Cam ce v-ar dori sufletul?

Gina Bradea

29 June 2015

Sunt o româncă stabilită în Italia şi mă încăpăţânez să gătesc româneşte. Am marele noroc să locuiesc la ţară, în regiunea Marche (în mijlocul Italiei), la 20 km de mare, 20 km de munte. Stau pe vârful unui deal, am o privelişte splendidă în jur, am livada cu măslini, gard viu din dafin, o casă şi o curte imensă (o fermă, aşa cum se văd în filmele vechi). Iar în curte, am şi un cuptor cu lemne şi un grătar, pe care le folosesc din plin.

grădină Italia

Soţul şi băiatul meu lucrează, sunt distribuitori de medicamente, iar eu sunt casnică şi blogger culinar. Poftă bună! cu Gina Bradea este un blog născut din pasiune, din plăcerea de a găti totul acasă, sănătos şi curat, dar şi pentru că aveam prea mult timp liber şi mă plictiseam. E greu să fii dintr-odată fără job, să nu mai sune telefoanele, să nu mai ai ziua planificată la minut. Aşa că mi-am făcut blog culinar şi am creat aici, în Italia, o gospodărie ţărănească româno-italiană. Acum am prea puţin timp. 🙂

Creştem păsări, avem gâște şi găini, am avut şi rațe (am făcut o pastramă grozavă din ele, sau confit), facem mereu cârnaţi, salamuri, pastramă, kaizer şi tot felul de afumături în casă. Aprind mereu cuptorul cu lemne şi coc pâine, colaci, covrigi, cozonaci, pizza…

plăcinte la cuptor

Am descoperit bucătăria italiană la ea acasă, în casele vecinilor şi prietenilor italieni. Am văzut cum este bucătăria mediteraneană şi va spun un secret: semăna extraordinar de bine cu bucătăria tradiţională românească. Singură diferenţa este uleiul de măsline. Şi ici colo, apar condimente diferite.

Nu mă credeţi?

Nici nu vreau să mă credeţi pe cuvânt. Vă invit să gătim împreună mâncăruri curate, tradiţionale, aşa cum se găteau pe vremuri. Fără premixuri şi aditivi, fără cuburi cu gust de crocobaur, ci cu legume şi verdeţuri proaspete.

plăcintă

Colind cu mare plăcere târgurile de vechituri şi anticariatele şi am nişte adevărate comori: cărţi vechi de bucate din Italia, Franţa, Belgia, Anglia, România. Când spun vechi, mă refer la cărţi din anii 1930-1940-50-60-70… Citesc şi acele cărţi, dar discut şi cu vecinii, mă uit la diferite emisiuni culinare în Italia, România, Franţa, Anglia, fac diverse comparaţii şi trag concluzii. Merg la târguri şi diverse sărbători în oraşele din jur, caut produsele tradiţionale, vestite. Apoi gătesc, gust, arunc sau notez reţeta. 🙂

Pe blogul meu, mă încăpăţânez, aşa cum am mai spus, să promovez reţetele tradiţionale, vechi, simplificate, aşa cum se găteau pe vremuri. Fac parte dintr-o familie simplă, din Moldova şi Dobrogea, cu femei frumoase, aprige şi gospodine. Nu, nu mi-au murit lăudătorii, dar am avut ce învăţa de la femeile din familie, aşa că merită să dau mai departe învăţăturile primite.

peisaj Italia

Vreau să transmit tinerelor gospodine exact ceea ce am învăţat eu şi sora, şi verişoarele mele, ceea ce o învăţ pe fetiţa mea şi pe nepoţele: să gătim acasă mâncăruri simple şi gustoase, cu ingredientul principal dragostea. La fiecare reţeta, se presară din belşug şi se asezonează cu o vorba bună şi un zâmbet cald.

gina bradeaAşa că, staţi cu ochii pe mine! Voi reveni cu reţete savuroase şi o să vedeţi cât de simplu este să faci o pâine în casă, nişte paste delicioase sau o ciorbă. Chiar dacă sunteţi pe fugă şi munciţi toată ziua, sunt reţete care se pot găti rapid, în 15-20 de minute, şi puteţi avea ceva gustos şi sănătos, gătit în casă.

Acum, spuneți-i Ginei, cam ce v-ar dori sufletul să gătiți și nu știți cum? Primul venit, primul servit! Dar ne ocupăm de toată lumea, timp și inimă bună să avem! 🙂

Vă pupă Gina!

Citiţi şi

El nu mi s-a părut deloc suspect

În găleată

Home schooling sau școala pe post de dădacă ieftină

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,516 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro