Cancerul doarme cu mine în pat

Miriam Eugenia Soare

30 December 2015

miriam soareDe la o vreme, mă tot roade o întrebare. Oare noi, oamenii, ne întâlnim cu un scop sau pur întâmplător. La întrebarea asta fiecare e liber să considere ce și cum îi convine lui. Realitatea este că, orice răspuns am da, este doar o presupunere sau o convingere individuală, care nu are un fundament științific. Eu, personal, oscilez. Uneori mi se pare, așa cum simt acum, azi, că oamenii se întâlnesc cu un scop. Care e el? Nu vă pot spune decât scopul pe care l-au avut oamenii cu mine.

Stau seara, târziu, pe Facebook. Să tot fie vreo doi ani de atunci. Îmi scrie un bărbat. Cristian Gache. Nu, nu vrea să mă agațe. Asta nu mă prea măgulește! Hai, măi, că glumesc! Vorbim vrute și nevrute. Ca mai toți oamenii trecuți de patruzeci, ajungem și la subiectul copii si boli personale. Îmi spune că e văduv. Soția i-a murit cu patru ani în urmă, răpusă de cancer. În toți anii ăstia grei a fost susținut financiar de oameni cunoscuți și necunoscuți, care le-au donat bani. Au luptat împreună, au luptat greu, dar… n-au reușit. Ne promitem, eu și cu el, să ne cunoaștem personal. Să devenim prieteni în viața de dincolo de calculator. Și ne întâlnim mai repede decât am fi putut plănui. Îi spun că urmează să fac un RMN. Era în prag de Crăciun și nu găseam unde să-l fac. Și el îmi aranjază, rapid, tot ce aveam nevoie. Ne întâlnim la clinică. Frumos început, ce să zic. Dar, da. A fost începutul unei frumoase prietenii. Fac RMN-ul. Sărbătorim rezultatele. Sunt bine. Mai trece timp până în octombrie, când mă întreabă dacă vreau să particip la o acțiune de strângere de fonduri pentru o tânără ce trebuie operată de o tumoră malignă intracraniană. Îl întreb dacă o cunoaște. Îmi spune că da. Îi promit că voi fi prezentă. Abia apoi îmi dau seama că acțiunea are loc chiar de ziua fratelui meu, unde sunt invitată la petrecere.

solidaritate

Le cer scuze tuturor prietenilot și fratelui meu și dau repede fuga la o școală de dansuri irlandeze, unde se strâng banii de care Georgiana Trandafir are nevoie pentru operație. Acolo am primit una din cele mai frumoase lecţii de viață.

Prietenii și prietenii prietenilor Georgianei au venit cu familiile, cu copiii, cu platouri cu dulciuri. Ne-am îmbrațișat cu toții, chiar dacă ne vedeam pentru prima oară. Ne unea o dorință și un scop comun, Georgiana. Am înţeles de ce ne-am adunat la școala de dans. Pentru că Georgiana, în timpul liber, dansa dansuri irlandeze.

I-am vazut chipul în pozele ce tapetau pereții sălii. Frumoasă, tânară, douăzeci și nouă de ani. Luminoasă. S-a organizat o tombolă. Am dăruit toți, am participat toți. Am dansat care cum ne-am priceput, dansurile irlandeze. A fost o sărbătoare a bucuriei amare și a dăruirii necondiționate. Privindu-i pe cei adunați la un loc de această făptură solară, care era Georgiana, mi-am spus că sigur un om atât de iubit va scăpa cu bine. M-am întors la sărbătorirea fratelui meu, când deja tăiaseră tortul. Dar aveam sufletul plin cu oameni frumoși. Aveam speranța că iubirea noastră, orientată toată spre ea, va face o minune.

Georgiana Trandafir nu a supraviețuit. A mai trecut de atunci un an. Mă văd cu Cristian Gache, de câte ori reușim, dar știm amâdoi că ne putem baza unul pe celălalt. Că nu trebuie decât să întindem mâna sau să dăm un telefon. Viața, din păcate, nu ne iartă pe unii dintre noi.

Și vine nenorocirea peste mine. Îl sun. Plâng. Vine. Plâng. În teorie, nu prea mai am scăpare. Cancerul doarme cu mine în pat. Parșiv companion. Noroc că, dacă viața mă biciuie, am prieteni care mă iubesc. Și aproape fără știrea mea, un alt prieten, Mircea Nicolescu, pornește o campanie de strângere de fonduri pentru mine. Ca un zid de solidaritate, prieteni și, mai ales, necunoscuți, se mobilizează să mă ajute financiar. Deocamdată, sunt bine. Pentru moment, eu am învins. Pentru moment, eu am câștigat bătălia pierdută de Georgiana. E adevărat, nu am câștigat, încă, războiul.

Au trecut trei luni de la campania de strângere de fonduri pentru mine. Mă trezesc dimineață cu gândul că celor care au făcut donații pentru mine și pe care îi cunosc le-am mulțumit. Dar mai sunt câțiva, pe care nu îi cunosc și încep să-i caut pe Facebook, ca să le transmit un mesaj de mulțumire. Îmi fac o listă. Ajung în dreptul numelui Elena Trandafir. Ma uit stupefiată la fotografia de profil. Din ea, îmi zâmbesc două fete. Pe una dintre ele o cunosc. Mă năpădesc lacrimile. Este Georgiana Trandafir alături de o altă fată. Amândouă surâd luminoase și fericite. Îi scriu Elenei un mesaj de mulțumire. Nu ştiam că Georgiana avea o soră, care soră mi-a donat acum mie bani ca să mă pot trata.

Cum să nu mă întreb dacă oamenii se întâlnesc cu vreun scop? Viața mi-a adus, odată cu loviturile grele, lecții superbe. Oameni frumoși. Întâmplări minunate. Ştiu că am mai spus-o și altă dată, viața este rotundă și, dacă mai era nevoie, astăzi am mai primit încă o dovadă.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Astfel de oameni nu pot fi niciodată şterşi, anonimi sau fără sclipire

Facebook, noaptea minții!

Nu mă culc cu tine!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,176 views

Your tuppence

  1. Luiza / 30 December 2015 23:15

    Au trecut 7 ani…binecuvântați. Imi amintesc fiorii aceia reci de groază pe care nu aș vrea sa-i mai simtă cineva…Am plâns mult atunci când am fost copleșită de dragostea celor din jurul meu…da ! Am fost copleșită de grija celor dragi și am fost sprijinită sufletește și financiar de OAMENI ! Dar, fără CREDINTA nu aș fi reușit…Scria cineva mai sus ca poți fi înțeles cu adevarat doar de cei care au trecut prin situații similare…Am descoperit ca ISUS știe prin ce trec…a trecut și EL prin asta în Grădina Ghetimani…Da, CEL ce te înțelege te poate ajuta …CREDE : nimic nu e imposibil pentru EL !

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Miriam / 30 December 2015 16:25

    Merita sa lupti pentru viata. Crede-ma. Astazi stiu ca si o singura zi conteaza. Sunt fericita pentru fiecare dimineata. Imi vad copiii, sora, prietenii si toate astea sunt o binecuvantare.
    La multi ani! Sa fii sanatos/ sanatoasa!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  3. Mummi / 30 December 2015 16:18

    Nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva. Nu stii si nu simti decat daca esti direct implicat. Pe mama am pierdut-o din cauza acestui ucigas tacut, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca are vreun rost sa duci o lupta care este pierduta din start. Acum vreo doua saptamani, in urma unor probleme, am fost trimisa sa fac niste analize ale unor markeri tumorali. Toate simptomele mele impreuna cu analizele respective m-au condus la un singur diagnostic. Din fericire pentru mine, analizele au infirmat suspiciunea. Insa m-am gandit ce as face, as abandona lupta, sau pentru familia mea as incerca sa o castig. Nu a mai fost nevoie sa caut raspuns. Ma bucur sa aflu ca mai sunt si oameni pentru noi. Eu donez mereu si imi pare rau ca nu am stiu de necazul tau. Esti o femeie puternica si cine zice ca te intelege, daca nu a trecut prin asa ceva, are doar impresia ca te intelege.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro