Black Orchid is definitely for bad girls!

Mihaela Cârlan

20 June 2013

 “Roman Kaiser de la Givaudan (dacă nu sunteți vreo fanatică, o să uitați imediat numele) a creat în 2006 pentru Tom Ford un parfum misterios ca o noapte orientală (cam fără rezonanță pentru cine s-a oprit cu lectura la 1001 de nopți și cu Orientul, la Istanbul). Notele de vârf formate din iasomie, trufă neagră, ylang-ylang şi coacăze negre sunt tulburătoare (dintre toate doar iasomia ar tulbura pe cineva care nu are nasul antrenat, despre coacăze nu știu să aibă memorabil altceva decât culoarea și gustul, în rest câtă lume știe cum miroase trufa neagră, inaccesibilă și întreagă, necum ca extract, ori ylang-ylang-ul care, uuu, deja se complică rău lucrurile, are un parfum bogat și profund, cu note de cauciuc !! și cremă de ouă – budinca aia englezească de-i zice custard -, și, atenție, luminos, cu note de iasomie (iar?) și neroli, care neroli este… nu, mă opresc, că mă ia durerea de cap). Abia apoi se dezvăluie în toată splendoarea olfactivă orhideea neagră (și eu de unde știu că-i orhidee neagră, doar c-așa-i zice parfumului?) şi condimentele care o potenţează, ca în final să îşi liniştească esenţele într-o notă dulce, lemnoasă, dar intensă….” Mai vreți? Nu cred. 🙂

Am comentat un fragment dintr-un review hibrid obținut dintr-un comunicat de presă (care a umplut internetul) și două, trei vorbe ale vreunei fete care l-a fabricat cu minim de efort și inspirație. Cum v-am mai spus, detest descrierile editorilor care tocesc cu zel cuvintele de nu-ți mai vine să le folosești nici dacă viața ta ar depinde de rostirea ori scrierea lor (irezistibil, splendid, fabulos, magnific, magic, senzual etc.), iar cele prea tehnice, ale “testatorilor” profesioniști, nu-mi sunt de ajutor ori inspirație. Îmi plac în schimb parfumurile povestite. Câteodată, chiar și un comentariu mă face să simt că n-am pierdut timpul. Dar nu mi-am cumpărat în viața mea un parfum după review-urile ori reclamele din reviste, indiferent ce vedetă încerca să mă seducă dintr-o postură care ar fi trebuit să țină locul acelei mii de cuvinte. Cu un film, o carte, un spectcol, o expoziție, un restaurant, un hotel, parcă mai merge, dar un parfum e foarte altceva…

Așa încât despre Black Orchid am să vă mai spun doar atât: la întâlnirea cu colecția Signature m-am dus ca la rendez-vous aproape amoros, că, deh, îmi cam place de Tom Ford no matter what, doar că nu m-am parfumat. Eram pregătită într-un fel de vorbele lui Octavian Coifan: “o femeie care poartă acest parfum puternic ar putea manipula o întreagă sală de şedinţe a Parlamentului”. Cum a fost? Ei, bine, după, cu boarea de Black Orchid lucrând subtil asupra a tot ce mișca în jurul meu, am simțit că aș fi putut face orice cu un domn întâlnit într-o spațioasă cabină de lift… Și am decretat: narcoticul acesta este pentru “fetele rele”! Apoi am amendat decretul, lărgind publicul: dar și pentru fetele bune care s-au săturat să fie bune. După aproape o lună, aș zice că e un parfum mai potrivit pentru sezoanele reci, când îți dorești să semnezi discret, dar promițător, aerul de-afară, ca mai apoi să-l înflorești pe cel dintr-o încăpere caldă… Nu spui care, dar de undeva i-o fi venit numele de “sex in a bottle” (asta e pe lista “de verificat” :)). Pe de altă parte, good fragrances go beyond seasons!

P.S. Merge minunat la tango. Dar doar un puf! 🙂 Costă și ține mult: EDP 30 m 269, EDP 50 ml 402 lei, EDP 100 ml  570 lei.



Citiţi şi

Noi știm când trebuie să vă furăm din grădină

Prețiozitatea în suman

Da, sunt o belea!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,843 views

Your tuppence

  1. Ferma lui Tom Ford | Catchy / 17 August 2013 9:57

    […] care l-am ratat la vremea când a fost făcut. Vi-l recomand și vouă, dacă îl îndrăgiți pe Tom Ford. #gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Madalina / 20 June 2013 14:28

    De unde se poate achiziona? Din Douglas Unirii? Pare al naibii de promitator, si da, sunt atrasa de parfumurile, sa le zicem, manipulatoare! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro