Bărbatul meu drag și iubit

Ioana Duda

30 May 2015

Ioana DudaDragul meu,

Mi-e dor de tine. Atât de dor, încât nu îmi ajunge să îți aud vocea. Vreau să îți scriu. La telefon suntem prea ocupați cu a ne depăna amintiri și visuri: de iubire, de trăire, de prezent, și trecut, și viitor. Iar când vorbim, nici nu ne pasă de vor fi aievea. E de ajuns să ni le spunem. Uneori am senzația că noi visăm, doar ca să ne putem povesti apoi, unul altuia.

Într-un fel inexplicabil și misterios, simți. Simți când am cea mai mare nevoie să mă faci să râd, cu mintea ta frumoasă, plină de imagini care mi se înfățișează sub formă de vorbe. Pentru că, da, tu vorbești în imagini.

Cât eram de tânără… Mai știi? Tu spuneai că nu ești la fel de tânăr, dar știu eu. Atunci, ca și acum, aveai candoarea unui băiețel de clasa a doua, îndrăgostit de colega de bancă, pe care, cu cât o iubește mai tare, cu atât mai tare o trage de cozi.

Și atunci mă trăgeai de cozi. Dar mai frenetic. Acum o faci mai blând, mai puțin incisiv. Cu același foc, însă. Nu, nu pentru că distanța și anii care s-au așezat între noi vor fi știrbit cu ceva dragostea pe care o porți amintirii mele. Ci, pentru că, odată cu vârsta, omul se întoarce la esența lui.

Eram tânără, drag și iubit bărbat. Iartă-mă că divaghez, dar vreau să știi că ești unul dintre cei mai iubiți bărbați ai vieții mele. Ți-ai făcut culcuș cald în sufletul meu. Atâta te-ai foit și răs-foit, până ți-ai găsit locul în mine. Și te-ai așezat acolo, și dormi dus, și apărat de iubirea pe care de ani ți-o port. Eram atât de tânără când ne-am întâlnit, atunci când m-ai întrebat: ”Tu cine ești?”, iar eu am început să îți înșir tot CE credeam că sunt. M-ai oprit: ”Nu, nu CE ești. Cine ești?”. Te-am privit speriată, și uimită, și mi s-a oprit lumea în loc. Erai primul om care mă întreba așa ceva. Nici măcar eu nu mă întrebasem până atunci. Nici nu cred că știam a conjuga verbul ”a fi”. Dar tu m-ai văzut. Și ai intuit în mine nevoia avidă de cunoaștere. Așa ți-am devenit dragă. Dorind să cunosc, să te cunosc. Să îți sărut cu ochii mintea aceea trează, mereu prezentă, și plină de imagini frumoase.

Și-am început să ne iubim. Fără să știm că o facem, la început. Cu câtă emoție și fior îți așteptam venirile. Nicicând nu mă îmbrăcam pe îndelete ori mă pregăteam ore întregi înainte de a te aștepta. Nu îmi păsa cum m-ai fi privit. Pentru că tot ce îmi doream era să te privesc eu. Să te trăiesc. Să mușc din fericirea care avea gustul pielii tale. Pe ascuns ți-am gustat-o, la începuturi. Tu nu știai, dar te priveam atât de fascinată, încât mi te imprimai pe retină și te puteam duce în ochi până la următoarea întâlnire. Așa îmi erai prezent chiar și în somn. Chiar și când nu erai.

casablanca

Îmi citeai. Mai știi cât de frumos îmi citeai, cu vocea ta de bărbat ce nu cunoaște graba? Ce ciudat. De pe atunci mă întrebam cum e posibil ca un bărbat atât de încercat să își păstreze intactă candoarea. Te-aș fi pupat pe suflet, de aș fi putut. Tu nu mai știi, probabil, dar eu îmi amintesc fiecare gest. Mă sărutai pe frunte, te ridicai din pat și te așezai la calculator, ca să îmi împărtășești momente din tine. Eu stăteam pe o parte, îmi țineam capul pe brațul îndoit și părul, pe atunci negru, îmi cădea indecent pe un ochi. Nu dădeam la o parte nicio șuviță, pentru că erai atât de frumos, încât nu puteai fi real. Te voiam așa, într-un tablou difuz, ca o fata morgana ce îți dă iluzia fericirii. Nu voiam să te las în real. El mi te răpea. Mereu și mereu.

Și, nu ți-am spus niciodată, dar când îți lipsea aerul, mi-aș fi smuls plămânii și ți i-aș fi dat. I-aș fi umplut cu tot aerul lumii, să îți ajungă pentru totdeauna.

Din când în când, îmi făceam curaj și îți povesteam visurile mele. Nu râdeai niciodată. Eu râd acum, amintindu-mi. Dar tu mereu ai crezut că visul nu poate fi ridicol. Visul poate doar să se împlinească, până la urmă. Mă ascultai. Nicicând nu mi-ai spus: ”E prea mult, fetiță dragă”. Nu. Tu, nu. Mă ascultai cu toată ființa ta, și îmi spuneai că sunt frumoasă. Apoi te aplecai asupra mea, ca un zeu îngăduitor, și mă sărutai. Iar eu, din mică, mă faceam și mai mică, să mă pot strecura la pieptul tău.

Și am plecat, într-o zi. Am plecat înspre viața mea. Mai știi, nu? Au trecut anii. Mi-au mai citit și alți bărbați, de atunci. Și, pe măsură ce o făceau ei, tu te transformai, tot mai mult, în Povestitorul meu. Știi de ce? Ai fost singurul capabil să ieși din lumea noastră și să intri cu totul în a ta, chiar dacă prețul era fericirea clipei.

Ne căutăm mereu, bărbat drag și iubit. Și ne găsim de fiecare dată. Știu că ți se face dor de mine. Îl simt. Se întâlnesc mereu dorurile noastre la jumătatea drumului. Așa ajung să stea la povești ore întregi. Ore de râset, de amintiri, din trecut și viitor. Orele noastre în imagini.

Ne e dor, știu. Iar eu tremur la gândul că, în ceasul revederii noastre, nu voi mai ști să mă fac din mică și mai mică, pentru a-ți încăpea toată în brațe. Și îmi e teamă că, din nou, nu voi ști să îți spun cine sunt. Și teamă îmi e că nu voi avea visuri să îți împărtășesc, iar tu să le asculți, și să îmi spui cum aș putea să le îndeplinesc. Dar nu are de ce să îmi fie teamă, nu? Pentru că voi ști toate astea. Cum altfel? În preajma ta știu totul.

Cu drag,

Ioana

Pe Ioana o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Așa te iubesc primăvara

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
12,757 views

Your tuppence

  1. L / 13 November 2016 7:00

    M-am regasit in fiecare fraza…traiesc aceasta poveste de aproape 5 ani.poveste in care EL este barbatul vietii mele.nu mai suntem impreuna de 2 ani,iar eu am plecat din tara tocmai pentru ca nu ma mai puteam regasi dupa despartirea de el.dar vorbim,si ne visam…si ne povestim….si ne iubim in continuare,chiar daca nu mai suntem impreuna.Indiferent de ce ne rezerva viata,EL..va fi EL

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ioana I / 31 May 2015 23:49

    :))) incredibil!!! Este si povestea mea! Traiesc de cateva luni tot ce am citit descris de tine mai sus, la care mai adaug si bucuria de a relua pe deplin raportul intrerupt acu’ multi ani. Acum suntem amandoi divortati!

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply
  3. Ioana D. / 30 May 2015 22:42

    El, cea mai frumoasă rană a sufletului meu.

    Felicitări! A trecut ceva vreme de când nu am mai citit ceva atât de profund și frumos. 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. dana / 30 May 2015 20:45

    Pe cat e de frumos si tulburator, pe atat de de trist…Uneori, e nevoie sa te desprinzi si sa plecam inspre viata noastra…Fie si pentru scurt timp, cat sa ne dam seama ca ne dorim sa fim cu totul si cu totul in alta parte.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. me / 30 May 2015 18:53

    mi-am reintalnit marea iubire dupa 15 ani … in care nu am stiut nimic unul de celalalt, dupa o despartire brusca si fara explicatii.
    Amandoi avem copii … eu insa sunt divortata .. se pare ca ne iubim inca sau cel putin in acel moment al revederii ne-am iubit ca atunci, demult cand eram nedespartiti si cand totul avea sens, ca si cand nu ar fi trecut acesti ani. Ne-am luat firesc de mana, ne-am imbratisat si am inceput sa depanam amintiri de parca tocmai venisem de la serviciu si, in bucatarie, ne povesteam ce s-a intamplat peste zi. Ii multumesc ca mi-a explicat ce s-a intamplat … ii multumesc ca inca ma iubeste dar ii multumesc ca are puterea sa stea departe si sa nu ma tulbure iar. Ii multumesc si il iubesc iar

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro