Brâncuși, piatră de poticnire

Rodica Culcer

30 August 2016

rodica culcerÎntr-o frumoasă sâmbătă de august, imediat după Sfânta Maria, când a început sezonul nunților în Gorj și în tot restul țării, m-am aflat și eu cu un discret alai de nuntași în fața Porții Sărutului din Grădina Publică, acolo unde toți tinerii căsătoriți din Târgu Jiu se fotografiază imediat după căsătorie. Pe alei era forfotă mare, căci aici nunțile sunt o treabă serioasă, iar pentru ședințele foto din fața Porții se stătea la coadă. Am făcut și eu o poză, căci mirii ne sunt dragi, dar nu m-am putut împiedica să văd copiii care se așezau pe scaunele lui Brâncuși și pe Masa Tăcerii, deși autoritățile locale pretind că le protejează. Mai neplăcut surprinsă am fost însă să văd, chiar în fața Porții Sărutului, două steaguri, al României și al UE, și o măsuță albastră de plastic, și apoi să fim zoriți de câțiva băgători de seamă, pentru că se aștepta căsătoria civilă a fiicei unui mare om de afaceri local (cercetat de DNA, se înțelege, dar fără prea mare tragere de inimă), care nu se putea desfășura, desigur, decât în cel mai prestigios (și mai frumos) loc din oraș, iar plebea nu trebuia să tulbure solemnitatea momentului. Iată cum opera lui Brâncuși a ajuns blazon nemeritat pentru parveniții Gorjului, mi-am zis, trăgând concluzia că probabil prea puțini înțeleg care este diferența dintre o simplă bancă în parc și scaunele sculptate de Brâncuși sau care este semnificația întregului ansamblu denumit Calea Eroilor. Autoritățile locale se folosesc de brand-ul Brâncuși ca să-și popularizeze orașul, dar nu prea știu ce altceva să facă cu operele lui, în afara plasării unor plăcuțe indicatoare. Mi-am adus aminte și de comemorarea lui Brâncuși din februarie anul acesta, când s-au împlinit 140 de ani de la nașterea sa: cu o gardă militară grotescă în fața Coloanei Infinitului și parastas în fața Porții Sărutului, cu tot cu imensa colivă pe care erau desenate în cacao operele sculptorului. Ce să mai comentezi? Ce să mai spui despre incultura publică afirmată cu pompă? Ai râde dacă nu ar fi de plâns,  „kitsch” fiind un cuvânt prea elegant pentru a cataloga ideile organizatorilor. Pe această notă mi-am încheiat prima etapă a cugetărilor asupra decalajului cultural dintre Brâncuși și meleagurile sale de baștină. În a doua etapă a cugetării, mi-am dat seama că, totuși, îmi scăpase ceva esențial.

VANZARE - CUMINTENIA PAMANTULUI - CONSTANTIN BRANCUSI

Strict estetic vorbind, steagurile și măsuța de plastic din fața Porții Sărutului sunt, într-adevăr, un scandal. Dar mult mai scandaloase sunt sculpturile contemporane plasate de Primărie în centrul tuturor giratoriilor din oraș (niciun giratoriu fără statuie, că doar suntem în „orașul lui Brâncuși”!). În niciun oraș din România nu am văzut ceva la fel de urât. Dar dincolo de incompatibilitatea dintre autoritățile locale și estetică, de incultura oficială locală afirmată cu paradă militară și sobor de preoți, există și ceva autentic: faptul că gorjenii se mândresc cu Brâncuși. Nu pretind că pot face exegeze savante ale operei sale, dar știu că este un fiu al Gorjului care le-a adus faimă și prestigiu în întreaga lume și care și-a iubit cu pasiune locurile natale, așa cum numai gorjenii autentici, nealterați politic, câți or fi rămas, știu s-o facă. De aceea țin tinerii să se fotografieze în fața Porții Sărutului în ziua nunții și nu cred că Brâncuși ar fi avut ceva împotrivă, de vreme ce și-a plasat ansamblul într-un loc public. Iar dacă este să vorbim de prost gust, atunci haideți să ne uităm și la clipul realizat de Papaya Advertising, de pe site-ul haicasepoate.ro și ne vom da seama cum poate fi pervertit sensul unei campanii de recuperare a operei lui Brâncuși de către stat, în beneficiul românilor, cum este campania pentru achiziționarea sculpturii Cumințenia pământului. Conceput probabil pentru a stimula donațiile din partea populației, clipul apasă pe toate butoanele greșite și irelevante, pentru că este stupid să invoci confiscarea tezaurului României de către regimul sovietic când este vorba de achiziționarea de către statul român a unei opere pe care proprietarii de drept, familia Romașcu, a redobândit-o, după un lung proces, de la statul român, care pusese mâna pe ea ilegal și nu voia să i-o restituie nici după căderea regimului comunist. Și apoi, deși este adevărat că Brâncuși nu a mai venit în țară după instaurarea regimului comunist, el totuși s-a stabilit la Paris mult înainte de venirea comuniștilor, pentru că nici România de atunci nu putea să-l încapă. În ultimă instanță, aici vorbim despre răul pe care ni l-am făcut și ni-l facem singuri, nu despre cel – real și el – pe care ni l-au făcut alții. Nu putem fugi de responsabilitate toată istoria noastră.

Unii dintre noi însă preferă să lucreze cu mituri și clișee, chiar dacă realitatea este mult mai interesantă. Și, Doamne, cât de vie și de interesantă ar fi putut fi campania pentru recuperarea Cumințeniei pământului, dacă organizatorii s-ar fi călăuzit după fapte, nu după sloganuri! Cum este posibil, când ai un artist atât de complex și viu ca Brâncuși, să faci o campanie atât de plată și de formală, cum o face Ministerul Culturii? Sigur, site-ul campaniei nu este de prost gust, dar e sărăc și inert, iar textele sunt redactate într-o limbă de lemn pe care o credeam uitată. Iar dincolo de site, de sms-uri și de teledon te-ai fi așteptat la evenimente, măcar în marile orașe, căci altfel degeaba le cerem clujenilor și ieșenilor să creadă că Brâncuși e și al lor. Or totul se limitează la bannere și declarații de susținere. Nici măcar Primăria Tg Jiu nu a organizat nimic, deși a declarat, prin aprilie, că susținea strângerea de fonduri. A mai rămas însă doar o lună până la încheierea campaniei și în conturi se află puțin peste o jumătate de milion de euro, adică nici 10% din suma necesară. Premierul a anunțat recent intenificarea campaniei, care riscă să se transforme într-un eșec monumental, dar este limpede că demersul guvernamental a eșuat, pentru că nu a fost capabil să genereze niciun pic de emulație, nici o urmă de interes din partea publicului larg pentru Brâncuși și tot ce reprezintă el.

Dimpotrivă, a stârnit chiar niște reacții negative de unde nici nu te-ai fi așteptat. Nu mă surprinde de pildă (deși mă întristează) că popularul actor Mihai Bendeac declară cu emfază că nu dă niciun ban pentru Brâncuși, care nu este al românilor, ci al francezilor, chiar dacă, la Paris, Brâncuși se considera român, mai precis gorjean. Nici că Mircea Badea consideră că „preocuparea publică pentru cumpărarea Cumințeniei pământului este o prostie”, deși văd pe forumuri consecințele discursului său incoerent, mârlănesc și destructiv. Dar când Mugur Isărescu, ce se pretinde spirit subțire, refuză orice donație pentru Cumințenia pământului pe motiv că BNR cedează deja 80% din profit către bugetul statului, atunci mă îngrijorez – și greșesc din nou, căci la ce să te aștepți din partea unui admirator al lui Corneliu Vadim Tudor? Și totuși ar fi trebuit măcar să știe domnul guvernator că inițiativa achiziționării sculpturii în cauză a fost respinsă de parlamentarii PSD, care au refuzat să includă suma în buget, și ignorată de guvernul Ponta, care nici nu a catadicsit să-și exercite dreptul de preempțiune asupra lucrării, deși fusese notificat încă din 2014. Doar guvernul Cioloș, mai precis fostul ministru al culturii Vlad Alexandrescu, a inițiat acest demers. Aici merită însă să evocăm relațiile stranii și tenebroase pe care le are PSD cu opera lui Brâncuși.  S-ar putea scrie o carte groasă pe această temă, care ar scoate la lumină o bogăție de fațete nedorite ale istoriei noastre postcomuniste, dar eu nu voi încerca decât să vă stimulez puțin memoria.

De la bun început, de pe vremea FSN și FDSN, Brâncuși a stârnit reacții ciudate. Îmi amintesc de furia fsn-istă de la începutul anilor 1990, declanșată de prezența unor lucrări ale lui Brâncuși la o expoziție internațională. Pretextul era că lucrările originale, odată scoase din țară, ar fi putut fi înlocuite cu niște copii. Probabil că ideea falsificării operelor brâncușiene prinsese deja contur în mințile unor stâlpi ai regimului. În tot cazul, ulterior izolaționismul cultural a triumfat și România nu a mai trimis nimic nicăieri, astfel încât la expoziția Brâncuși: The Essence of Things de la Tate Modern din Londra, din ianuarie-mai 2004, a fost complet absentă. Și nu cred că este o întâmplare că scandalul falsurilor după Brâncuși a izbucnit chiar în timpul guvernării lui Adrian Năstase, despre care se spune că ar fi deținut el însuși vreo două falsuri. Dacă șmecheria reușea, și falsurile erau recunoscute, valoarea lor de piață ar fi fost imensă. Grație opoziției unor critici și istorici de artă care nu s-au lăsat intimidați de falsificatori și de protectorii lor, operațiunea a eșuat. Punând cap la cap materialele de presă pe această temă ne putem gândi că niște personaje politice, împreună cu oamenii lor din serviciile secrete – s-a vorbit de UM 2015 – ajutați de câțiva interlopi bine controlați, au vrut să se îmbogățească comercializând aceste falsuri după Brâncuși. O fi o speculație, dar faptul că nimeni nu a fost pedepsit pentru falsuri este semnificativ, cum la fel de semnificativ este și caracterul vag și lax al legislației în această materie. Aceeași lăcomie și lipsă de scrupule care a generat jefuirea resurselor publice timp de 26 de ani a dictat și tratamentul aplicat lui Brâncuși, detestat în final de psd-iști și ignorat de ceilalți politicieni, pentru că nu le-a ieșit nimic din această afacere. Și aceeași mentalitate a imposturii, care a generat plagiatele la nivel ministerial și a compromis calitatea învățământului românesc în ansamblu a guvernat și scandalul falsurilor brâncușiene. Tot ea este cea care ne împinge în rândul țărilor europene de mâna a doua.

De ce nu vorbim despre aceste lucruri acum, când ar trebui să avem un adevărat festival pe tema posterității lui Brâncuși? În fond, destinul său postum l-a transformat în piatră de poticnire pentru escroci și jefuitori, pentru semidocții venali care vor să pună mâna pe patrimoniul cultural ca să-l valorifice în interes propriu, pentru promotorii formelor fără fond, pentru vârfurile de lance ale anti-intelectualismului care se revarsă dinspre PSD și dinspre Antene asupra întregului popor. Iată o istorie care putea fi spusă cu folos și interes în această vară, pe lângă istoria fascinantă a omului și a operei sale – care și ea rămâne nespusă. România se complace în amnezie și lene intelectuală și își suprimă cu bună știință nu numai istoria adevărată – nu cea izorâtă de ecranele Antenelor – ci și energiile vitale.

Îmi pare rău pentru toate ocaziile ratate, dar nu deznădăjduiesc, pentru că Brâncuși nu este doar al nostru, ci al lumii întregi, care știe să se bucure de el. Nu voi uita grupul de elevi americani, aduși de profesorul lor de desen la Art Institute of Chicago, așezați cuminți în jurul sculpturii lui Brâncuși Leda, pe care erau invitați și călăuziți să o descifreze. Este adevărat că pe site-ul muzeului Brâncuși este prezentat ca artist francez născut în România (French, born Romania), ca și la Tate Modern, de altfel, dar cine este de vină că România oficială se leapădă de valorile ei?

În încheiere, în loc să ne chinuim să răspundem la această întrebare sau să ne minunăm de stupizenia spoturilor publicitare cu trenuri care merg spre nicăieri și sunt luate din alt film, haideți să evadăm într-o poveste și să ne imaginăm că nepoții noștri, așezați cuminți în jurul Cumințeniei pământului la Muzeul național de artă, vor fi îndemnați de profesorul lor să-i descifreze sensurile… sau că vom sta la coadă la o retrospectivă internațională Brâncuși la Târgu Jiu, să vedem Măiestrele împrumutate de la muzeele din Paris, New York sau Chicago. Vi se pare sci-fi? Ei bine, greșiți – este doar calea pe care o refuzăm cu bună știință, dar care încă stă deschisă în fața noastră. Trebuie doar să vrem să urmăm Măiastra…



Citiţi şi

„Le Nuage Parfumé” de Cartier – 20-23 octombrie, Palatul Tokio, Paris

De ce au luat-o razna site-urile de matrimoniale

„Eu sunt. Ești?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
862 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro