Bună, mă numesc Sandybell şi caut un bărbat

Dora Constantinovici

4 April 2013

„Va Sandy/ Sandy sans doute/ Va Sandy/ Tu suis ta route/ Fais ton chemin et boucle tes valises/ Pour que ton rêve se réalise…” Încă mai fredonez asta când îmi amintesc de Sandybell, desenul animat din copilărie.

Produsă în 1981 (autor Shiro Jinbo, realizator Hirshi Shindara) şi apărută la noi la începutul anilor ’90, povestea animată a fetiţei Sandybell şi a câinelui său, Tambour, era urmărită cu religiozitate de copii şi adolescenţi deopotrivă. Nici nu aveam foarte multe alte variante. Un fel de poveste a Cenuşăresei ceva mai modernă, la fel de plină de clişee ca orice telenovelă de acum realizată pentru adulţi, însă prilej de fericire pentru noi, copiii. Nu exista metodă mai bună de a ne face să o zbughim din spatele blocului în faţa televizoarelor.

Sandy şi tatăl său trăiau într-un sat micuţ din Scoţia. Sandy se îndrăgosteşte de Mark şi se alege cu o duşmancă în Kitty, logodnica lui Mark. Interesantă pe atunci era evoluţia personajelor, căci le-am văzut crescând şi transformându-se din copii în adolescenţi. Un fel de preview pentru ceea ce avea să ne aştepte pe toţi, fete şi băieţi deopotrivă. Sandy se mută la un moment dat la Londra, în încercarea de a afla mai multe despre mama sa, devine jurnalistă şi călătoreşte mult (crescând la ţară realizez acum că acesta reprezenta un vis al realizării supreme şi pentru unele dintre noi) şi devine independentă. Într-un final, în ultimele episoade, Sandy află adevărul despre mama sa. Şi tot spre sfârşit a fost difuzat şi episodul în care tatăl ei  moare exact de Crăciun…

Mark Wellington, pe care îl iubeşte Sandy, trece prin momente chiar mai dramatice şi pierde cam tot ce are până la sfârşitul anime-ului: părinţi, avere, dragoste. Cumva, devine un personaj chiar mai complex decât Sandy, cu o poveste foarte bine dezvoltată. Cu atât mai bine, aveam şi mai multe motive să-l iubim la rândul nostru. Muzica desenului animat a fost realizată de Takeo Watanabe, care de altfel a compus coloana sonoră şi pentru „Candy, Candy” şi alte shoujo („Sailor Moon”, „Nana”, „Lucky Star”). Shojo (sau shoujo) manga este un gen de anime care se adresează în special fetelor între 7 şi 18 ani. Personajele principale sunt în general fete şi sunt prezentate aspecte legate de sentimente, frumuseţe sau modă şi uneori sunt romantice, însă de cele mai multe ori poveştile personajelor sunt extrem de triste. De altfel, în majoritatea shoujo-urilor se întâmplă câte o tragedie la un moment dat, ideea generală a acestui gen de desene animate fiind aceea că trebuie să accepţi ceea ce se întâmplă şi să te descurci cu asta. Să te ridici şi să mergi mai departe.

Anime-urile japoneze fac parte oficial din cultura pop a niponilor şi drept urmare sunt luate foarte în serios de către producători şi consumatori deopotrivă, pentru că influenţează percepţiile generaţiilor de copii şi chiar adolescenţi. În anii ‘60 şi ’70, când au apărut primele publicaţii manga pentru fetiţe şi adolescente, au existat numeroase dezbateri despre conţinutul acestora. S-a dezbătut şi felul în care stereotipurile de gen din desenele animate pentru fete (aşa cum scriam mai sus – shouju) şi cele pentru băieţi şi adolescenţi (shounen şi seinen) îi pot influenţa pe copii. În timp ce personajele feminine păreau să fie mai preocupate de emoţii şi sentimente, cele masculine trebuiau să-şi demonstreze forţa în luptele cu duşmani reali. Dacă te uiţi însă la desenele animate hollywoodiene din ultimii ani, situaţia stă mult mai prost. Practic, una din patru femei care apar este caracterizată ca sexy sau e desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, păstrând proporţiile, n-ar mai avea unde să încapă organele interne. Cum să lupţi pentru visele tale atunci când te ia pe sus cea mai mică adiere? Plus că unui personaj fe­mi­nin din desenele animate vestice îi co­res­pund trei per­so­naje mas­culine, evident, mult mai complexe.

Sandybell din copilăria noastră s-a transformat pe parcursul celor 47 de episoade într-o femeie puternică, curajoasă şi independentă, dar nu singură. Şi e curios cum primele lucruri pe care le-am găsit pe Google tastând Sandybell au fost câteva anunţuri de pe site-urile de matrimoniale: „Bună, mă numesc Sandy Bell, am X ani şi sunt în căutarea unui bărbat…



Citiţi şi

Țara desenelor animate

Na, c-am ajuns s-o trăiesc și pe asta!

Băi, ăştia din generaţia cu cheia de gât, mai luaţi o pauză!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,710 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro