Când jumătate din împărăție rămâne goală

Dollores Benezic

19 July 2012

Inima și jumătate din împărăție, asta se oferă la schimbul sentimentelor în toate poveștile populare care se termină cu happy end. Viața, cum e ea întotdeauna mai lungă și mai întortocheată decât povestea, te pune și în fața situației în care, după un număr de ani, el își ia inima și pleacă, lăsându-te cu jumătatea aia de împărăție goală.

La început nu realizezi impactul vizual al goliciunii. Ești ocupată să vezi dacă inima ta e bine. Totuși, mutarea lui din domiciliul conjugal, chiar dacă a fost dorită, discutată, negociată îndelung și aparent e o ușurare pentru amândoi, poate să-ți dea stări de gol în stomac atunci când vezi, de exemplu, jumătatea goală a dressingului pe care l-ați împărțit până atunci. Tu întotdeauna ai mai multe haine, dar politically correct era să-i cedezi și lui jumătate din spațiu. De fiecare dată când deschideai ușa ți se punea așa o pată pe creier, că e prea înghesuit, că el nu respectă regulile și-și aruncă hainele înăuntru aiurea, că strică armonia cămășilor rânduite la dunga de pe mânecă… Dar toate astea făceau parte din costul conviețuirii în doi. E, jumătatea aia goală de șifonier te face să conștientizezi brusc că a plecat. Că poți de acum să te concentrezi pe dunga aia afurisită a cămășilor, deși realizezi că nu era atât de importantă la scară istorică. Imaginea e mai rea decât hotărârea definitivă și irevocabilă de divorț, dacă vreți. Pentru cine n-a trecut prin asta, să rămânem la șifonier.

Soluția de moment e să tragi repede de hainele de pe umerașe și să le răsfiri și pe jumătatea lui de bară. Dar după asta vezi că golurile încep să apară și în rafturile de bibliotecă, și în cele din debara, iar patul…, patul brusc pare prea mare, deși în nopțile alea premergătoare rupturii ți se părea că el întotdeauna ocupă samavolnic și jumătatea ta.

Așa că te apuci să refaci fengșuiul casei. Și brusc încep să-ți revină în minte tot felul e obiceiuri uitate, din perioada pre-concubinaj, când erai doar tu cu tine și speranțele tale și ți se părea că nu sunteți destul.

Mutând capaneaua pe peretele opus și făcând rocada cu televizorul îți amintești că de fapt înainte nu trecea anul să nu faci permutări din astea mobiliare prin casă. Măcar la Paște sau la Crăciun plimbai mobilele prin casă ca să ai senzația de nou. Cum de au trecut cinci ani și nu ai simțit această nevoie și cu el? El era adeptul stabilității, dar uite că atâta stabilitate duce la monotonie și conflict. Deci mai bine mutai mobilele înainte ca să nu ajungi să te saturi văzându-le în aceeași poziție.

Apoi simți nevoia să cureți, să deretici, să scuturi, să aerisești să exorcizezi fiecare particulă din casă care i-a aparținut lui și care ți-ar putea aminti că el intra încălțat în casă, că nu-și scutura niciodată așternutul, că nu făcea lucrurile așa cum erai obișnuită tu, dar că le acceptai pentru că așa e în doi, trebuie să faci compromisuri.

Când totul e gata ți se pare că intri într-o casă nouă, în care nimic nu mai păstrează amprenta vechiului cuplu. Și pisica pare descumpănită și durează câteva zile până-și regăsește vechile locuri. Și așa o iei de la capăt. E doar o chestiune de zile sau de săptămâni ca să-ți dai seama că nici asta nu te va ajuta, pentru că inima va resimți aceleași nevoi cu o întârziere ca de tsunami după un cutremur în larg. Durează ceva până valul ajunge la mal. Rămâne de văzut dacă va fi mare sau doar o maree oarecare.

P.S. Înțeleg că treaba asta cu dereticatul în casă ca substitut pentru reorganizarea vieții e o chestie a femeilor. Aș fi curioasă să știu bărbații cum se dreg în situații din astea?

Citiţi şi

Lașule!

Eşti soţia lui. De ce ne faci de râs?

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,997 views

Your tuppence

  1. dp / 19 July 2012 14:40

    Vezi ca umerasul al cincilea numarind din dreapta e pus gresit…In alta ordine de idei, o-ho, ce rol curativ are dereticatul casei pentru mine… Nu doar in caz de crize existentiale majore (desi au fost si astfel de cazuri), dar si in luptele mele de strada mai putin eroice cu viata.

    Daca ma gindesc mai bine, cred ca putem vorbi chiar de o cauzalitate inversa: de cite ori ma vede barbatu-meu punindu-ma pe o curatenie serioasa, probabil ca ar trebui sa fie ingrijorat, ca e semn clar ca ceva o ia razna pe undeva. Cind sint fericita, n-am timp sa ma preocup ca e casa in debandada totala… Si adevarul e ca, dupa o “primenire” din asta, poate nu se rezolva problemele de suflet, dar macar ai satisfactia imediata ca ai pus lucrurile din spatiul tau material in ordine (satisfactie de scurta durata, stiu, dar comparabila ca efect si mult mai ieftina decit shoppingul).

    Si ma mai gindeam, asa, ca poate ca cromozomii XX sint mai puternic corelati cu Sindromul Obsesiv Compulsiv al curateniei.Pe barbati pare-se ca ii salveaza cromozomul Y, ala care probabil e responsabil si cu poligamia – prin urmare, la ce sa se streseze cu dereticarea si infrumusetarea unui singur birlog, cind sint atitea care trebuie ‘marcate’?

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. marius georgescu / 19 July 2012 14:07

    Noi cautam alte femei-substitut,care sa ne convinga IMEDIAT ca:
    A.Cea plecata poate fi usor inlocuita…
    B.Nici nu era asa de buna la pat…
    C.Uite ca altele ma inteleg mai bine!
    D.Ce-i prostia asta cu monogamia?!
    E.Poate se-ntoarce si vede ca cine pleaca la plimbare…
    F.Lac sa fie…

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro