Călușarii fără rușine

Lacrima Andra

5 June 2015

Lacrima AndraM-am pomenit în fața unei mâini de călușari care aterizaseră, habar n-am de unde, în plin centrul al Clujului, în inima Festivalului de Film Transilvania (TIFF). Nici nu știu când am pus aparatul de fotografiat pe ei. Cred că instant. Și tot într-un alt moment, la fel de scurt, mai încolo, n-am mai reușit să înțeleg defel dacă trebuie să-mi mut privirea, să mă fac că nu văd, ori să mă dumiresc unde naiba se mai afla butonul ăla pe care trebuia să apăs pentru a face fotografia. Nu de alta, dar la propriu, mâna de călușari din fața mea trecuse la gesturi cât se poate de reale și explicite în a se mulge scenic unul pe altul. ”Raw”! Într-un borcan de lut în formă de ulcior!

P1400343

Joc scenic!? Călușarii râd de încurcătura mea înroșită subit. Râde și publicul. Se pare că sunt singura femeie cu o cameră în mână și singurul personaj teribil de încurcat! Să-mi cadă camera jos cu tremur de mâini cu tot, nu alta! Oamenii aplaudă sub un Matei Corvin ecvestru, absolut impasibil. Dansuri ale călușarilor mai văzusem destule. Scenetă-dans, nu! Înjurături despre mulsori auzisem. Muls în direct, în plină piață, om la om, vedeam prima oară prin ochiul aparatului foto. Să-mi crape sticla, nu alta! Masca e întrebată cum a făcut averea pe care o pretinde. Și pretinsese că orașul Cluj îi aparține. Răspunde sec, transformând un baston în ilustrație ad labam: ”Cu asta!”. Pentru obrăznicia ei e pedepsită. O lovitură bine plasată o răstoarnă pe caldarâm și îi sparge ulciorul. Pace!

P1400377

Aflu că sunt călușarii din Bârla, veniți la TIFF în chiar ziua în care rula documentarul despre ei. Că bătrânul Crivac, tatăl actualului ”staroste de trupă”, la 94 de ani încă mai ardea de dorința de a dansa Călușul și chiar o făcea. Mai aflu și că singura ocazie când satul îi putea admira pe călușarii din Bârla erau Rusaliile cu ale lor colinde. Fac zeci de shoot­-uri pe minut, în multisession ca pentru a surprinde fiecare mișcare. Sunt versați. La început au grijă să nu le prind chipurile în cameră. Apoi se relaxează. Tocmai ce s-au văzut ”la ziar”. Îmi zâmbesc și îmi arată mândri ziarul Aperitiff. Îi felicit. Apoi îmi permit să le fotografiez și dansul și chipurile, și sceneta care m-a blocat și mi-a amintit concomitent că scrieri din secolele trecute asociau călușarii cu o societate homosexuală inițiatică. Dar tradițiile descrise de Cantemir și mai apoi de Romulus Vulcănescu par a se fi stins. Uitate sunt sigur de români, poate și le mai amintesc istoricii și etnografii. Chiar și aceste ultime rămășițe de tradiție, spun unii, au fost reînviate după zeci de ani, acum prima oară. Au fost adunate vreme de un an întreg într-un documentar, înainte să se stingă definitiv.

P1400381

Poate că am privit pentru ultima oară o tradiție românească în stilul ei direct, crud, dezbrăcat de pudoare, de un umor usturător pentru omul care sunt, dar foarte pragmatic pentru cei care l-au inventat, la vremea lui. Poate că în imaginile acestea și în cele din documentar îi vedeți ultima oară, pe ultimii călușari veritabili din România. Noi sperăm să îi revedem și în anii următori, să-i cunoască și generațiile care vor veni.

Pe Lacrima o găsiți și aici.



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce se face și ce nu se face azi

Uite ce pățești când de dimineață nu ai habar dacă ți-e bine sau rău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
659 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro