Bunicul și poveștile lui minunate (I)

Nora Dincă

29 August 2014

Nora DincăCând eram copil, îmi doream teribil de tare să zbor. Să zbor efectiv – să mă sui pe casă și să plec cu rândunelele. Toată lumea îmi spunea că nu se poate (“cum să zbori, nu vezi că n-ai aripi?!“). Nimeni nu îmi explica și de ce nu se poate. Până-ntr-o zi, când bunicul m-a dus peste drum de noi, la un vecin care creștea viermi de mătase. Mi-a povestit cum că, de fapt, noi toți suntem fluturi. Și că, asemenea lor, existăm în mai multe stadii: întâi trăim într-o gogoașă, apoi ieșim de-acolo omizi și într-o zi ne cresc aripi, aripi nespus de frumoase, și zburăm. Apoi murim.

Mult mai târziu, am aflat că mare parte din fluturi, nu trăiesc decât o zi. O zi?! Adică să trăiești o viață de omidă pentru o singură zi de zbor. E revoltător! Dar chiar și-atunci mă încurajam spunându-mi că eu sunt un fluture încăpățânat care vrea să sara peste stadiul de omidă și să zboare de nebun până obosește (cum aș putea eu obosi în 24 de ore?!!! chiar și o viață e prea puțin pentru pofta mea de zbor!). Am trecut prin viață visându-mă fluture, strigând lumii: “Am aripi superbe!!!“, sperând că la un momentdat o să mă creadă cineva, o să le vadă cineva, ba chiar că într-o zi o să-mi crească de-adevăratelea.

Da… Cândva credeam că într-o zi îmi vor crește aripi… Un CINEVA drag m-a făcut să cred asta încercând să mă convingă să nu sar de pe casă. Acel cineva drag a murit fără a zbura vreodată. Fără aripi. În ultimele lui 24 de ore nu l-am putut vedea, dar mi-l imaginam zburând în salonul de la Spitalul Fundeni și izbindu-se cu aripile de ferestrele închise. Apoi, în capela gri și urât mirositoare, copilul de-atunci căuta înfrigurat, pe furiș, în sicriul prea strâmt, o pereche de aripi… În locul lor a sărutat două mâini țepene și reci, sperând să simtă altceva decât două mâini țepene și reci.

nora fluture

Apoi, copilul a plecat acasă. Și s-a mințit. Multă vreme de-atunci înainte. S-a mințit că bunicul avea cu siguranță aripi, dar bineînțeles că nu puteau fi lăsate în văzul tuturor, și ar fi trebuit să caute mai bine.

Într-o zi, n-a mai știut să se mai mintă…Deși mai așteaptă și acum, uneori, să-i crească aripi și să zboare.

Dar mai rar…



Citiţi şi

Să mă iubească aşa cum sunt

De ce sunt frumoase femeile triste

Aceṣti ochi îi ṣtiu bine de undeva

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,726 views

Your tuppence

  1. Vlad / 1 March 2015 19:39

    Dumnezeu sa il ierte !

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro