Când mi-a spus că sunt prea bătrână pentru el, m-am năruit

Catchy

10 December 2015

Pactul de bună înfățișare în lume (I)

De câteva luni începuse să se vadă tot mai bătrână și mai urâtă. O iubire târzie, neașteptată, intrase ca un taifun în urmă cu aproape un an în viața ei de femeie obișnuită cu relația în care era de-o viață. Confortabilă, caldă, dar fără surprize. Și-a dorit altceva, și altceva a primit. Cu totul altceva. Un dezastru. Dar s-a trezit și îi e bine. Daria o cheamă. 🙂 El era mai tânăr cu  10 ani. Ea avea 45. Frumoasă, elegantă, sigură pe ea, nu trecea neobservată. A observat-o și el, și a început o curte asiduă. Încântată, fără motiv – spune acum, a lăsat totul în urmă și s-a predat. Nu mai știe azi dacă chiar l-a iubit, dacă chiar a iubit-o. Pentru că ce s-a întâmplat a fost halucinant.

“Nici azi, după doi ani, nu-mi dau seama cum am putut ajunge atât de dependentă de relația aia toxică. Era furios, el, bărbatul tânăr, cu toată lumea femeilor la picioare – care, din păcate, nu e deloc greu de adus acolo… -, se îndrăgostise de o femeie mai mare! Și, de la complimentul de început, care mi-a topit toate îndoielile – “faci cât două de 20 de ani, iubita mea!” -, în câteva luni ajunsese de-mi arunca cele mai îngrozitoare vorbe: “tu nu te uiți la tine? nu vezi că ești bătrână? mi-e jenă să ies cu tine în lume!”. Dar, când simțea că e prea mult, alterna cu cele mai tandre dovezi de iubire în public – mă lua de mână, mă săruta, mă copleșea cu atenții și vorbe care mă zăpăceau și mă întorceau din drum de câte ori voiam să fug. Pentru că, da, nu te gândi că nu doream să scap din capcană. Eram pe rând fericită și nefericită într-un ritm îngrijorător. Până când, m-a înhățat depresia. Mă uitam în oglindă și-i dădeam dreptate: nu mai aveam nicio lumină în ochi, tristețea răzbătea și prin zâmbet, îmi uram toate realele, dar mai ales imaginarele semne ale timpului. Căzusem rău. Puținele prietene cu care mai țineam rar legătura nu mai înțelegeau nimic. Unde era femeia strălucitoare, încrezătoare? Unde dispăruseră râsul cristalin și mersul fără șovăială? Nu înțelegeam, mă torturam și sufeream ca un câine. Dacă altcineva îmi spunea că sunt frumoasă, bănuiam pe loc o amabilitate. El avea dreptate. Între noi era o diferență de 10 ani! Pe celelalte, toate semne ale altor nepotriviri, mai grave, nu le vedeam. Încă. Devenise o obsesie numărul ăsta. Mă născusem prea repede. Cum aș putea face, Doamne, să dau timpul înapoi? Mi se părea că, dacă aș găsi soluția, relația ar fi salvată. El m-ar iubi forever and ever.

femeie 2

Și, în disperarea mea, am călcat pentru prima dată într-un cabinet de înfrumusețare. Nu cosmetică, ci pentru umplerea ridurilor. Până atunci nu mă gândisem o secundă că aș avea nevoie să mai șterg din anii mei. Îmi amintesc că i-am spus dintr-o suflare doctoriței – o femeie care nu-și arăta vârsta – “vreau să arăt cu fix 10 ani mai tânără! se poate?”. A zâmbit. “Ne-ntoarcem la femeia de 30 de ani?”. Eu n-am zâmbit. Tot neîncrezătoare eram. Mintea mea era otrăvită de “ești prea bătrână pentru mine…”.

M-am întins pe pat, cu toate speranțele unei femei năruită pe dinăuntru într-o bocceluță invizibilă pe care o strângeam la piept. “Efectul se va vedea după câteva zile. Pentru retușuri, dacă e cazul, ne mai vedem o dată.” N-am fost dezamăgită, câteva zile aveau să treacă repede.

Și… am plecat altă femeie de acolo. Efectul injecțiilor avea să se vadă peste câteva zile, dar altceva, de care uitasem, s-a întâmplat. Când m-am întors printre colegii de muncă m-au întrebat dacă am câștigat la loto. 🙂 Eram tot eu, dar arătam altceva celor din jur, ceva ce se ascunsese de ploaia de vorbe rele ale “iubitului meu”… Și care, în aceeași zi, a încetat, ca un miracol: “tu nu mă mai iubești! ți-a sucit capul vreunul din tembelii ăia de colegi…”

Și ăsta a fost începutul sfârșitului agoniei. Adevărat că s-a cunoscut, că s-a văzut o schimbare în bine – femeile au fost primele care au ghicit “ți-ai făcut ceva la față!”, dar aerul tineresc și strălucirea au venit pe loc, din reconstrucția încrederii în mine care începuse în cabinetul doctoriței aceleia. Pe care am mai revăzut-o de vreo două ori în ultimii doi ani. Deh, femeile doctor înțeleg mai bine prin ce trece o femeie de  40.

Ce-am făcut cu cei 10 ani pe care într-un fel i-am recăpătat, și odată cu ei și dorința de-a-i trăi altfel? Am plecat. Greu, dar am plecat. Începuse să arate tot mai bătrân. Răutătea îl făcea așa. Dragostea nu avusese nicio putere asupra lui. Cu orgoliul hipertrofiat pe care îl cultiva mai ceva ca pe o floare rară – nu știa el că nu e deloc rară – , nu mai avea nevoie de vreun alt dușman.”

*

Frumusețea nu este o ocupație, scria un bărbat lăudând frumusețea care vine din interioare bogate. Nici noi nu le neglijăm, dar ne place să cochetăm cu timpul și, ce să facem, ne încântă complimentele. Frumusețea trebuie să fie convingătoare, scria o femeie lăudând justa măsură în încercarea de a corecta natura(lul). Iar anul trecut, tot pe vremea asta, te întrebam dacă Vrei să ștergi 10 ani de pe fața ta. Am o veste bună: și anul acesta sunt valabile – și întrebarea, și oferta! 🙂 Go for it!

*

Nu îmbătrânim în ani, ci într-o oră (Pactul de bună înfățișare în lume III)



Citiţi şi

Cum mai iubește un prost

Săpunul, moartea pasiunii

Lasă naibii telefonul ăla!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,120 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro