Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Bosketsia

25 April 2018

Cică a fost odată ca niciodată, dar nu prea demult, că altfel ar fi fost dată uitării, o țară minunată, da, da, chiar plină de minunății, situată acolo, mai departe, undeva, cam așa, mai spre stânga, mă rog, unii ziceau că mai spre dreapta, dar ce mai contează, era acolo și gata și… se numea Bosketsia. Până să aflăm de ce se numea așa, trebuie să menționăm că în țara Bosketsia trăiau tot felul de ființe ciudate, care se chemau „animaluri”, iar nu pur și simplu animale. Savanții, cu obiceiul lor sâcâitor de a da nume pompoase, științifice și fără farmec tuturor lucrurilor peste care dădeau în cercetările lor, numeau aceste creaturi „entități”, nume cu care nu prea erau de acord tocmai acele… entități. Și aveau perfectă dreptate, pentru că ele, animalurile sau entitățile respective aveau fiecare câte un nume clar și cuprinzător, care nu mai necesita vreo altă explicație. Iată, de pildă, burticalul. Niște indivizi mai invidioși, ba chiar cam prost crescuți, i-au zis pur și simplu „cal borțos” respectivului animăluț, de felul său foarte simpatic, așa mărunțel cum era și proprietar al unei burtici considerabile, pe care o folosea ca depozit de rechizite, furnituri și muniție ilariantă.

animal fantastic

sursă foto: conceptartworld.com

Mă iertați că trebuie să fac o pauză pentru o explicație, dar simt nevoia să vă explic ce înseamnă aia „ilariant”. Păi, dragii mei, ilariant spun savanții că este orice lucru care te face să râzi, da,da, să râzi așa, sănătos, adică hi-hi-hi și ha-ha-ha! Alt exemplar, dintre cele mai remercabile ale faunei excepționale din Bosketsia, s-a dovedit a fi hipopotancul. După cum îi arată și numele, este vorba despre un hipopotam blindat, dar nu oricum, ci cu un blindaj… ecologic, realizat din coji de pepene reciclate, dotat și cu o turelă cu vedere panoramică și tridimensională, având atașat și un detector de minciuni, care, la orice minciună auzită, făcea să se aprindă un beculeț roșu chiar pe vârful nasului respectivului animăluț. Ca armă de bază, avea un tun cu apă de colonie, iar propulsia era asigurată de către un sistem de șenile formate din dovlecei pârguiți. De ce pârguiți și nu copți de-a binelea, iată dilema din care savanții n-au ieșit nici până în prezent.

Apoi, alt element remarcabil din fauna Bosketsiei s-a dovedit a fi rinocerbul. Pentru cei care n-au avut privilegiul de a ajunge prin zonă să le spunem că, de fapt, acest animăluț remarcabil este un cerb cu toate coarnele poziționate pe nas! Pe lângă multiplele avantaje pe care le are purtatul pe nas al coarnelor, să-l amintim pe acela că, neputând vedea bine către înainte din cauza pădurii de coarne, rinocerbul este dotat cu oglinzi retrovizoare cu dezaburire încorporată, cu ajutorul cărora acesta reușește să înainteze… înapoi! Poate vreți să ziceți că acesta procedează întocmai ca racul. Ei, bine, da, numai că racul doar înoată înapoi, iar când merge pe piciorușele sale dotate cu cleștișori pentru… ciupeli, și are destule, dumnealui merge tot înainte ca… pionierii! Unii savanți au fost tentați să introducă în familia racului și… hanoracul, numai că acesta nu are clești, ci doar două mâneci și o glugă, așadar, nu se potrivește din punct de vedere somatic.

Un alt element faunistic cu totul remarcabil atât ziua, pe lumină, cât și noaptea, pe întuneric,este pitecantropăitorul. Acesta, pe lângă faptul că este o fosilă vie, este atât de viu încât tropăie îngrozitor, peste tot pe unde ajunge, din greșeală sau dinadins. Spre deosebire de acesta, berbecultivatorul este mult mai liniștit și, în plus, are o contribuție hotărâtoare în cultivarea sentimentelor nobile. În schimb, viezurelefantul nu cultivă nimic, el toată ziua sapă la vizuini cu trompa, dar nu reușește să încapă în niciuna dintre vizuinile săpate așa, cam pe la spate, din cauza urechilor. Crocodilimachele este un individ cu gura mare și pielea groasă, din care contrabandiștii fac poșete, și care are un comportament de-a dreptul scandalos. Papagaloșul este o pasăre cauciucată, care se folosește mai ales pe zloată și pe ploaie, dar are dezavantajul că repetă în neștire aceleași puține cuvinte pe care le-a învățat la cursurile serale, unde a avut o frecvență ornată cu multe absențe nemotivate. Cocoșarpele este un cocoș care are solzi în loc de pene și sâsâie tot timpul, drept pentru care este utilizat pentru a se face liniște cu ocazia întrunirilor politice, dar și cu ocazia unor ședințe de promovare a unor produse foarte scumpe și complet inutile. Pentru acest scop este închiriat pe valută. Barzarzavatul se folosește alternativ, când la ciorbe, când la adus copii în cioc, pe care-i depune în prag… de sesiune al examenelor studențești.

Întrucât pentru cercetarea la fața locului, adică „in situ”, cum le place savanților să zică, s-au deplasat mai multe grupuri și grupulețe de savanți și cercetători de la UCU, adică Universitatea Cabalistică Universală, nu cabalină, să fie clar, s-a întâmplat, evident, ca diferitele grupuri să ajungă la concluzii divergente și foarte contradictorii. De pildă, s-au iscat contradicții ireconciliabile, ălea care nu se împacă în ruptul capului, întru definirea pisicastravetelui. Unii au pretins că este vorba de o pisică în formă de castravete, iar alții, dimpotrivă, că ar fi vorba despre un castravete care miaună. O altă ceartă, care era să se lase și cu păruială, s-a iscat în jurul dovlecelularului, la care trei grupuri distincte și distinse de savanți s-au tot contrazis, susținând că ar fi vorba despre o plantă cu caracteristici de mamifer imparicopitat, alții că nu, ci de o felină verde, ultimii nu și nu, că ar fi vorba despre o plantă cu capacități telepatice și cu formă variabilă, având la bază binomul lui Newton.

Constatând, așadar, că în cercurile academice s-a strecurat dihonia când este vorba de definit dihania, cred că cel mai bine și igienic ar fi să-i las în plata domnului de la bancă (ăla cu banii) ca să se descurce care cum poate, fără ajutorul meu precupețit la sânge, așa că, până data viitoare, stimat auditoriu, sayonara, Auf Wiedersehen, dasvidania, au revoir, goodbye, tanti auguri, tanti Aglaia și tanti Matilda.

Guest post by Andrei A. RADU

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Winston Churchill

Zbor deasupra unui cuib de păsărele – Like Crazy/La pazza gioia

Fotografia și citatul zilei – John Travolta

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
248 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro