Bucuria nebunilor. Istoria e întemeiată pe uitare

Andrei Crăciun

29 August 2016

Andrei 2Cetățenii au obiceiul să constate – triști – că istoria se repetă. Formele diferă întotdeauna, deși fondul…

Ca să înțelegem cum stă treaba cu fondul, e de-ajuns să ne dăm seama de această banalitate (care a tot fost semnalizată ca și cum ar fi cine știe ce observație subtilă, în lucrări de specialitate din științele sociale): dacă ar răsări printre noi un atenian sau un roman de acum mii de ani și l-am lăsa pe stradă ar recunoaște ușor acele trăsături umane care derivă din corupere. Cuptorul cu microunde poate l-ar mira, dar darea și luarea de mită, nu. Lăcomia nu s-a schimbat. Ticăloșia nu s-a schimbat.

E bine să nu ne mai ascundem: omul este, la bază, un animal. Un animal cu liber-arbitru, care poate fi obișnuit să trăiască în societate, cât de cât. Un animal cu nevoi spirituale și, în definitiv, cu nevoi fizice dintre cele mai ciudate, și nimic – absolut nimic – nu ar trebui să ne mire în comportamentul său. Asta e natura umană. Poate orice. Omul poate filosofa și poate trimite alt om în spațiu.

Omul poate să dea și cele mai mari monstruozități, dar și cele mai copleșitoare dovezi de noblețe sufletească. Istoria lumii e un lung șir de orori întrerupt de sclipiri  foarte rare de generozitate.

politicieni

Răul intră, la adăpostul acestei nopți a rațiunii, în societate și o distruge de fiecare dată când abdicăm de la valorile care ne fac mai mult oameni. Și care sunt aceste valori? Uneori, se spune, este mai bine să renunțăm la libertate pentru un plus de securitate. Așa este, dar acestea sunt, de fapt, chiar timpurile în care toată umanitatea pierde. Toată.

De fiecare dată când închidem ochii în fața ororilor, de fiecare dată când întoarcem privirea, pentru că nu e treaba noastră, de fiecare dată când ignorăm nedreptatea (iar lumea de astăzi este mai mult ca oricând de o groaznică inechitate, și de aici i se va trage și prăbușirea), de fiecare dată când suntem orbi și nu e problema noastră, în omenire crește un Auscwhitz, în omenire crește o Hiroshimă. Apoi ne vom mira: de unde au apărut toate acestea? Cum am ajuns așa?

Culturile sunt diferite, civilizațiile sunt diferite, religiile sunt diferite, trăim – deși contemporani – în milenii diferite. Așa e. Avem o responsabilitate față de noi înșine, față de familiile noastre, față de triburile noastre, față de continentele noastre. Dar avem și o responsabilitate – încă și mai mare – pentru specia noastră. Ce facem cu omul? Care e rostul acestei cumplite mascarade care e viața noastră pe pământ – triumful tribului personal pentru că e personal? Asta e tot?

Și dacă nu putem să vedem în celălalt un om, atunci propaganda a triumfat. Căci propaganda – dintotdeauna – doar asta urmărește: să ne facă să îl privim pe celălalt ca pe un sub-om.

Și de fiecare dată când susții necesitatea crimei în masă și vezi violența  extremă legitimă, chiar și de fiecare dată când aplauzi parada mașinilor de lux din fața cazinoului din Monte Carlo (o favelă la fel de groaznică precum favelele săracilor), ca și cum nu ai aplauda o șleahtă în care s-au strecurat atâția pungași care au în spate, din vina lor directă, oameni care mor de foame, de fiecare dată când crezi că exact desprea asta e bogăția și că e bine așa (să te acuplezi cu femei cu o estetică bogată și să faci plozi care să nu cunoască nicio zi demnitatea muncii proprii, să acumulezi proprietăți din strictă avariție), de fiecare dată când te surprinzi rasist, de fiecare dată când te crezi superior și ai sentimentul că ți se cuvine doar pentru că aparții unei mulțimi în care te-ai întâmplat (fie ea de gen sau etnică sau de clasă socială), de fiecare dată când crezi că, da, e bine să exploatezi, dă-i dracu’!, trebuie să știi, dragul meu, trebuie să știi, draga mea, că vii în continuarea celor care în istorie au crezut că sclavia e bună, că femeia nu e om, că pâmântul e plat și că, în general, lumea începe și se termină cu ei. Și ar trebui să îți fie puțină scârbă de tine însuți.

Pe de altă parte, progresiștii cu ochelari de cal nu sunt nici ei mult mai breji. Lucrurile sunt pe de o parte, dar și pe de cealaltă parte, pentru că niciodată nu e chiar așa. Sentințe definitive, orgii de idei greșite, societăți care nu sunt întemeiate pe merit, biete slugi planetare ale Zeului Ban – toate astea au fost și vor mai fi.

Deși populația planetei tot crește, oameni sunt, iată, tot mai puțini. Iar războaiele se repetă – iar și iar – pentru că nu ne pasă și pentru că nu avem o memorie a ce înseamnă cu adevărat un război, oricât de abrupt ar suna. Nu mai știm că pacea e până la urmă un miracol fragil. Credeți că oamenilor de la 1914 mai puneau preț  – dincolo de gargara oficială – pe victimele războaielor napoleoniene?  Nu mai puneau. Nu mai. Viața mergea înainte.

Oamenii pot fi convinși să facă orice, pot fi convinși să se alinieze cu brațele ridicate și să jure credință unui zeu nebun, pot fi convinși să înalțe cuptoare în care să ardă sub-oamenii șobolani, cum i-a instruit propaganda, pot fi convinși să ridice Gulagul, pot fi convinși să vadă albul negru și exact invers, pot fi convinși că știința nu există, pot fi convinși că e bine să fie doar indicatori în statistici de consum și că asta înseamnă să fii viu.

Rezolvi o criză colo, rezolvi o criză dincolo, și izbucnesc alte câteva mii, și vezi că nu poți rezolva – în definitiv – nimic, și că totul e o arhitectură care se poate prăbuși oricând, și că istoria nu se repetă nici în fond decât într-o singură situație: când oamenii sunt educați, educați cu respect pentru singurul adevăr pe care îl cunoaștem – rațiunea.

Când în lume vor fi suficient de mulți oameni care vor putea gândi cu capul lor acest aspect elementar – cooperarea e mai utilă logic decât conflictul -, atunci se vor opune natural chiar și celor care profită de războaie și va mai fi puțină liniște. Până atunci, însă, nu.

Ca să vă dați seama în ce hal e omenirea acum, numiți un singur lider politic din lume pe care l-ați lăsa cu încredere să vă conducă treburile gospodăriei personale.

Exact.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

 Și tu poți scrie pe Catchy! Trimite textul cu diacritice pe office@catchy.ro. Mulțumim!

Citiţi şi

Căutări…

Într-o zi am să plec cu aia în lumea largă

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
409 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro