Când moare o relație?

George Colang

7 July 2015

george colangŞtiţi că noi avem impresia asta bizară că suntem nemuritori. Abia în ultimul ceas, ca Ivan Ilici, ne dăm seama că moartea este ineluctabilă. Cam tot ceea ce facem atunci din viaţă rezultă că este un discurs situat împotriva morţii. Nu este iubirea scutul vieţii împotriva morţii? Parcă eu spuneam asta prin nu ştiu ce articol. Aş vrea totuşi să se înţeleagă de aici că moartea nu vine peste noi. Ea este prezentă din chiar momentul aruncării noastre în lume. Aş putea spune că ne este inscripţionată fix în frunte. Şi tot ceea ce reprezintă atunci viaţă nu este decât o luptă continuă cu moartea. De exemplu, când ne scade imunitatea, moartea ne face cu ochiul. Când strănutăm, la fel! Ea e acolo, chiar dacă o ţinem închisă, chiar dacă găsim soluţii, operaţii sofisticate, medicamente la fel de sofisticate, moartea e prezentă! Şi cu orice trecere a timpului, evident suntem mai aproape de ea. Deci, ca să fie cât mai clar, într-un final tot acolo ajungem.

Acum, trecând la problema relaţiei de iubire, lucrurile stau cam la fel. Adică, sfârşitul e încuibat din chiar clipa înfiripării. E acolo, e deja prezent, însă latent. Face cu ochiul de fiecare dată când apar mici neînţelegeri şi peste care trecem pentru că sunt „puerile”. E prezent de fiecare dată când nu e prezent! Tocmai pentru că direcţia nu este schiţată, dar este damnată. Deci, ca orice lucru de pe Pământ, relaţia se corupe. Şi nu în sens peiorativ, ci în sens pur platonician. Adică, fiecare lucru e corupt în plan uman şi tinde evident spre corupere. Pentru că nu e ideal. Şi pentru că nu vine din stele, ci din ciment, deci de pe Pământ.

love 3

În aceste condiţii, întrebarea din titlu cred că poate fi reformulată. Miza fiind, în esenţă, aceasta – Când moare iubirea? Iar răspunsul? La fel ca mai sus! Însă ce se petrece de totuşi rezistă la unii? Păi, rezistă pentru că se transformă, devine prietenie, sau iubire mai mult platoniciană. Moare pulsiunea sexuală şi rămâne astfel goliciunea spirituală. De aia „iubirea moare”, iar relaţiile rămân! Pentru că totul se transformă într-un dans dionisiac în jurul morţii. Şi uite cum ajungem de unde am plecat! Poate că sună funebru, mai ales dacă eşti tânăr, să auzi aşa ceva. Dar oare ce părere ar avea părinţii tăi, bunicii tăi, ori bătrâneii care se plimbă de mână prin parc? Şi cum se face că la început de viaţă eşti aşa dispus să sacrifici orice pentru idealul iubirii? Nu pentru că eşti mult mai aproape de o interpretare ideală? Nu pentru că atunci lupţi în numele Iubirii şi nu al Relaţiei?

Cu timpul, după ce treci prin chinurile istoriei personale, perspectiva se schimbă, iar accentul se învârte în jurul relaţiei. Abia atunci înţelegi rolul iubirii ca mijloc în relaţie. Abia atunci înţelegi că nu ai nimic altceva de făcut decât să-ţi aştepţi rândul. Dar ţi-e frică, parcă ar fi mai uşor dacă te-ar ţine cineva de mână în tot acest demers străin, aşa de străin şi de neconceput, dar totuşi prezent şi foarte actual, aşa de actual, încât devine inactual, proiectat cât mai departe de tine. De aia nuanţa, în fond, nu poate fi decât în cer!

Pe George îl găsiți și aici.



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,943 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro