Basm pentru adulți

Gabriela Apostu

9 September 2017

Gabriela ApostuA fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi chiar nu s-ar povesti.

A fost odată o Tînară Domniță vrednică, puternică și frumoasă, dar abătută. Soarta nu fu prea afectuoasă cu ea, ceea ce facu din ea un înger cu o aripă ruptă. Viața a trecut peste ea, mulți zmei încercînd să cucerească inima Tinerei Domnițe. Unii reușiră, dar o făcură mișelește, nevrednic de niște zmei ce se dau Zmei.

Între timp, într-un alt colț al împărăției, o Făptură (fără nume, dar cu o inima mare) își trăia alene viața. Iubea, citea, cînta, scria, visa și iar iubea. Dar pentru ca fiecare locatar al împărăției avea o datorie și anume să se iubească pe sine mai presus de orice, Făptura, din neatenție și încăpățînare, își scrînti glezna și căzu în genunchi, lovindu-se dureros. Se ridică și-și promise că nu se va mai risipi în cele patru zări și se va privi în suflet de fiecare dată cînd va păși gresit. Zis și făcut.

La un moment dat, pe cărarea Tinerei Domnițe a apărut un Prinț călare pe un val de mare, cucerindu-i reduta. Părea că aripa Tinerei Domnițe se vindecă. Făcură nuntă, se veseliră, își declarară iubire veșnică.

Timpul trecu (că ce altă treabă are) și Făptura se îndrăgosti. Minune! O Bucată de Suflet, cu răni multe, dar frumos tare, rătăcea prin asfințituri. Se găsiră la poarta locului de unde răvașele soseau sau plecau și fu de ajuns o singură privire  pentru ca Făptura și Bucata de Suflet să vibreze la unison. De atunci fac plimbări, unele lungi, altele nu. Făptura își simțea zi după zi fluturii zburdînd liberi, din ce în ce mai mulți și mai colorați. Iubea. Iubea nespus. Îi mărturisi într-o zi de vară senină Bucății de Suflet că o iubește așa, într-un fel nesperat, dar binecuvîntat.

inger

Bucata de Suflet se duse acasă, neștiind ce sa facă cu iubirea ce tocmai descălecase. Stătu ce stătu pe gînduri, privind pe fereastră. Azi așa, mîine așa, coama calului se ițea, dînd tîrcoale în fiecare zi, avînd în șa Făptura. Aceasta îi parea din ce în ce mai frumoasă,  probabil și pentru ca își purta cu mîndrie inima la vedere, roșie și mare.

„Te privesc în memoria mea din toate părțile, așteptînd să vii. Nu vreau să simt altă vibrație. Doar a ta. Doar tu în palmele mele, doar ale mele degete desenînd pe trupul tău, cu grijă sau nesăbuit; sînii tăi în palmele mele, gura mea pe sînii tai, mușcînd dureros, pentru a-ți simți cambrarea. Gura ta cărnoasă. Să-mi ceri să te iubesc, să-mi șoptești ce-ți place. Vreau freamătul tău, pulsul tău mărit, gura ta jinduind după a mea, nesătulă. Vreau bucuria ta în lacrimi, vreau palmele tale cu chipul meu între ele și ochii căutîndu-i pe ai mei. Să nu ai teamă. Să te lași iubită. Vom vibra împreună. În liniștea de după… furtună, ne vom  privi, ne vom zîmbi, istoviți, ne vom săruta ușor, apoi obrazul  meu de omoplatul tău lipindu-se, cu brațele cuprinzîndu-te, trăgîndu-te toată spre mine, celebrînd prin îmbrățișarea trupurilor noastre umede (cam ca pămîntul reavăn după o ploaie mult așteptată) dragostea dintre noi.”

Acest răvaș, adus la ceas de seară, își făcu apariția pe sub ușa iatacului Bucății de suflet.

O seară fu de ajuns și toate simțirile se stîrniră. Toate.

Se privi în oglindă. În piept, o pată roșie. „Dumnezeule, ce să fie?” Se liniști cînd își privi ochii. Ei îi spuneau „de azi, inima ta are culoare”. Apoi închise ochii și își văzu inima veselă, țopăind, plină de viață și speranță.

La miez de noapte îi trimise Făpturii mesaj: mă  las pradă beției. Iubește-mă!

Mesajul ajunse la destinatar. Făptura lipi bucata de hîrtie de buzele umede. Grozavă  este viața!

Într-o dimineață – cu mult înainte de apariția Prințului – ieșind la plimbare, Făptura o zări pe Tînara Domniță pe vîrful unui munte, tristă, abătută, căutîndu-și inima. Făptura recunoscu aripa ruptă, dintr-o poveste, o poveste veche, și deschise traista în căutarea sticluței cu ambrozie pe care o ținea bine pentru situații deosebite. Era acolo. Făptura alergă într-un suflet, pășind pe cărările ce urcau spre vîrf, pas iute. Se întîlniră, se bucurară, vorbiră. Dar pentru că Tînara Domniță  încă își căuta inima, Făptura scoase din traista cu fir roșu sticluța cu nectar, nu pentru a-i potoli setea, ci pentru a pune un strop pe aripa ruptă. Astfel, zborul ar fi fost mai sigur și căutarea mai ușoară.

Așa se întîlniră din nou (de data aceasta, Prințul era deja prezent în viața Tinerei Domnițe, cu inimă găsită și repusă în pieptul alesei sale). Făptura scoase sticluța nelipsită din traistă si o oferi pentru ca Tînara Domniță să-și potolească setea. Tînara Domnița avu un moment de ezitare, ceva o făcu să se sperie, aducîndu-și aminte de ultimul dintre zmei care o ademenise cîndva, cîntîndu-i un cîntec, apoi sfredelindu-i pieptul îi smulse inima. Refuză nectarul. Făptura tristă si neînțelegînd băgă sticluța și, ridicînd ochii, o privi pe Tînara Domniță urîndu-i zbor lin. Preț de cîteva clipe, Făptura amuți, iar apoi plecă.

A doua zi, împărăția vuia. Tînara Domniță spusese tuturor că cineva încercase să o omoare, prefăcîndu-se generos si oferindu-i o licoare. Nu bău din ea, dar fusese convinsă ca pe fundul sticlei ședea moartea. Locuitorii împărației dădură crezare spuselor Tinerei Domnițe, blamînd intenția celui pretins generos. Nimeni nu știa cine era, dar toți erau siguri că acolo unde stăteau picioarele trebuia să-i stea și capul „generosului”.

Mesajul ajunse și la urechile Făpturii. Aceasta realiză că se afla într-o situație uluitoare. Ar fi plîns. Ar fi strigat, dar ce folos? Nu-și putea explica de unde confuzia aceasta capitală. De ce Tînăra Domniță crezu că Făptura și-ar fi dorit ca vîntul să nu-i mai adie pe la tîmple, respirația să nu-i mai miroasă a iasomie, inima să nu-i mai bată? Se așeză pe un scaun, cu capul plecat și ochii ațintiți pe focul din sobă. Căuta. Căuta răspunsuri. Era inutil. Știa. Apoi, inima îi stătu pentru trei secunde. „A aflat sigur și Bucata de suflet. Offf, ce va crede? Oare va crede?” Și din acel moment, fiecare secundă se transformă în cuțit bine ascuțit. „Sper ca Bucata de Suflet să simtă ca nu este adevarat… ooo, Doamne!”.

Dar speranța se dovedi îndrăzneață. Bucata de suflet aflase și nu-și mai deschisese fereastra așa cum făcea în fiecare dimineață.

Și totuși, Făptura știa ce poartă sub haine. Iubirea e Rai.

„Ei bine, Bucată de Suflet, să nu uiți niciodată: Iubirea e bună și răbdătoare. Iubirea e divină. Nu-i da drumul!”

Nota autorului: Înainte de a risipi în bătaia vîntului sentimente născute, priviți-vă în inimă, netulburați. Indiferent de timbrul vocilor exterioare.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

Se născuse zeiță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,983 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro