Când ieşim în stradă cu #nu-ţi_abuza_copilul?

Mira Mincă

24 January 2016

Mira

Habar n-am ce s-a întâmplat în cazul Bodnariu vs. Norvegia. Nu ştiu dacă e vorba despre un abuz pentru că familia Bodnariu e de confesiune penticostală. Habar n-am dacă „cineva” doreşte să ia copii români din sânul familiei şi să-i transforme în supra-oameni norvegieni.

N-am să discut nici despre cât de adecvate sau de deplasate sunt toate manifestaţiile din ţară în sprijinul familiei Bodnariu. Se iese în stradă pentru reunirea unei familii care a încălcat legea în ţara în care locuieşte – şi ştia consecinţele. Se vorbeşte despre interesul copilului de a fi cu familia de sânge. Şi da, e natural să se presupună că familia e cea care doreşte ce e cel mai bine pentru copil.

Dar mă declar absolut şocată şi înfuriată că nimeni nu se ridică şi în sprijinul copiilor români.

Începând cu alocaţiile pentru copiii sănătoşi – care sunt absolut penibile – şi terminând cu atitudinea faţă de copiii bolnavi sau cei abandonaţi.

Mă doare că nimeni nu spune nimic despre copiii trimişi să cerşească.

copii 2

Nimeni nu ia atitudine pentru copiii care trăiesc în subterane şi care se droghează cu aurolac.

Mă revoltă când aud despre copiii aflaţi în custodia statului român că se sinucid şi tot ce se întâmplă e că sunt ridicaţi nişte umeri.

Copiii aceia se sinucid din cauza despărţirii de singura familie pe care o cunosc – cea a asistenţilor maternali, dar nimeni nu spune nimic în apărarea lor.

Însă cel mai sinistru mi se pare faptul că nimeni nu ia atitudine referitoare la recentul caz de abuz de la Giurgiu. Pentru nişte bani mai murdari decât cei ai lui Vespasian daţi de nişte descreieraţi de peste ocean, mama şi-a abuzat dincolo de crunt copii. Cu acordul tacit al familiei, aparent.

Se mai poate pune problema dacă familia aceasta a dorit binele copiilor pe care i-a primit? (Şi cu ocazia asta promit solemn că dacă mai aud o singură dată despre cum dă Dumnezeu copii numai celor care merită, jur că o să număr tare şi rar, de la unu până la zece, iar când ajung la opt o să pălesc în numele Tatălui pe dobitocul care are tupeul infernal de a spune asta în faţa mea, suficient cât să-l numere orice arbitru de box şi să câştig prin KO confruntarea!)

Fiindcă se consideră că e creştineşte să apărăm unitatea familiei Bodnariu, dar despre datoria creştinească de a ne proteja copiii, oricare ar fi etnia şi situaţia socială a familiei, nu se şopteşte nimic. Am citit despre destule cazuri în care, în infinita lor înţelepciune, inspectorii români de la Protecţia Copilului au susţinut că e în interesul copilului să revină în sânul aceleiaşi familii „iubitoare” şi au decis că e spre binele copilului să revină în sânul familiei care l-a abuzat. Am citit despre copii care îşi doreau să ajungă în raiul reprezentat de serviciile sociale.

Pentru ei când ieşim în stradă?



Citiţi şi

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Alte măști, același joc: România e o rețetă sigură pentru subdezvoltare

Matt Haig, Motive pentru a rămâne în viață – o confesiune tulburătoare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
946 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 29 January 2016 12:12

    …”Şi cu ocazia asta promit solemn că dacă mai aud o singură dată despre cum dă Dumnezeu copii numai celor care merită, jur că o să număr tare şi rar, de la unu până la zece, iar când ajung la opt o să pălesc în numele Tatălui pe dobitocul care are tupeul infernal de a spune asta în faţa mea, suficient cât să-l numere orice arbitru de box şi să câştig prin KO confruntarea!”… Foarte tare atitudinea ta!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro