Când aşteptările pot ucide

Maura Anghel

16 January 2013

“În săptămâna pe care o traversăm, astrele ne-ar putea aduce iubirea”, spune prietena mea Ana Gabriela Tăutu, un îndrăgit astrolog ieşean, apoi continuă cu explicaţii cu referire la Luna Nouă, la Venus, la Capricorn şi la alte aspecte astrale care ne pot ajuta să ne bucurăm de vieţile noastre, împreună cu cei din jur. Aştept câteva secunde, trag aer în piept şi o întreb: „Dar aşteptările, Anca (aşa cum îi spun cei dragi)? Aşteptările!”. “Lasă-le în grija Universului. El ştie când şi cum e mai bine pentru fiecare”, vine răspunsul şoptit de un glas cald. Aşa îl aud citind mesajele ei de pe internet, în timp ce sufletul îmi este răscolit de unele dorinţele pe care aş vrea să le transform în trăiri, ca să simt zborul după care tânjesc de multă vreme.

Aş vrea să am aripi ca să pot privi lumea de deasupra trăirilor, pentru ca apoi să rog vântul să-mi aducă aproape şoaptele şi gândurile celor dragi. Doar aşa am putea fi mai aproape şi ne-am putea iubi mai mult unii pe alţii pe alţii şi pe noi înşine. Doar aşa am putea renunţa la aşteptări, ne-am putea detaşa de balastul emoţional şi ne-am urma drumurile noastre, fără a mai aştepta lumina verde la semafoarele altora. Aşa poate am trăi vieţile noastre, nu pe ale celor în destinele cărora ne amestecăm cu dorinţa de a ajuta, neştiind că mai rău facem, cu intenţia de a susţine, fără a bănui că mai tare ascuţim cuţitul care taie scara împletită ce urcă spre cer.

Avem aşteptări de la oricine şi oricând, vrem să controlăm, vrem ca toţi să ni se supună ordinelor, nu ţinem cont nici de trăirile noastre, nici de sufletele pe care le călcăm în picioare. Apoi, când fondul de ten nu ne mai ajunge pentru a ne acoperi ridurile, ne întrebăm când a trecut viaţa. Ne judecăm pentru lucrurile nespuse şi nefăcute, pentru netrăriri şi pentru suferinţele pe care ni le-am adus, pentru iubirile pe care le-am sugrumat fiindcă ne-a fost frică de atingere, de dragoste, de sărut. Fiindcă ne-a fost teamă să ne bucurăm de cel de lângă noi, fiindcă am ţinut cont de gura lumii, fiindcă ne-am urât într-atât încât ne-am ucis toate dorurile şi speranţele şi ne-am păstrat toate aşteptările. Ale noastre, ale altora!

Oamenii trebuie să se simtă iubiţi, trebuie să simtă căldura şi dragostea, altfel se transformă în marionete pe care le poate bloca orice emoţie şi orice atingere. “Dar cum ajungem acolo, Anca?”. „Dorindu-ţi să trăieşti propria viaţă. E un algoritm uşor, trebuie doar să-l rosteşti, să crezi în el şi apoi să te detaşezi”, aud din nou răspunsul şoptit. “Lasă totul în grija Universului, renunţă la aşteptări fiindcă te pot ucide, împietrându-ţi sufletul, dorinţele, trăirile. Învaţă să trăieşti! “



Citiţi şi

E timpul

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,305 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro