Cam multă intoleranţă, dragi toleranţi de meserie!

Filip-Lucian Iorga

23 May 2014

Filip Lucian IorgaPentru români şi pentru alţi europeni estici, credinţa creştină a fost unul dintre puţinele puncte de sprijin în timpul deceniilor de totalitarism comunist. Stalin a luat în derâdere “diviziile” inexistente ale Vaticanului, dar nu prin forţa armelor, ci prin forţa spiritului a învins un Papă polonez, Ioan Paul al II-lea, comunismul. Fericitul Vladimir Ghika sau Părintele Sandu Tudor sunt victorioşi prin jertfa lor pentru credinţă, iar mesajul rămas de la toţi aceşti martiri este “Să nu ne răzbunaţi!”

După 1989, românii au fost din nou liberi să-şi manifeste credinţa. Sigur că politicienii au profitat imediat şi fiecare adunare politică îşi avea, în anii ’90, faimosul “sobor de preoţi”. O exagerare care a dispărut cu timpul. Sigur că legăturile dintre Biserica majoritară şi mediul politic nu au dispărut, dar Biserica s-a abţinut întotdeauna să se implice în politică sau să le dea recomandări credincioşilor în privinţa votului.

Acum, în pragul alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, şi bine a făcut, să reafirme neutralitatea politică a Bisericii. Adică Biserica nu recomandă nici clerului, nici credincioşilor ce partid sau candidat să voteze. Aceeaşi hotărâre conţine însă şi un mesaj pe care mulţi creştini practicanţi din România îl aşteptau: acela că Biserica nu este indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti (şi, implicit, faţă de problemele societăţii europene, fiind vorba aici despre alegerile europarlamentare) şi că va lupta în continuare pentru apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii şi a democraţiei, respingând ateismul şi extremismele de orice tip. Această afirmare a implicării Bisericii în societate este completată de o recomandare adresată clerului şi credincioşilor creştini: să voteze cu acei candidaţi care pot demonstra că promovează valorile creştine, familia, viaţa şi demnitatea umană.

procesiune

Este un mesaj pe care l-am aşteptat, chiar dacă am avut eu însumi, ca mulţi alţi creştini ortodocşi practicanţi, îndoieli sau nemulţumiri legate de anumite decizii sau atitudini ale clerului Bisericii Ortodoxe Române. Am aşteptat o mult mai tranşantă asumare a scăderilor din timpul regimului comunist. Nu a venit. O asumare venită din partea Bisericii ar fi cel mai eficient răspuns adresat acelora care diminuează pe nedrept intensitatea rezistenţei Bisericii Ortodoxe Române în faţa comunismului. Aşteptăm ridicarea în rândul sfinţilor a unor figuri reprezentative de martiri ortodocşi care au murit în închisorile comuniste. Deşi în ultimul timp semnele nu au fost foarte încurajatoare, păstrăm încrederea că Biserica Ortodoxă Română va găsi calea către un mai susţinut dialog ecumenic, şi în special către rezolvarea diferendelor dureroase care există încă între Biserica majoritară şi cealaltă Biserică naţională, Biserica Greco-Catolică. În lumea de azi, în care valorile creştine şi familia tradiţională sunt din ce în ce mai ameninţate, ortodocşii nu-şi vor putea apăra credinţa şi moştenirea decât lucrând împreună cu fraţii catolici şi protestanţi, inclusiv în Parlamentul European. În faţa ateismului agresiv şi a relativismului moral extrem, diferenţele dintre confesiunile creştine ar trebui să nu mai reprezinte graniţe, ci doar semne preţioase ale bogăţiei spirituale şi culturale. De altfel, Declaraţia Conferinţei Episcopilor catolici din România are un mesaj foarte apropiat de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În problemele esenţiale, Bisericile apostolice au un glas comun.

Mai aşteptăm noi, creştinii practicanţi din România, o mai intensă operă de educaţie religioasă din partea Bisericii Ortodoxe şi o implicare hotărâtă pentru apărarea dreptului la viaţă. Este un trist paradox faptul că o ţară majoritar creştină rămâne unul dintre statele europene cu cel mai mare număr de avorturi. Ne mai dorim, de asemenea, o şi mai hotărâtă prezenţă a Bisericii în protejarea patrimoniului istoric al ţării şi a mediului înconjurător.

România rămâne o ţară cu un procent covârşitor de creştini declaraţi. Identitatea noastră naţională este una creştină. Aşa cum şi identitatea europeană este una creştină, chiar dacă birocraţii de azi se ruşinează să recunoască asta.

Tot ceea ce a pus pe lume mai valoros Europa se datorează creştinismului. Toleranţa atât de mult trâmbiţată nu e o invenţie a laicismului. Este esenţa însăşi a creştinismului. Oare de ce îi dispreţuiau atât de mult naziştii şi fasciştii pe creştini? Tocmai fiindcă religia creştină le e dedicată celor slabi, celor vulnerabili, minoritarilor, celor căzuţi dar care vor să se ridice. Au existat şi în istoria creştinismului momente regretabile de intoleranţă, dar ele nu pot umbri mesajul profund tolerant al creştinismului. Cum bine spunea cândva Al. Paleologu, Hristos şi-a întemeiat Biserica pe sperjurul Petru şi pe securistul Saul. Unde oare poate fi găsită mai multă toleranţă?

Şi totuşi, cei care propovăduiesc astăzi “religia” toleranţei sunt, de multe ori, radical anticreştini. În anumite medii politice şi intelectuale valorile creştine sunt taxate ca “înapoiate” sau ca “extremiste”. Unii intelectuali nu ezită să te acuze de intoleranţă dacă afirmi că: respecţi familia tradiţională; căsătoria este uniunea dintre o femeie şi un bărbat (şi nu între doi bărbaţi, între două femei, eventual între mai mulţi bărbaţi şi mai multe femei); pruncii din pântecele mamelor au şi ei drept la viaţă; orice copil are dreptul la o mamă şi la un tată, nu la doi taţi sau la două mame; icoanele nu trebuie aruncate afară din şcoli; moştenirea creştină a Europei nu trebuie ascunsă cu jenă sub preş.

De Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în Bucureşti a avut loc o procesiune cu Sfintele Moaşte ale domnitorului Constantin Brâncoveanu. Se împlinesc anul acesta 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Sute de preoţi şi mii de credincioşi i-au omagiat impresionant şi sobru. Nu a fost nici ostentaţie, nici îmbulzeală, creştinii au demonstrat încă o dată că sunt credincioşi, şi nu superstiţioşi. Dar liber-schimbiştii s-au grăbit să-i ironizeze pe “pupătorii de moaşte”. Cam multă intoleranţă, dragi toleranţi de meserie!

Ei bine, da. Şi “pupătorii de moaşte”, şi această majoritate decentă şi tăcută de creştini din România merită să fie reprezentată în Parlamentul European. Această majoritate nu a fost reprezentată de europarlamentarii români care au votat, recent, Raporturile Estrela şi Lunacek, documente care pun sub semnul întrebării valorile familiei fireşti. Dincolo de doctrinele politice şi de propunerile abstracte economice, dincolo de discursurile de convenienţă, creştinii din România pot căuta candidaţii care apără acele valori în care majoritatea românilor cred. Majoritatea tăcută a românilor îşi va face, poate, auzit glasul, odată cu cel al majorităţii tăcute din întreaga Europă. Cu toată intoleranţa “toleranţilor”.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Georgia

Iubirea este despre ceea ce rămâne după inimioare şi floricele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,111 views

Your tuppence

  1. Mihai / 23 May 2014 23:48

    “În faţa ateismului agresiv” … eu sunt un ateu, dar agresiv nu sunt.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Yvan / 23 May 2014 18:40

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 4
    Reply
  3. Orjen / 23 May 2014 11:38

    Am descoperit de curand acest site si m-am bucurat mult sa gasesc ceea ce parea a fi un indelung asteptat site cu si despre femei inteligente, puternice, egale cu barbatii etc. Sa descopar acest articol habotnic aici este foarte descurajant. Sa negi femeilor dreptul la avort si sa aduci in discutie grozaviile comunismului este deosebit de ipocrit, ca sa nu mai mentionez sustinerea ideii aberante de a face recomandari electorale pe baza unor doctrine religioase.

    Cat de “catchy”, stimate autor, sa folosesti un fel de psihologie inversa, sa-l arati cu degetul pe cel intolerant inainte ca acesta sa apuce a-ti reprosa acelasi lucru.

    Recomand celor ce se ocupa de acest site promitator sa se hotarasca in ce directie vor sa-l duca, pentru ca modernitatea si convingerile arhaic-religioase (antifeministe, restrictive, incorecte politic) nu fac casa buna impreuna.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 7
    Reply
    • Maria Marcus / 23 May 2014 19:35

      Religia ortodoxa este antifeminista dar nu anti-femei. A-ti ucide copiii nu este pro-femei. Copilul ala este o alta viata, ce se intmpla daca bebelusul este o fetita? Drepturile care femei vin pe primul loc? Viata fetitei sau viata femeii?
      Hristos a venit si a educat barbatii sa protejeze femeia, credinta crestina pune femeia si barbatul in armonie, sa s mantuie unul prin celalalt.
      Daca tot esti feminista si promovezi femeia puternica, poate ar trebui sa iti tolerezi toate surioarele si pe cele care aleg sa fie feministe si pe cele care aleg sa creada in Hristos. Nu este nimic gresit cu incorectitudinea politica, PC este o inventie foarte recenta. O zi frumoasa.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 5
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro