Boarding Pass

Marius Constantinescu

27 January 2017

Marius ConstantinescuBag o faţă încântată la o fotografie din Angkor Wat pusă de o amică pe Facebook. „Ia, uite, măi, Georgi e în Cambogia!”. Stau şi defrişez reţelele, doar, doar, oi găsi un subiect demn de expandat într-un text de o pagină şi jumătate.

„Băi, uite, e şi chestia asta acum, te duci şi vezi Vietnam, Cambogia, Chile şi Polinezia înainte să îţi vezi propria ţară…”

Hopa! Gata, cred că am găsit despre ce să scriu. Despre tinerii millennials care aleg să îşi facă anii sabatici în semisălbăticii, în pustietăţi, tundre şi deşerturi, printre ruine, betoane sau avioane.

„Adică, stai puţin, cum să te duci să vezi Capela Sixtină înainte de Voroneţ?”

Mă scuzaţi, eu… nu am văzut Voroneţ. Nici Putna, nici Suceviţa, nici Timişoara, nici rezervaţia de la Haţeg, nici Delta, nici Oradea, nici măcar Craiova. Nu sunt deloc mândru de asta, dar nici nu mi-e ruşine că am fost de ţ ori la Paris, Londra sau Veneţia, că am investit bani, timp şi iubire în drumuri la Galway, Tallinn, Inverness, Capri, Sintra, Cordoba, Sankt Petersburg, Siena, Urbino, chiar şi Palm Beach. Nu am fost „în schimb”, ci pentru că am vrut, s-a legat sau nu s-a pus problema altfel.

calatorie

Există nenumărate explicaţii pentru care cineva alege să se ducă acolo şi nu dincolo. Cea mai simplă, onestă şi frustă dintre toate este că aşa vrea. Pentru ceva atât de personal precum o opţiune de evaziune, chiar nu datorezi nicio explicaţie nimănui. A doua este la fel de tranşantă: pentru că poate. Are vârsta, are sănătatea, are banii, are disponibilitatea sprituală să o facă. Să doarmă în deşert, să urce pe Annapurna, să se cazeze la Burj Al Arab şi să mănânce la The Fat Duck (sau de sub unghie). Din nou, sfârşitul argumentaţiei. Sau, dimpotrivă, începutul ei.

S-o luăm pe rând. Tinereţea, de multe ori, înseamnă îndrăzneală. Rişti cu mai multă lesniciune atunci când începi cu 2. Hai, şi cu 3, pe la început. Eşti în bubuitoare sănătate, invers proporţionale responsabilităţi, zero căţei şi purcei care să schiaune, respectiv guiţe de foame acasă. Făcând economie de cuvinte, eşti liber: să zburzi, să experimentezi, să cunoşti, să testezi, să te umpli, să aduni, să colecţionezi, să calci strâmb, să greşeşti, să te repliezi şi să nu produci găuri în cer cu nicio acţiune a ta, atâta vreme cât e învelită în sacul de dormit al bunului simţ. Mai mult, eşti în perfecta legitimitate a răzgândirii şi a sondajului sufletesc. Un an sabatic, în care îţi pui trecutul în sertar şi rucascul în spinare, e, pe multe latitudini, parte din evoluţia personală. Un altfel de universitate. Eu nu cunosc studiu mai bun decât călătoria.

Pe banii lui, fiecare e stăpân. La fel şi pe decizii. Nu şi pe ani. Şi parcă mai degrabă urci pe munţi în Peru decât la Vatra Dornei în primele decenii de viaţă. Că încă poţi. Sinceri să recunoaştem: de câte ori nu ne-am spus „o să am timp pentru asta mai încolo?”. Ei, timp pentru toate nu avem niciodată, dar aventurile trăite la timp de şezătoare sunt mai rare. Atunci le scriem şi le povestim.

Avem o ţară frumoasă. Nici mai răvăşitoare, dar nici mai plicticoasă ca alte câteva duzini. Avem puncte pe harta ei care merită zboruri şi itinerarii din Australia până în Ţara de Foc. Dar ea, ele nu pleacă nicăieri. Ce pleacă sunt vigoarea, inocenţa, curajul, impresionabilitatea, entuziasmul, chiar şi dramul de inconştienţă care te trimit pe căi nebătătorite şi drumuri lungi, pe voiaje cu multiple escale şi limbi neştiute, în descoperiri de lumi de cărţi de ficţiune, de cărţi poştale, de cărţi de joc sau doar de părţi de suflet. Da, pot să mă duc la Timişoara şi weekend-ul viitor, dacă asta vreau cu adevărat. Da, pot să plănuiesc o excursie de vară la Mănăstiri (ceea ce chiar, fără ipocrizie, îmi doresc de mult). Dar e o planetă uriaşă care aşteaptă în prag. Cu rare excepţii, nu eşti nicicând mai pregătit pentru ea decât în primele decenii de viaţă.

Pentru mine, călătoria (de orice fel, chiar şi călătoria de la o stare de spirit la alta) e cea mai frumoasă expresie a libertăţii. Prin urmare, cred în ea şi în melanjul cu un timp interior care nu se împiedică de clişee. Arzi să ajungi în Anzi? Ticăi să auzi Big Ben-ul cu urechile tale? Gâfâi să ajungi la maratonul de la New York? N-ai linişte dacă nu taci cu un călugăr din Tibet? Du-te. Caută. Încearcă. Fă-o, pe cât posibil, atunci când nevoia s-a copt în tine ca un fruct inepuizabil. Este finit, de fapt, iar mai târziu, oricât de ales e gustul, s-ar putea să nu-ţi mai astâmpere foamea. Fă o călătorie (sau mai multe), mai lungă sau mai scurte, mai cuminte sau mai temerare, nu ca să schimbi un loc cu altul. Nu ca să variezi linia orizontului, ci ca să îţi acorzi dreptul de a fi liber, schimbător ca mirajul unui deşert. Nălucirea asta acţionează ca un fixator pentru tot ce te descrie mai convingător. Urcă-te în ce mijloc de transport vrei sau doar în bocancii cei mai rezistenţi şi ia-o din loc. Nu sta. Nu am să păcătuiesc spunând că ai o bătrâneţe de artroze şi rate ca să stai, pentru că ştiu oameni care şi-au prezervat nestatornicia asta bună, chiar dacă au pus lângă ea talonul de pensie. Poate că nu mai au aşa multă memorie în care să tezaurizeze. Niciun hard, oricât de peformant ar fi, nu are gigabytes nelimitaţi.

Du-te departe cât eşti tânăr. Măcar o dată departe de tine. Du-te în Retezat, Maramureş, Tokyo, Braşov, Roma, Tashkent, Budapesta, Vama Veche sau Anchorage, dacă vrei. Dacă poţi. Ia-ţi bagaje puţine. Vino de acolo încărcat. Întoarce-te şi mai tânăr.

Atunci citim cel mai mult. Atunci probăm cel mai tare. Atunci vedem cel mai bine. Atunci auzim cel mai fin. Atunci culegem mii de fire şi din ele împletim propriul covor care ne defineşte. Pe el îl vom aşterne sub picioarele altora, pentru a-i duce în zbor mai departe.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Nu mai bine-ți modelezi și tu burta sau îți rezolvi chelia?

MAMA – Învierea ei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
788 views

You want to keep reading, right?

Other great pieces by

Marius Constantinescu

Your tuppence

  1. Mhai / 27 January 2017 21:13

    total de acord!
    (si nu! romania nu are nimic mai special decat alte tari. fiecare cu ale ei)

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Alexandra / 27 January 2017 14:44

    …si cu ele toate vom pleca mai departe; amintiri-diamante, ca sufletul nostru sa fie literalmente mai stralucitor prin ceea ce a simtit si prin ceea ce s-a copt in el
    Sa vezi o lume e mare lucru, sa atingi niste destinatii exotice de care poate nimeni nu a auzit…fiindca au denumiri atat de incurcate si totusi..e mirajul departarilor si ne face atata de bine psihicului

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro