Bărbatul – victimă, soția – monstru, amanta – sfântă

Catchy

27 January 2015

Amanta Greșeala majoră a multora dintre femei nu este că nu își “€œcresc” bărbatul cum trebuie (sau mă rog, cum ar vrea ele), ci este aceea că întemeiază o relație, o căsătorie pe înșelătorie ! Știu, doamnelor, că veți fi șocate! Până ce reușește să-l determine pe bărbatul vizat de ea să o ia de nevastă e numai lapte și miere, e dispusă la sex oricând, nu cicălește, nu emite pretenții prea mari, e veselă, deschisă, în mare parte a timpului aranjată, dornică de ieșit în oraș, de aventură etc… Ulterior semnării hârtiei, treptat, mai repede sau mai lent, toate aceste “€œcalități” dispar spre a face loc migrenelor, oboselii (inclusiv în weekend), cicălelilor, crizelor de nervi, controlului…

Amantul meu este însurat cu o femeie încă frumoasă, cum el însuși declară, dar care a uitat de ce el a divorțat de prima nevastă. Cuvintele lui au fost ad-literam ”după ce că nu mai facem sex și strâmbă din nas, mai vrea să mă și controleze.” Problemă fundamentală este NU că nu o mai iubește, ci că a dezvoltat în timp o grămadă de frustrări și, evident, simte că i-au fost înșelate așteptările. Așteptări pe care și le împlinește alături de o amantă.

Cât privește “crescutul bărbaților”, într-adevăr este drept că nu ai cum să-l crești, educi sau mai știu eu ce. Cu atât mai mult cu cât poate veni complet needucat sau prost crescut din familie (și atunci e bine să nu te bagi deloc), însă bărbații au o dorință fantastică de a fi acceptați și apreciați așa cum sunt, cu bune cu rele, dorință de care Evele nu prea țin cont, fiind prea preocupate să își “€œschimbe în bine” posesia. Așa că întrebarea fundamentală când îți place de cineva și vrei să te stabilizezi lângă acel cineva nu este dacă îl iubești sau ce calități îți plac mai mult, ci dacă poți trăi cu defectele lui, fără a încerca să îi impui să și le estompeze. Bărbații sunt, în general, îndărătnici și dacă, spre exemplu, te crizezi că a intrat încălțat în sufragerie, s-ar putea să stea toată ziua încălțat, doar pentru că nu vrea să se conformeze.

Femeia 1 Pertinent răspuns, dar este la fel de interesant de descoperit care au fost așteptările doamnei, frustrările ei, căci pentru a dansa e nevoie de doi. O relație care merge merge datorită ambilor. La fel se întâmplă și atunci când eșuează.

amantă 3

Femeia 2 Sigur că da, este vina femeii că bărbatul înșală -€“ pentru că nu se îngrijește și nu îl educă. Este vina femeii când este violată -€“ pentru că nu s-a îmbrăcat cum trebuie, pentru că nu avea ce cauta în locul respectiv. Este vina femeii și niciodată vina bărbatului pentru că el nu are minte, nu are personalitate, nu are cuvânt și nici integritate. Promisiunea de monogamie pe care o presupune ideea de relație o face doar femeia (relațiile deschise sunt asumate de ambii parteneri). La bărbat, vine cu precizarea “€œdaca vor mușchii mei”. El nu are coloană verticală, nu are tărie de caracter. El nu are obligații față de familie. Nu poate spune: “€œdraga mea, trebuie să discutăm”. Sigur că totul se rezumă la tocăniță bună și la parfumul fin de după duș. Și la vina femeii, să nu uităm! Mă întristez când realizez cât de puțină lume simte greutatea covârșitoare a promisiunii făcute. Ce valoare are cuvântul dat?

Amanta Foarte corect! Sunt conștientă că și el are partea lui de vină. Nu o cunosc personal, însă ceva îmi spune că, dacă s-ar întâmpla să-mi povestească partea ei de adevăr, aș rămâne în mare dubiu. În viață, toți suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică, vinovați de ceea ce ni se întâmplă.

Accept să fiu amantă pentru omul pe care-l iubesc. Sunt deja doi ani și relația este mai vie decât la început, cum s-ar spune merge că pe roate. Îi accept și soția, pentru că accept tot ceea ce el iubește, e că și cum am trăi într-un menage à trois formidabil… dacă și ea ar putea fi de acord (deși știu că nu ar fi!!).

Sunt conștientă că umplu niște goluri, că nu e o relație pe de-a-ntregul, cum ar zice unele, însă atâta vreme cât mă simt iubită și respectată, statutul și lipsa lui în weekend nu sunt impedimente insurmontabile. Recunosc, e mai greu cu concediul și sărbătorile.

Ce va fi? Cine știe ce va fi? Carpe diem!

Cumva, ca soție, ai vreo siguranță de orice fel după ce treci pragul de 40? Poate pe unele le satisface securitatea instituției maritale într-atât încât singurătatea în doi din patul conjugal e mai ușor de dus. E drept, nu în toate casele se întâmplă asta, n-aș vrea să generalizez, deja simt oprobriul feminin în ceafă.

Pentru mine, doar pentru mine, momentele alea din cuplu în care vorbești doar că să nu taci, fără să transmiți, de fapt, ceva, mi se par penibile. E genul ăla de senzație cum că totul e în regulă, n-ai un motiv clar de ce nu mai merge, dar e clar că ceva nu mai merge și fiecare e nemulțumit pe felia lui de prăjitură. Moartea pasiunii.

Prețul pentru ce trăiesc acum l-am plătit deja în avans și dacă va trebui să mai plătesc, cu dragă inimă o voi face pentru tot ceea ce primesc și mă fericește azi.

PS. Nici el nu e vreun bogătaș, nici eu vreo fotomodelă.

Femeia 1 Hai să nu fim atât de drastici cu noi înșine și să nu ne acuzăm de felurite vinovății. Dar responsabili suntem, asta da! Spuneți că nu cunoașteți partea de contribuție a amantului la situația creată. Poate că nu ad literam, dar cred ca e imposibil să nu intuiți ceva. Asta mai ales dacă sunteți în relație de ceva timp, nu neapărat foarte mult. Primul indiciu ar trebui să fie faptul că se află la a doua relație oficializată și are amantă…

Aici intervin nuanțele – fie că are un comportament repetitiv, asta indiferent ce are acasă, fie că își alege, conștient sau nu, partenerele după un anumit pattern care îl duce mereu la un deznodământ anume… în fine, nu intrăm în prea multe detalii, dar puteți creiona niște pattern-uri comportamentale la iubitul dvs chiar și în absența unor mărturisiri complete din partea dumnealui.

Referitor la comentariul domnului care v-a atras atenția că roata se învârtește și că este posibil să ajungeți în postura de soție a unui bărbat care va avea activități extraconjugale, este un lucru demn de luat în calcul deoarece nu putem pricepe cu adevărat mecansimele unei situații de viață, indiferent de natura acesteia, decât privind-o din mai multe unghiuri de vedere.

Orice relație este amenințată de rutină (sau, mai brutal spus, plictiseală), momentul acela în care nu mai ai ce descoperi la partener, când aproape totul devine previzibil, când încep calitățile să se banalizeze și defectele să se evidențieze (și să devină din zi în zi mai sâcâitoare, aș adăuga eu). De ce? Pentru că se pare că natura umană este predispusă la idealizarea obiectului afecțiunii, se pare că întâmpinăm reale dificultăți în a iubi oameni reali, cu plusuri și minusuri, vrem numai încarnări ale viselor noastre de tinerețe. Personal, încă aștept să cunosc cuplul de vis, măcar să le fac și eu o poză, să știu că există, și asta în condițiile în care lucrez cu oameni de când mă știu. 🙂

Amanta Ați intuit bine unele patternuri moștenite din copilărie, atât la el, cât și la mine, care – vrem, nu vrem -€“ sunt repetitive și care derivă din experiența din familie. Probabil că mult stimabilă rutină, inevitabilă săracă, mă face să am reale dubii (ca să nu le numesc frici) în a mai fi soție vreodată (cu normă întreagă). Probabil că fiecare dintre noi doi se gândește că lucrurile s-ar schimba înspre rău dacă relația ar fi altfel decât este în prezent și acceptăm prezentul, lăsând timpul să decidă ce va fi.

El e la a doua căsătorie, cea actuală de 15 ani, eu am avut, de asemenea, niște ani în comun cu alți bărbați și n-a fost prea bine. Soție a unui bărbat cu activități extraconjugale am fost, nu asta m-a deranjat cel mai tare, ci faptul că vedea prin mine, nu mă mai simțeam femeie, nu mai primeam acea validare de care toți avem nevoie. Inevitabil se ajunge la asta, din păcate, indiferent de sex. Când se întâmplă, clar plecăm în căutarea validării, este atât de firesc! Și atunci de ce să ne (mai) punem cenușă în cap cu bună știință și să ne angrenam în relații îngrăditoare și chinuitoare pentru suflet/corp/minte doar pentru că ne-am dat cuvântul, dar nu asta ne împlinește pe lumea asta??

Dacă deja am făcut pasul, suntem într-o dilema majoră atunci. Ce alegem între “€œcuvantul dat” și fericirea proprie ? Calea de mijloc, desigur! Că nici omul de lângă noi să nu sufere, dar și noi să fim măcar în jumătate de timp împliniți, fericiți după pofta inimii noastre și nu după canoane impuse de alții. Cred că despre asta e vorba. Omul e făcut să fie liber, nu să-i fie tăiate aripile de cuțitul conformismului.

Nu cred în relații pentru totdeauna, cu atât mai mult în căsătorii cu adevărat fericite de la început până la sfârșit, motiv pentru care alegerile pe care le-am făcut le consider a fi cele mai bune pentru mine. Fericirea poate înseamna altceva pentru fiecare dintre noi.

Femeia 1 Vă respect în primul rând asumarea de sine și nu în ultimul rând alegerile făcute, după cum se vede, în cunoștință de cauză. Datele vieții pe care o duce fiecare sunt atât de complexe încât este inutil să sperăm că ne-ar ajunge vreodată timpul sau spațiul pentru a le detalia și analiza, cu atât mai puțin pentru a face judecăți de valoare. Cred că sunteți împăcată cu dvs și vă doresc asta și de acum încolo. Ajung să cred că a fi împăcat cu tine este, la un nivel mai subtil și aproape imposibil de redat, mai important decât a fi ceea ce omul numește sinceritate cu sine. Ajung să cred că aproape totul este supus relativității. Vârsta își spune cuvântul, probabil.

Sunt femeie și mai am un an până să schimb prefixul cu 4. Am avut și eu parte de experiențe mai mult sau mai puțin plăcute, am trăit printre oameni cu alte cuvinte. Încă mă lupt să ajung la pace cu propria minte.

Femeia 2 “Ce alegem între cuvântul dat și fericirea proprie?” Din punctul meu de vedere, nu există o asemenea alegere. Atunci când îți dai cuvântul, când îți asumi o responsabilitate, trebuie să mergi până la capăt. Asta nu înseamnă să stai o viață căsătorit cu un om pe care nu îl iubești sau care nu te face fericit/fericită. Atunci când relația dintre doi oameni nu mai merge, fie cei doi se așază la masă și stau de vorbă, fie se duc la consiliere matrimonială, fie se despart. În niciuna din variante nu există amanta/amantul. Nu rezolvi problema de acasă dacă te duci la altcineva. Problema de acasă rămâne în picioare.

Acea cale de mijloc de care vorbești nu există în realitate, este o invenție creată aberant de oameni fără coloană vertebrală și susținută de cei cărora le convine. Am văzut bolnavi de cancer care fumau. Pentru că îi liniștea pe moment și oricum, tot mureau. Ți se pare asta o gândire corectă? Practic să îți înșeli partenerul nu face decât să pună paie pe foc într-o relație care deja are probleme.

Așa cum pui tu problema, el este o victimă că “este nevoit” să își înșele nevasta, tu ești o sfântă că accepți situația asta în numele iubirii și nevasta este un monstru care nu se mai culcă cu el și îl controlează. Oare chiar așa să fie?

În toate cuplurile există probleme, nu există acel cuplu perfect, dar a fi căsătorit nu înseamnă a trăi perfecțiunea zilnic, ci a lupta, a depune toate eforturile și mai ales, a nu uita că ai niște obligații, că ți-ai dat un cuvânt. Cuvântul dat pe care tu îl iei în derizoriu este cel care ne desparte de necuvântătoarele de pe pământ. Monogamia este o decizie asumată, nu este firească, de acord. Poate că oamenii sunt făcuți să fie poligami. Și este foarte ok să fii așa, în fiecare zi cu altcineva, dacă vrei. Dar nu trebuie să fii căsătorit pentru asta. Din fericire, nu trăim într-o țara în care căsătoria este obligatorie. Divorțul este posibil și destul de facil. De ce să rămâi căsătorit cu un om care nu te face fericit?

Spui: “€œOmul e făcut să fie liber, nu să-i fie tăiate aripile de cuțitul conformismului.” Sunt perfect de acord! Fii liber, desparte-te de omul care nu te face fericit și caută fericirea în altă parte. Lasă-l și pe el să fie fericit cu altcineva. Și liber!

Vorbeai de iubire și de respect. Iartă-mă, nu vreau să te jignesc și sigur, tu știi mai bine cum te simți și înțeleg că asta e o situație pe care o accepți cu drag, dar mi se pare amuzant că vorbești de respect și declari cu seninătate că ești amantă. În codul meu moral a fi amantă nu este un titlu nici de glorie, nici de mândrie. Dimpotrivă! Nu spun că e un titlu de glorie să fii soție. Nicidecum! Atunci când te căsătorești spui “€œda” unor rigori, unui conformism. Și te aștepți că celălalt să se supună acelorași rigori. Dacă vrei, e că atunci când intri pe teren să joci fotbal -€“ toți jucătorii se supun acelorași reguli. Nu respecți regulile jocului, ieși din joc -€“ te duci să joci tenis. Simplu! 🙂

Comentarii la articolul Amantele sunt creațiile… soțiilor

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Cum mai iubește un prost

Săpunul, moartea pasiunii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
21,485 views

Your tuppence

  1. miki / 6 June 2016 15:10

    Un ghiveci gustos, frumos asezonat de ambiguitate si ipocrizie, care servit la felul 1 de catre protagonistii povestirii ar aduce o indigestie pe viata, a felului in care reusim sa ne gestionam fericirea in viata.Exista ceea ce Aya spune, chiar de apare mai devreme sau mai tarziu, acest digestiv care s-ar numi iubire neconditionata, respect, si ancorarea in realitatea vietii, fara a idealiza in stanga si dreapta, dar a valoriza ceea ce ai ales cu credinta si suflet candva la starea civila, simbolic cel putin vorbind.In rest ardeiul iute din ghiveci posibil sa dea dureri de suflet celor ce au gustat prea mult si prea des din pozitia personajelor descrise frumos de altfel , ca facand un balamuc din existenta noastra.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Ionutz / 10 May 2016 9:52

    Ipocrizie si promiscuitate….cam asta citesc printre randurile de mai sus….n-a zis nimeni ca pentru cuvantul dat trebuie sa ramai nefericit(a) toata viata, dar asta nu inseamna sa accepti o alternativa promiscua si mincinoasa doar sa te minti ca ai si tu partea ta de fericire si, in acelasi timp, “nu il faci pe celalalt sa sufere”…e ca si cum ai fi ca in vorba aia: “si cu p… in c.. si cu sufletul in Rai”….singurul motiv pentru care mi se pare corect si uman sa ramai intr-o relatie care nu merge este doar acela de a incerca sa repari, sa refaci, sa reobtii ceea ce ai avut bun si frumos candva….restul e doar minciuna, inselatorie, promiscuitate….si nu, nu e nimic religios sau de alta natura in vorbele mele….ci doar umanitate si onestitate…in rest, scuze si lamentari putem gasi pana la infinit….dar singura realitate e ca din ce in ce mai multi oameni din ziua de azi sunt dominati de lasitate, frica si orice alte slabiciuni de acest gen in numele carora accepta solutii din ce in ce mai jalnice si mai mincinoase….care mai devreme sau mai tarziu se sparg ca un balon de sapun.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  3. Adriana Corina / 4 December 2015 0:44

    Amanta, Femeia1, Femeia2, …3,…am fost in pielea fiecareia!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Aya / 20 May 2015 8:28

    As vrea sa adaug doar un mic mesaj incurajator.. Exista si cupluri perfecte, cupluri care au gasit calea de comunicare si convietuire astfel incat sa vina acasa seara cu nerabdare, cu dor, sa -si povesteasca diverse experiente de peste zi, sa se bucure sau nu 🙂 de galagia copiilor, sa se bucure unul de altul poate chiar mai mult ca la inceputul relatiei…ca acum 20 de ani.. Va spun asta pentru ca traiesc aceasta experienta minunata in fiecare zi si sunt sigura ca nu doar noi traim aceasta poveste de viata si de dragoste extraordinare..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 2
    Reply
  5. OGM / 2 March 2015 15:51

    Interesant Catchy.
    Am fost 16 ani casatorit iar in urma rupturii am fost si eu o oarecare perioada de timp pe saiturile de dating. Experienta a fost extraordinara in primul rand pentru ca mi-a dat sansa sa intalnesc si sa pot analiza “la rece” intentiile lor si ale mele.
    Dar cel mai surprinzator a fost ca in marea majoritate nu suntem constienti de diferentele dintre noi. De enormele diferente intre noi. Apoi cel mai grav este ca in ciuda acestora, “vrem” sa stam impreuna toata viata.
    Sunt in total acord cu ceea ce enuntai undeva mai sus si anume ca trebuie in primul rand sa invatam de defectele celuilalt si sa constientizam daca vom putea trai cu ele. Este exact ce le-am spus aproape le toate cele pe care le-am intalnit. Multe s-au speriat mai ales cand am enuntat ca EL si EA sunt asa de diferiti.
    In plus cred cu convingere ca genetic, fiinta umana (nu numai EL) are intiparita nevoia de diversitate. Aceasta ne-a facut ca sa “evadam” din Africa, sa strabatem continente, sa inventam tot felul de unelte, sa ne plictisim, etc. Si nu trebuie decat sa privim in jur la alte animale si vom vedea clar asta. Casatoria este un act social care ca orice obligatie de aliniere la niste norme sau ca orice cutuma poate deveni la un moment dat dusmanul tau.
    Si da, a fi impreuna toata viata este posibil insa cel mai bine este cand este un act voluntar acceptat si sustinut si nicidecum o obligatie morala, sociala, etc.
    Numai bine.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply
  6. Cristi R. / 18 February 2015 13:37

    Articol foarte interesant.

    Titlu exagerat.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  7. Cosa Nostra / 18 February 2015 12:47

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 8
    Reply
  8. MCL / 27 January 2015 23:39

    Wow! Multumesc, Catchy! 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro