Când cancerul copiilor îţi dă ocazia să fii super cool

Mihnea Rudoiu

1 October 2015

Mihnea RudoiuNu ştiu cum s-a întâmplat, dar de ieri au început să invadeze facebook-ul o duzină de personaje de desen animat. La început, nu am realizat despre ce era vorba, dar când zece persoane au început să pună la profil tot felul de Cenuşărese, Pantere Roz, Pocahontas, Popeye, Bugs Bunny şi Johnny B., am zis să văd care-i treaba.

Explicaţia e următoarea: pentru a aduce în atenţia publicului problema cancerului la copii, îţi schimbi poza de la profil cu un erou de benzi desenate, apoi celor care dau like fotografiei le recomanzi alte personaje de desen animat, pe care ei vor trebui să le uploadeze la profil şamd…

O iniţiativă, fără doar şi poate, pornită exclusiv din dorinţa generoasă de a atrage atenţia asupra problemei de mai sus.

Acum, să facem un pas înapoi în timp.

Vă mai amintiţi vânzoleala ce a curpins online-ul acum ceva vreme, când lumea îşi turna apă şi gheaţă în cap într-o veselie şi provoca şi pe alţii să le urmeze frumosul exemplu?

Ei bine, atunci era vorba de nu ştiu ce boală de care nu auzisem vreodată şi pe care sigur nu şi-o mai amintesc nici ăia de şi-au udat bostanul în văzul lumii. Devenise aşa o modă să-ţi torni găleata cu apă-n cap că, dacă stăteai deoparte şi nu făceai nimic şi doar te cruceai de imbecilitatea etalată nonşalant de amatorii de prim-planuri, păreai un nesimţit d-ăla sadea, pe care nu-l preocupă suferinţele omenirii.

“Întreg universul simţitor îşi toarnă apă-n cap, ca să fie alături de cei ce suferă de shjerkjewkadfnafpolită şi pe tine te doare-n cur!” te împroşcau subliminal filmuleţele cu ei în rol de fiinţe ude.

Ce să zic, cam da.

Iar acum se întâmplă ceva asemănător. Unii care, probabil, au nişte vieţi teribil de plicticoase, mă gândesc că abia aşteaptă asemenea iniţiative. Cu asta îşi hrănesc spiritul, pentru asta trăiesc, zi de zi se roagă să li se ofere o nouă oportunitate să pună umărul la însănătoşirea planetei. În fiecare dimineaţă deschid pagina de facebook cu inima bătându-le nebuneşte să verifice dacă le cere careva să fie utili vreunei cauze nobile.

De astă dată, iaca, le-a venit rândul să se afirme participând la gala desenului animat.

copil bolnav

Dar eu zic aşa: dacă tot vreţi să conştientizaţi pe pielea voastră şi a altora drama copiilor ce suferă de cancer, dacă tot nu mai puteţi de vieţile ce vor fi prematur curmate ale acestor suflete nevinovate, n-ar fi mai bine să mergeţi frumuşel într-un spital, să vă jucaţi cu ei măcar o oră pe zi timp de o săptămână, să le dăruiţi jucării, să-i ţineţi în braţe şi să le spuneţi poveşti şi, la final, abia la final, atenţie, ca o răscumpărare a acestui insignifiant bine pe care l-aţi putea face acestor nefericiţi, să căpătaţi dreptul să postaţi un erou de benzi desenate la profil?

Sau să postaţi un astfel de personaj numai după ce donaţi o sumă minimă către o fundaţie care se ocupă de aceşti copii (acea fotografie fiind o dovadă că v-aţi implicat cu adevărat în această problemă) ?

Căci doar să-ţi înlocuieşti mutra photoshopată de la profil cu a prinţesei din Frozen sau cu Spiderman, sincer, eu nu prea înţeleg cum i-ar ajuta pe copiii ce suferă de cancer sau de alte boli!

Doar hrăneşte orgoliul tău neobrăzat, care consideră ca a făcut un măreţ act de caritate alegându-l pe Garfield pentru poza de la profil. Ce să zic!

Priveam pe wall cum cei care dădeau like “se supărau”, chipurile, că au primit, drept mulţumire pentru acel like, nu ştiu ce erou cu care nu se identificau. În loc să fie Batman, i se desemnase caracterul lui Homer Simpson, în loc a fi Tweety sau Betty Boop, i se ceruse să-şi uploadeze la profil o poză cu Miss Piggy etc.

Unde e în toată prosteala asta conştientizarea problemei cancerului infantil?

Dragi îndrăgostiţi iremediabil de cauze nobile, dacă vă pasă cu adevărat, faceţi în plm ceva concret, donaţi nişte bani sau hăinuţe, dar nu pe facebook şi nu în văzul lumii, ostentativ… faceţi-o discret, pe şestache, cu umilinţă… să nu prindă nici Doamne Doamne de veste cu ce fapte plăcute Lui vă place vouă să vă îndeletniciţi!

Asta, aşa, ca un semn de mulţumire că nu sunteţi voi cei pentru care alţii pun personaje cu prinţi şi prinţese la profil ca să vă demonstreze cât de mult li se falfâie lor de cancer!

Citiţi şi

„Vă rog să vă dezbrăcați. De tot!”

Securenii

Țara desenelor animate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,316 views

Your tuppence

  1. Monica V / 2 October 2015 9:26

    Aveti dreptate! O vizita la sectia de oncologie-copii la spitalul Fundeni ar face orice fiinta inteligenta sa isi reconsidere activitatile erudite pe pagina de facebook…si sa daruiasca mai mult decat like uri din spatele unei tablete ultima generatie! Dar infim de putini dintre noi aleg sa vada in realitate DUREREA, prefera sa pretinda ca sunt sensibili si sa isi stearga discret lacrimile cu servetele hipoalergene…

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro