Cacumsarzice onenightstand

Ana Barton

20 May 2013

Între Basel şi Zürich. Tren. Zilnic, şapte zile. Muncă, nu distracţie. Trei femei. Una dintre ele, eu. Mă ţineam cuminte-n dinţi şi aşteptam gara. Să coborâm, s-ajungem la hotel, să ne facem bagajele şi să venim acasă. De-aia leg nervii de gară. Aiurea.

Frântă şi dezabuzată, aud o frântură dintr-o discuţie. „Dacă ăla se culcă o singură dată cu alta, nu-i nicio problemă. I-am spus asta. Da’ să nu se-ndrăgostească de ea, că dă de dracu!“ Şi gata. Mi-am revenit pe loc. Zecile de kilometri din săptămâna aia s-au şters pe loc, că m-am odihnit râzând, aşa cum sigur ai făcut şi tu de multe ori. Şi te-ai resetat.

Femeii ăsteia, la care acum mă gândesc cu drag, îi suportasem toate hachiţele în călătoria aia, şi numai pentru că ştiam ce-nseamnă pentru noi BaselWorld: să fim ceasuri elveţiene. De lux. Pentru ea, era primul Basel. Iar asta seamănă cu alpinismul pe stilettos. Mi-am zis că-i vreme să ne reglăm şi, în niciun caz, nu scot sabia raporturilor de forţă. Îngreţoşătoare chestie, deşi mi s-a mai întâmplat, din slăbiciune, s-o practic. Dar nu între colegi.

Aşa c-am tăcut, pentru ca ea să-şi facă treaba cât mai bine. Însă în ultima zi, în tren, i-am zis, sintetic şi cam dur, cred, ce m-a cam scos din sărite. Replica? „Dar nici măcar n-am simţit nimic, cum să mai fi şi observat?“ Mda, sunt o ipocrită care se-apropie de perfecţiune, altfel n-am cum să-mi spun.

Aşa c-atunci când am auzit-o pe-asta cu onenightstandu’, eram în curs de detaşare de dracii aferenţi. Şi, recunosc, mi-a plăcut, în sensul în care, deşi e greu de acceptat, simţi o discretă compensaţie când cineva care te-a supărat spune o tâmpenie grasă. (Cu „g“, nu fu eroare.) Deh, drumul meu către sfinţenie nici n-a-nceput.

Şi mi-am dat şi seama de ce am protejat-o pe fata asta. Că mi s-a părut fragilă cu orgoliul. Exacerbat, cacumsarzice. Mi-a fost frică să nu fie afectată, dacă-i zic vreo două. Am tratat-o ca pe un mecanism, ceea ce eu nu fac îndeobşte. Mi-a fost ruşine, fir-ar, dar iată că ea însăşi se trata astfel şi tot aşa făcea cu lumea toată.

Cum, când ştii prea bine că astfel de „nimicuri“ au mutat graniţe de imperii, să-ţi ungi ochii că există cineva pe lumea asta care să le ştie îmblânzi? Să-ţi fii sigur pe reacţiile posttrădare, să-i ceri omului de lângă tine ca în cazul în care consumă pe cineva cu apă minerală şi cu gheaţă, să eructeze şi să vină-acasă-ntreg? Cine eşti tu, să ştii ce-l poate întregi mai abitir decât ai putea suporta vie? Şi unde eşti, când ţi-ai sărit din acordurile fine precum trenurile ruseşti de demult de pe ecartamente?

Da, sigur că m-am speriat. N-auzeam prima dată prostia asta. Oamenii nu-s stăpânii lor. Nici măcar controlori de trafic proprii nu se află. Din lucruri mici şi fapte delicate se schimbă vieţi cu furie de tornadă sau chiar încet de tot, însă ireversibil. Din mult mai mici, ba uneori din praf de apă. Chiar şi din nimicul nostru cel de toate zilele.

Şi mă gândesc eu bătrâneşte, până unde merge fascinaţia pe care o avem faţă de control? De fapt, mi-e groază să-mi arunc gândul aşa departe. Frânele cu frâie, la oameni, lasă urme seci. Rumeguş. Piele moartă care nu cade. Stă şi zace. Zaci sub ea şi te fărâmi. Şi, ca Imortelu’, se scoală din sine, nu, chip nu-şi face, că n-are de ce, dar te tranşeză zilnic în bucăţi geometrizate diferit şi te cară-n valize până nicăieri. De unde, ca-n viaţă, iară niciodată ca-n poveşti, nu te mai poţi întoarce.

Citiţi şi

Într-o zi am să plec cu aia în lumea largă

Hotelul

Ce faci când „Trebuie să vorbim…” nu anunță nimic bun

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,310 views

Your tuppence

  1. Şi-am luat, pe fugă, o sticlă… | Catchy / 12 November 2013 19:13

    […] cinci ani, în Elveţia. La-ntoarcerea în ţară. După o săptămână de alergătură într-o ţară nou-nouţă. Mi-a plăcut acolo din prima clipă fiindcă lumea se poartă ca… lumea. Elegant, frumos, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana Barton / 23 May 2013 17:03

    dp,

    Mulţumesc pentru sfaturi. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. dp / 22 May 2013 18:38

    Am citit citeva din articolele tale anterioare, in mare parte mi-au placut. Asta insa nu. E atit de pretios si pretentios scris, ca mi-a risipit rabdarea inainte sa ajungem la subiectul adulterului si controlului. Mai apoi, de la atitea onduleuri, la final imi scapa care este, totusi, argumentul pe care vrei sa il aduci.
    Cu buna intentie o spun: renunta la pretiozitatile gratuite. Cele mai frumoase carti si mesaje pe care le-am citit sint decantate si purificate. Amos Oz spunea pe undeva cum scrie el: ia fiecare paragraf si il reciteste de multe ori, pina e sigur ca a ELIMINAT fiecare cuvint in plus, nenecesar. La tine mi se pare ca e invers: recitesti si recitesti, si la fiecare recitire mai adaugi cite un adjectiv, o metafora, o broderie…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
    • Rosa / 22 May 2013 22:24

      Pentru dp: esti scriitor, nu-i asa? Sau ai legatura cu scrisul. Ti-am mai citit cate un comentariu si scrii ca un profesionist.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
    • Ana Barton / 23 May 2013 17:11

      „La tine mi se pare ca e invers: recitesti si recitesti, si la fiecare recitire mai adaugi cite un adjectiv, o metafora, o broderie…“

      Iartă-mă, te dezamăgesc din nou, dar niciodată nu fac aşa. Însă nu-i rea ideea. Mulţumesc din nou. 🙂

      Thumb up 1 Thumb down 1
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro