. Pe măsură ce am căpătat mai multă încredere în abilităţile mele oratorice, persuasive, argumentative, reticenţa faţă de dans în public a rămas constantă.

OK, veţi spune, dar cel mai bine şi mai liber dansăm acasă, singuri, în faţa sau în spatele oglinzii, pe model Tom Cruise în Risky Business. Nţţţţ. Nu şi pentru cei ca mine. Jena noastră se lungeşte până la noi înşine, astfel încât, doar imaginându-ne spectatori ai propriilor contorsionări şi scălâmbăieli, ne pomenim cu picioarele legate şi cu vitejia fâsâită. Dacă vă recunoaşteţi în acest „noi”, vă perindaţi prin faţa ochilor şi n sindrofii, nunţi, bairamuri (iată un cuvânt ieşit complet din circuit) în care prietenii trăgeau de voi să vă ridice din faţa farfuriei şi, după n+1 insistenţe, vă dădeaţi duşi, articulaţi câteva mişcări de cocostârc teleghidat (cam aceleaşi, indiferent de melodie) şi, doar ce vă mai desţeleneaţi un pic, că şi pornea calupul latino, care vă expedia înapoi în poziţia şezut pentru alte câteva ceasuri.

tom cruise

Îmi plac oamenii care uită de ei înşişi dansând la fel de mult cum îmi plac oamenii care au tot timpul pe vârful limbii replica potrivită, cuvântul de duh, vorba cu sare şi piper. Nu când uşile liftului s-au închis, nu când metroul a plecat din staţie, ci atunci când interlocutorul se aşteaptă şi nu prea, iar condimentul lingvistic e de aur. Am văzut, de-a lungul timpului, oameni de toate felurile, intelectual şi fizic, care se fluidizau pe ringul de dans, ca într-un iureş energetic ce nu se mai sinchisea de loc, cod vestimentar, oră sau context. Oameni care, în muzică, ritm şi mişcare, deveneau sclipitori, dezinvolţi, atrăgători, interesanţi şi, mai ales, naturali. Nu i-am mai invidiat, ci am continuat să îi admir.

O dată la cincinal, când sunt atât de inconştient şi mă simt atât de bine, încât să fac din proprie iniţiativă „paşi pe covoraş”, pesemne că în jurul meu sunt mai ales prieteni buni şi vechi, iar platoşa îndărătul căreia mă ascund e aceea a unei auto-persiflări mobile. Mai bine râzi tu primul de tine, că poate următorii se abţin… Atunci dansez pe orice: Saturday Night Fever, N&D, Azucar Moreno, puşti, minuni, metale preţioase… Mă ţine, însă, puţin, după care spectatorul cinic, critic, arbitru absolut al ridicolului, se reinstalează pe tron.

Pare greu de crezut că un asemenea specimen s-a încumetat, la propria lui nuntă, nu la un vals, nu la un tango, nici la vreo coregrafie contemporano-comercialo-conceptuală, ci la o… voltă. Mire şi mireasă, ea în două fuste lungi una peste alta, el în picioarele goale, şi-au desenat şi pus în scenă singuri o curte renascentistă cu piruete, salturi, cambrări şi poze complicate. Câteva săptămâni de repetiţii în sufragerie pentru trei minute de dans elizabetan, pe care nu ni l-a dăscălit nimeni şi pe care l-am jucat în faţa a o sută cincizeci de oameni, cu emoţii ca la Bac, dar şi cu bucuria autenticului din noi. Şi ce dacă miresei i-a zburat un cercel? Şi ce dacă mirelui i s-au încordat muşchii inexistenţi la ascensiunea spre cer a unei rochii de tafta mai grea decât conţinutul ei uman? Între suficienţi dansatori relaxaţi, dăruiţi şi dezinvolţi, ne-am găsit doi timizi, doi conştienţi peste poate, doi ruşinoşi chiar, să facem salturi şi serii elaborate de paşi. Cred că acela a fost unul dintre foarte puţinele momente în care am dansat nu doar în gând.

Aseară am învăţat cu fii-mea dansul lui Sid. Leneşul cel pârdalnic din Ice Age are, ca bonus pe un DVD, The Sid Shuffle, o glumiţă cu o rutină ce trebuie mai întâi stăpânită, apoi variată. Jumătate de oră am asudat pe covor o zgâtie de cinci ani şi ditamai omul de treizeci şi şapte ca să ne iasă relativ corect jump, jump, wiggle your rump and walk it out like Granny. Oasele mele ţepene şi felul meu ţepos s-au împotrivit, cum era de aşteptat, unduielii ritmate şi haioase. Covorul, însă, a rămas acelaşi şi, pe lângă perechile de ochi care au reflectat acum şase ani volta renascentistă, a mai apărut doar una. Aşa că am repetat, am repetat, am repetat şi, pentru exigenţele unui copil de cinci ani, aş zice că nu a fost tocmai rău. Mai e mult de lucru, categoric, şi nu suntem gata încă pentru un public mai consistent.

Îl recomand ca tehnică de înfrânt rigiditatea, atât corporală, cât şi în spirit. Când nu te vezi desfăşurându-te pe Shakira, Bruno Mars, Strauss, Meneaito sau Braşoveanca, apelul la periferiile dansului poate fi salutar. Te duci într-un ungher al genului care te scuteşte de comparaţii şi, chiar dacă te vede numai o oglindă, faci primii paşi dintr-o serie ce poate să înşele vigilenţa celui de-al treilea ochi, cel autocritic. Că rămâi acolo, în lumea voltelor sau a desenelor animate, sau faci o piruetă spre dansurile general prizate, asta deja e o chestiune secundară. Important e să nu dansezi tot timpul doar în gând.

Vă daţi seama că îmi iese cel mai bine walk it out like Granny…



Citiţi şi

Măi, fată, nici nu-i de mirare că nu ai noroc!

… și mai apoi un bărbat

SMS cu ghinion

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
899 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro