Când ne-am cunoscut…

Octavian Fînaru

17 October 2013

Îmi amintesc prima noastră întâlnire. Cum ai făcut aerul să tremure-n întâmpinarea ta. Te-așteptam entuziast. Am simțit că te apropii și, pe loc, am înghețat. Inima mi-a cunoscut un tremur cum nu mai întâlnise, nici măcar pe vremea când trăiam. Pașii tăi. Zgomotul tocurilor tale parcă ciocănea la poarta simțurilor mele, să știu să te primesc fără tăgadă. Și-ai apărut în toată splendoarea ta, afișându-mi-te natural, c-un zâmbet.

Eleganța ta, prestanța ta, privirea ta firească, tu – cu totul – pătrunzând în lumea mea. Manierele tale, deschiderea către mine – un însetat al ființei tale, poziția dreaptă, demnitatea și sfiala cu care mi-ai întins mâna, încrederea și tremurul cu care mi-ai zâmbit blând, acestea au fost prolepsa poveștii noastre; muzicalitatea vorbelor noastre și euforia emoțiilor pe care ni le-am oferit cu deschidere.

Ai umplut toate golurile din mine c-o privire, glasul tău, ferm și blând deopotrivă; într-o clipă am știut că ne cunoaștem deja de prea multă trecere de timp. Te-am putut vedea, așa, într-o aglomerată viață; unică ești, iubire, cu căldura care te-nvăluie și, când m-ai văzut acum întreg, mi-ai dat zâmbet să pot respira.

Am înțeles și am primit darul vieții, cum m-ai îmbolnăvit și tu abia începuseși să mă vindeci cu dragostea ființei tale; nu e forță sau știință care să arate minunea care ești, grandoarea cu care m-ai umplut; tu, prețioasă! Dar mie te-ai destăinuit de-a lungul unei vieți, eu te-am cunoscut, străino!

Mă bucuri tu, așa… Lacrima din ochi ținutu-s-a cu tărie în momentul meu, cu fior în gât, lăsându-ne cu glasul încremenit până când am explodat împreună. Ești iubire, fericita mea bucurie, tu ai fost împlinire la prima vedere! Noi doi, acolo, lângă șemineul opririi timpului, ne priveam în extaz, la infinit! Am întâlnit viața, am recăpătat speranța. M-ai transformat în ceva de neîntors, în ceva mai bun. Și m-am simțit bine!



Citiţi şi

Căprioara de alături

Frumos zâmbet…

Nu pe mine mă aştepţi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,454 views

Your tuppence

  1. Dragostea la bărbat | Catchy / 29 October 2013 13:35

    […] tinde, ca un Michiduță, să-mi pondereze avântul. Și ar avea dreptate, de unde să știu eu ce simt barbații, în general ? Că-s de toate felurile, vârstele, ariile geografice, cu IQ în exces sau cu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Doar o vorbă să-ți mai spun | Catchy / 20 October 2013 14:08

    […] acesta e cel mai greu text pe care l-am scris până acum. E despre cum ne-am întâlnit. Ne-am cunoscut aici, printre rânduri și cuvinte. Nu ne-am văzut niciodată, dar  ne știm atât de bine… […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro