Când părăsești, poți lăsa un om fără lume

Boris Cremene

12 February 2015

Boris CremeneA fost poate cea mai sinceră despărțire de când sunt. După ce am cinat și ne-am amintit de aventura noastră cu valuri de emoții adevărate, ne-am oprit în fața hotelului, am zâmbit și ne-am îmbrățișat prietenește. Inițial, voiam să mergem să mai luam una mică sau o bere, dar vorbisem foarte cald  și nimic nu mai mergea decât acest frumos „adio” care oricând putea să se transforme în „la revedere”. Ne-am aprins țigările și am pornit. Ea, la hotelul în care se oprise, și eu, acasă. Deși nu era foarte târziu, prin parc nu mai era nimeni, nici chiar paznicul, care știa că trec seară de seară pe aleea principală și care nu scăpa niciodată ocazia să-mi ceară o țigară.

Am intrat în casă încălzit de despărțirea sinceră. M-am băgat în pat, dar nici zare de somn. Am numărat până la o sută. Am încercat să fac respirații din yoga. Nimic. Am făcut o plimbare în copilărie. Am mers în clasa întâi. Asta funcționa cel mai sigur. Dar în seara asta nimic. Eram deja într-a șaptea și tot nimic. Mă sărutam cu prima mea colegă de clasă, stângaci încă, și somnul tot nu se prindea. Corpul meu trăia ceva special.

Aveam senzația că stomacul meu era de gheață. Cutremur? Să fie asta o presimțire a unui nou cutremur? Am făcut un efort auditiv. De afară venea doar sunetul unei nopți bune. M-am gândit că poate e din cauza sexului? Nu mai avusem o femeie de câteva săptămâni. Am verificat libidoul și nivelul era la limita decentă. Cu vârsta, nu vrei atât de des. Deci, totul e în regulă.

Dormeam iepurește, sărutând-o stângaci pe colega mea dintr-a șaptea.

M-a trezit un sunet de mulțime. Afară se întâmpla ceva. M-am ridicat din pat și am ieșit la balcon.

Stai! Dă-te jos,  striga cineva. Nu fă prostia asta. Viața mai are pentru tine multe lucruri importante.

Era un tânăr urcat în plopul de vis-à-vis de grădina de flori, gol-goluț, care își pregătea un ștreang. Voia să se sinucidă din cauza prietenei care l-a părăsit. Din fericire, nu a reușit, pentru că creanga de pe care sărise cu ștreangul în gât se rupsese și tânărul cazu peste salvatorul gonflabil instalat de pompieri.

Nu am stat să urmăresc scena până la capăt. M-am retras din nou în pat și am aprins o țigară. Abia acum resimțisem șocul celor văzute.

Fata din clasa a șaptea mă iubea nespus de mult, eram primul ei roi de fluturi în stomac. Tremura când o luam de mână. Era un om sensibil.  Când i-am spus că-mi place de tocilara de la „B” nu  a mai venit la școală o săptămână. Vecinii spuneau ca a stat la pat și că maică-sa i-a găsit sub pernă două centuri  legate una de alta.

M-am gândit pentru prima dată în viața mea la sinucidere. De ce se sinucid oamenii? În special, oamenii părăsiți. Viața doar e atât de variată de la o zi la alta. Ce nu a adus ziua de  azi va aduce cea de mâine sigur. Lumea e atât de mare. Nimic nu e bătut în cuie.

fluturi

Așa gândeam eu, așa mi se părea mie că e firesc să fie. În ideea asta i-am spus fetei din clasa a șaptea de tocilara de la „B”.

M-am gândit pe urmă la acest tânăr din  plopul de lângă grădina de flori. Am făcut un exercițiu imaginar. M-am ridicat din pat și m-am apropiat de fereastră. Am ieșit la balcon și de acolo am sărit în pielea tânărului gol-goluț.

Ochii îmi ardeau și pielea parcă era de găină. Eram cu ștreangul la gat, gata-gata să evadez.

Încercam să văd lumea care mă așteaptă mâine cu alte bucate mai calde. Dar lumea nu exista. Aveam impresia că sunt în afara ei. Ziceam:  hai, las-o baltă, dă drumul la ștreang și revino. Uite jos e grădina de flori. M-am uitat și jos nu era nimic. Nimic nu era nicăieri.

Am ieșit din pielea băiatului gol-goluț și am revenit în patul meu cald.

Când iubești pe cineva ești în lumea omului iubit. Acolo este viața ta. Acolo îți bei cafeaua și mănânci cașcavalul. Acolo te dai cu bicicleta și totul are un rost  – acolo. Când acest om  te părăsește rămâi în afara lumii, rămâi suspendat, în plop. Cine poate să-și găsească o lume, gol-goluț , într-un plop?.

Fata din clasa a șaptea, după terminarea anului școlar, s-a mutat în alt oraș. De atunci, nu mai știu nimic despre ea. Dar abia acum am înțeles rostul centurilor legate una de alta.

Când părăsești pe cineva pentru care ai reușit să devii o lume, așa pur și simplu, pentru că ai vibrat la altă privire, poți lăsa pe cineva gol-goluț în plop. Poți lăsa un om fără lume.

Primul tramvai își dădea osteneala zguduind ușor ferestrele mele.

M-am dus să-mi fac o cafea. M-am apropiat fumând de balcon, iar de acolo se zărea plopul de lângă grădina de flori cu un ram lipsă. Era o dimineață dogoritoare.

Am pus televizorul și fata de la meteo spunea că azi va ploua.

Citiţi şi

Lașule!

Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,562 views

Your tuppence

  1. CD / 25 July 2016 20:16

    Nu e usor . Dar ce e de facut? Sa stai langa cineva daca nu mai simti ce simteai ? Sa-l tii cu forta pe cel care vrea sa plece? Intotdeauna exista motive care duc la capatul relatiei. Pur si simplu la un moment dat drumurile se separa in urma unui cumul de factori. De obicei, cel “parasit” , isi da seama de calitatea celui care a plecat abia cand se ajunge la acel capat de drum, si greu sau deloc isi recunoaste contributia la aceasta finalitate. Oricat si-ar dori cel care pleaca sa nu lase suferinta in urma, asta nu se poate. Orice variante ai incerca , ranile celui parasit se vindeca greu. Dar, repet : ce este de facut ? Sa ramai langa un om pe care nu-l mai iubesti , ca sa nu sufere el ? Ajungi sa te simti prizonier , sa simti ca viata nu-ti mai apartine. Si avem dreptul sa ne traim viata in bucurie . Avem dreptul sa ne gandim in primul rand la propria fericire. Mai ales dupa ce ai oferit totul pentru fericirea in doi, si nu a fost de ajuns.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Dania / 16 February 2015 17:39

    Si ajungi sa te intrebi…
    Cum e mai bine? Sa ma gandesc la viata celuilalt sau la viata mea?
    In cazul asta nu mai contezi tu ci doar celalalt!
    Cinica, nu? 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristi R. / 13 February 2015 23:15

    Poveste Trista, Adevarata, Umana, Reala si atat de des intalnita.
    Foarte frumos scris. Felicitari!
    Citind aceasta poveste a despartirilor nefericite nu am putut sa nu ma gandesc cu ciuda la faptul ca atat de des se intampla sa te iubeasca fata de la “A” , tu sa o iubesti pe cea de la “B” , cea de la “B” pe unul de la “C” si asa mai departe.
    E plina literatura si filmografia de povestea asta in care ne iubim unii cu altii si atat de rar reciproc.
    De ce naiba se intampla atat de des asa ceva?
    Unde gresim oare?
    Oare e un joc al divinitatii pentru a ne face sa simtim suferinta datorata faptului ca ne indragostim gresit ?

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 0
    Reply
  4. Ramona / 12 February 2015 15:13

    Profund: “Dar abia acum am înțeles rostul centurilor legate una de alta.”

    (“Când acest om te părăsește rămâi în afara lumii, rămâi suspendat, în plop.
    Dar abia acum am înțeles rostul centurilor legate una de alta.
    Când părăsești pe cineva pentru care ai reușit să devii o lume, așa pur și simplu, pentru că ai vibrat la altă privire, poți lăsa pe cineva gol-goluț în plop. Poți lăsa un om fără lume.”)

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro