Buton pentru șampanie la birou, ultima fiță

Catchy

17 September 2017

Spațiile de lucru – birourile, la ele ne referim – devin tot mai creative, mai confortabile și chiar mai “amețitoare”, nu doar ca preț. Pentru că iată, pe 40 Beak Street, în Soho, Londra, în martie 2018 va fi dată în folosință o clădire de birouri de lux ce vor avea buton pentru comandat șampanie…

șampanie 4

E doar o nouă facilitate oferită viitorilor ocupanți, oameni care învârt foarte mulți bani, alături de sushi, cocktail-uri, caviar sau meniuri complete ce vor putea fi comandate de la restaurantul japonez Sticks’n’Sushi ce se va deschide la parterul clădirii. Care vor fi livrate cu lifturi speciale, fără chelneri. Birourile “lifestyle” vor oferi astfel ocupanților posibilitatea să fie gazde perfecte pentru întâlnirile de afaceri. Balcoane, terase private și valeți vor fi de asemenea printre facilități.

soho

Obscen și imoral, consideră unii britanici. Altora nu le pasă, nu e vorba de investiții din bani publici, ci din fonduri private. Cât despre șampanie, unii spun că s-ar putea obișnui foarte repede cu luxul acesta, pentru alții  strugurii rămân acri.

Eu mă gândesc că altul e motivul pentru care șampania va fi la discreția doritorilor: 2-3 pahare pe zi ar ține Alzheimerul la distanță. Nu pare un motiv destul de bun? 🙂 Și, dacă-i așa, cine ne oprește să deschidem și noi o sticlă?



Citiţi şi

Iubirea ca un avorton

Îi scrii tu cu ciomolânga vreo două versuri orgasmice la noapte și gata!

Când uitarea nu e renunțare, ci risipă de timp

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,006 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro