Bucuria – printre oameni, durerea – singuri

Liana Oprea

28 November 2012

E greu să compari empatia cu o sabie, până când descoperi că are două tăișuri. Ce lucru frumos, empatia. Te ajută să privești cu bunăvoință acțiunile mai greu de acceptat ale celorlalți, te face să-ți dorești să-i sprijini. Te pui în locul lor și încerci să simți ceea ce simt ei, să înțelegi prin compasiune (nu milă) de ce fac ceea ce fac. Chiar dacă nu-i aprobi. Rezonezi ca un clopot. Ceea ce nu sare în ochi de la început e, culmea, extrem de ușor de văzut: un clopot rezonează atunci când e lovit. Cam pe aici poți să începi să cauți partea tăioasă a empatiei.

Curios lucru, empatia apare mai rar în situațiile pozitive. Empatizez cu cel slab, cu cel care pierde, cu cel care suferă, cu cel care trăiește consecința neplăcută a unei erori. Poate și pentru că cel fericit, cel sigur pe el sau cel împăcat nu are nevoie de susținători. Bucuria se autosusține. Împlinirea e autonomă. În suferință te simți singur și nevolnic. Suferința atrage salvatorii. Durerea cere suporteri. Și tot felul de alte lucruri pe care nu le are și la care jinduiește.

Dacă scrie ceva pe indicatorul „Drumul către iad”, asta scrie. ”Atenție, carosabil cu intenții bune”. În cazul în care par lipsită de empatie spunând asta, e doar un efect al experiențelor. Toate după același tipic. Vrei să susții pe cineva pentru că știi că și tu ai fost sau ai putea fi într-o mizerie similară. Te oferi sau ți se cere. Începe împărtășirea suferinței. Compătimești, cum s-ar spune. Dacă nu vezi lucrurile la fel (cum de multe ori e cazul) încerci s-o spui cât mai delicat posibil sau să n-o spui deloc. Fiindcă durerea pare a emana o fragilitate impresionantă. Numai că după fragilitatea asta se ascunde o violență mocnită pe punctul de a izbucni în orice clipă. Când ai dat mâna cuiva căruia i se pare că se îneacă, trebuie ori să fii al naibii de puternic, ori să te pregătești pentru niște zbateri disperate care vor să te afunde și pe tine. Sau măcar să-ți tragă un pumn care-ți taie respirația.

De multe ori am constatat pe pielea mea ce forță poate să aibă așa zisa fragilitate a suferinței. Fiindcă ea nu e numai violentă, ci și confuză: lovește nediscriminat. De aici e o chestiune de probabilitate. Cel mai apropiat încasează majoritatea loviturilor. Cu cât devii mai familiar cu un suflet care se chinuie, cu atât mai probabil e ca, la un moment dat, să simți la propriu agresivitatea disperării. Nici vorbă de fragilitate. Oamenii nu-s pisicuțe flămânde. Și nici câini salvați de la moarte. Mai degrabă e valabilă povestea cu mistrețul rănit.

Dacă am prețui decența, ne-am duce durerea singuri, așa cum fac sălbăticiunile care se ascund prin-o văgăună atunci când sunt bolnave sau trag să moară. Cea de pe urmă mâță vagaboandă știe să facă asta. Mulți oameni au uitat. Mulți oameni nu mai știu să sufere în tăcere. Să redea suferinței demnitatea. Nu știu cine face prostia mai mare: cel care cere sau cel care se oferă. Din acel moment sunt amândoi în același loc murdar. Printre mormane de gunoi n-ai cum să nu te umpli de mizerie. O bălăceală pe cinste. Ar fi ipocrizie să te miri de ce tocmai ai primit o bâtă în cap și un tomberon de zoaie peste ochi, când tu, of of, veniseși numai cu intenții bune.

Suferința nu face casă bună cu respectul de sine, iar cine nu se respectă pe sine cu atât mai puțin te va respecta pe tine. La scurt timp după ce accepți să compătimești cu durerea, apare familiarismul care își are sursa în empatie. Momentul în care cel ce se simte rănit începe să te confunde cu el însuși este și momentul când se va purta cu tine cum se poartă cu el. Fără respect, cu ură și porniri distructive. Dacă înainte poate că existau șanse să fii de folos, acum s-a terminat cu ele. Oricum am privit lucrurile, ele se scurg în aceeași direcție, iar la capătul drumului nu văd decât mereu aceeași și aceeași învățătură. Suferința trebuie purtată de unul singur, până te împaci cu ea sau până dispare. Până ești din nou un om întreg. Pentru astfel de foc nu există extinctoare. Se stinge de la sine când îi vine vremea. Poți să strigi în van după pompieri până îți pierzi vocea, și poți să fii Superman-ul pompierilor că tot o să te frigi.

Dacă empatia și nevoia de a împărtăși își au un loc onest, care onorează omul, acela este doar în bucurie. În a dărui, și nu în a smulge. În a lumina și nu în a trage în beznă.

Bucuria printre oameni, durerea singuri.

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Strâmba judecată

Azi, acum, îți faci timp!

Plăceri dezonorante

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,661 views

Your tuppence

  1. Claudia / 6 May 2017 7:20

    Eu am trait durerea din partea cealalta, si am ajuns la concluzia ca nu stim sa acceptam durerea celuilalt pentru ca nu avem habar sa ne traim propria durere. Si clar mai bine iti traiesti durerea singur. Nestiind ce sa faci si cum sa iti traiesti propria durerea nu vei empatiza cu nimeni. Dimpotriva apare agresivitate si respingerea durerii celuilalt. Am ajuns la clz ca depresia e durerea neimpartasita si neacceptara de cei dragi, de cei de la care asteptai empatie. E usor sa ii spui cuiva: “nu mai vb de durerea ta, eu azi am.pierdut autobuzul”. E dreu insa sa il lasi sa se descarce fara sa astepti nimic si mai alea fara sa intervii. Suntem egocentrici si un pic narcisisti inainte de toate, pentru ca trebuie sa supravietuim.
    Asa ca, durerea traieste-o singur, pentru ca nu sunt oameni sa fie acolo pentru tine, nu pentru ca ai fi agresiv. Pana la urma cand iti mor copii, parintii, sotul tot sistemul de valori, toata viata si istoria ta personala isi pierd sensul si trebuie sa le rescrii, sa le reinventezi. Nu e o bagatela, un lucru de facut in 2-3 zile/luni. Poate dura si ani. Caci adevarul e ca lumea se asteapta ca dupa x zile sa incepi sa redevii vechiul tu, dar vechiul tu nu mai exista!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. nicu / 4 August 2015 15:20

    O mica distinctie as vrea sa fac in legatura cu empatia: poti sa fii empatic cu oamenii fara sa te (si) implici in problemele lor, una e sa-i intelegi si alta e sa te te bagi singur in suferinta lor, deja implicarea trece de empatie si se transforma in altceva. Parerea mea! 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Liana Oprea
    Liana / 29 November 2012 19:49

    Maria, cred că greșim o dată atunci când avem așteptări de la alții, și o dată când nu ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre – și bune și rele -, când căutăm să ne vedem ori victimă ori vinovat. Asta e desigur numai opinia mea, pentru că fiecare își găsește răspunsurile la el, dacă realmente vrea. Îți doresc numai bine.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. maria / 28 November 2012 21:25

    Buna, seara, Liana! Foarte frumos ce ai scris in acest articol. Plin de adevarul adevarat. Nu stiu dak ce am sa-ti destainui se mai poate numi empatie dar tu vei decide. Eu am ajutat rude, care, nu ca erau chiar pe marginea prapastiei, dar strigau dupa ajutor. Le-am oferit, chiar dak nici pentru mine lucrurile nu erau tocmai roz, ajutorul meu, din suflet si cu inima deschisa si cu dorinta sa le fie si lor bine, macar la nivelul la care eram eu in acel moment. M-am gandit, pentru ca stiam si simtisem pe propria piele, chiar si din partea lor, mai demult, ce inseamna sa vrei sa te ajute cineva si sa nu o faca, chiar dak la momentul acela stii sigur ca putea, deci, m-am gandit, ca este greu de tot sa nu ai pe nimeni in momentele grele din viata ta. Au trecut anii, ei s-au ajuns, cum se spune, si au uitat de unde au plecat. Nu am avut niciodata nevoie de nimic material din partea lor ci, doar, de ei ca familie. Desi, acum, sunt bine situati, munca, masina (oare cum?), intr-o tara straina, aici unde sunt si eu, un telefon de “ce mai faci, matusa, mai traiesti, vrei sa iesim la o cafea?”, nu sunt in stare. Eu le-am zis numai atat: acum, va comportati asa, dar voi nu stiti ce inseamna sa pleci in afara, unde nimeni nu te cunoaste, sa-ti faci relatii pentru munca si casa, sa cheltui niste bani, ai tai, cum numai tu stii cum i-ai agonisit, pana sa ai o situatie si credibilitate din partea unor oameni care nu te cunosc absolut deloc, adik sa vii la de-a gata: casa, masa, sa nu trebuiasca sa cheltui bani pe chirie, pe mancare, pana nu te-ai pus pe picioare, asa cum am facut noi. Asta este cel mai mare lucru cand te duci intr-o tara straina: sa ai pe cineva care sa te ajute cu casa si masa, ca apoi vin celelalte. Dar ei, au venit la tot, inclusiv la munca gasita. Si, peste toate astea, mai rau, este ca sotia (viitoarea) unuia dintre nepoti, a reusit sa ma “bage in gura lumii” cu minciuni si barfe, neadevarate, iar eu, neputincioasa, nu pot face nimic. Dar, in felul asta, mi-am dat seama, desi ma doare rau de tot, ca cei pe care eu ii cunosteam cu mult dinaintea lor si ii consideram prieteni, nu sunt tocmai persoanele pe care sa le numesti “prieteni”. Un prieten adevarat, dak cineva te vorbeste de rau, se intreaba: oare, asa sa fie? “X” a facut sau a zis asemenea lucruri, ca eu il cunosc de dinainte de venirea acestei persoane care imi spune verzi si uscate pe seama lui “X”. Ia sa-l intreb eu pe “X”: bai, asa ai facut sau ai spus, sa vad ce zice in apararea lui. Insa, ei nu gandesc asa. Nu-mi spun nimic, dar, cum eu ii cunosc foarte bine, si ceva pe la urechi de la cu totul alte persoane, mi-a ajuns,stiu ca ceva este in neregula. Mai bine la mine in casa, singura sau vorbind cu fiica mea la telefon, plimbandu-ma cu nepotelul, mai citind ceva pe internet, decat cu ei. Cu toate ca, din cand in cand, un telefon de complezenta, tot dau, ptr k asa sunt eu. Spune-mi unde am gresit si, dak vrei, iti pot detalia, desi de ce te-ar interesa. Multumesc pentru randurile de mai sus si pentru ca, poate, m-ai “ascultat”. Maria.

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro