Când te măriți? Nu vezi că deja ai îmbătrânit?

Catchy

1 August 2016

Ne lovim, vrem, nu vrem, de stereotipii și prejudecăți. În ultimii ani, a devenit aproape sufocant să auzi oameni judecându-i pe cei singuri. Citeam, nu demult, un articol, cu titlul: „Ai 30 ani și ești nemăritată? Ești o ratată!” Bineînțeles, articolul demonstra, în mod relevant și bine argumentat de altfel, că verdictul din titlu era absurd și nedrept.

Mă gândesc, mereu fără niciun regret, la o neobișnuită cerere în căsătorie pe care a lansat-o o colegă de serviciu, care se pensiona în anul respectiv.  Viitoarea mamă-soacră: „Băiat mai bun pe aici nu vei găsi, cu cinci mașini!” Am răspuns cât se poate de simplu: „O căsnicie trebuie să fie bazată pe sentimente.” Mă simțeam oarecum stingheră că trebuie să-i spun eu acest lucru, când ea avea de două ori și ceva vârsta mea. Nici nu am vrut să-l cunosc pe fiul ei, face-to-face, dar am dat o ocheadă pe profilul de facebook și mi-am dat seama că nu  avem nimic în comun. În plus, mi se pare absurd să te întâlnești cu cineva care are intenția de a te curta de la bun început. Un astfel de pretendent își prezintă în mod deliberat calități pe care nu le are, doar ca să impresioneze, iar când descoperi adevărata față a persoanei poate fi prea târziu. Poate dacă scopul întâlnirii dintre doi oameni ar fi unul  pentru care nu ar trebui să se facă paradă de calități false, iar cei în cauză s-ar prezenta așa cum sunt cu adevărat, acea impresie bună de la început ar conduce la o alegere (mai) bună și din propria inițiativă, nu pentru că ești cumva forțată de circumstanțe, de așteptările celor din jur sau de mirajul sentimentelor declarate prea repede care te obligă să iei  o decizie… favorabilă.

femeie singura

Dar nu despre asta este acest articol, ci despre atitudinea oamenilor.

Mi-am dat seama, pe parcursul anilor, că anumiți oameni se căsătoresc, punând în balanță avantajele pe care le aduce căsnicia cu acea persoană și dezavantajele statutului de single. Sunt oameni care doar supraviețuiesc împreună, nu trăiesc o viață împlinită, dar se complac de dragul compromisului:  „e mai bine să ai pe cineva, să ai o familie, decât să fii singur, chiar dacă nu e ceea ce sperai înainte de a te căsători.” Divorțul e exclus, pentru că nu dă bine: ar fi ca și cum ai recunoaște, public, că ai făcut o alegere greșită și apoi stigmatul societății va fi și mai greu de suportat decât atunci când erai singur.

Am văzut însă și persoane necăsătorite, femei realizate profesional, care ar trebui să fie recunoscute ca niște modele demne de urmat, căci ce poate fi mai frumos decât să realizezi totul prin propriile puteri și nu să aștepți totul din partea soțului?  Erau femei cu o timiditate în gesturi și în limbaj, o stinghereală care nu se potrivea cu inteligența lor, cu realizările lor și atunci am înțeles. Nu erau stingherite de singurătatea lor, ci de atitudinea celor din jur: părinți, bunici, colege de serviciu care le agasează cu întrebarea: „Când te măriți? Nu vezi că deja ai îmbătrânit?”

Nu spun că nu e importantă căsătoria. În cazul oamenilor care au avut șansa/inspirația de a face o alegere bună, căsătoria a fost cea care a desăvârșit împlinirea ființei lor alături de o altă ființă, acel sau acea the one.

Dar în cazul oamenilor care au făcut o alegere greșită? Ce anume a însemnat mariajul pentru ei? O lecție? Pentru ce? Câți oameni chiar își revin, cu adevărat, după un divorț, fără să rămână cu un gol în suflet? Oare chiar putem iubi total de mai multe ori? După ce ai oferit totul unei persoane, ce mai oferi? Ce ți-a mai rămas din suflet?

Am citit că singurătatea e o boală și că oamenii singuri se sting cumva cu nostalgia fericirii pe care nu au cunoscut-o niciodată, neîntâlnindu-și sufletul-pereche. Aș zice că acei oameni se sting după ce au fost loviți de prejudecățile celor din jur care consideră că ești demn doar dacă ai verighetă pe deget, ignorând că atâtea persoane iau în râs instituția căsătoriei, căsătorindu-se din interese materiale sau pentru că trebuie să încheie în mod onorabil o relație care durează de prea mult timp sau pentru că „oricum nu e nimeni mai bun la orizont.” Poate că oamenii singuri pe care îi judecăm au realizat sau vor realiza ceva important nu atât pentru ei, pentru fericirea lor, cât pentru fericirea altor oameni. Dacă pentru acest ideal au fost dispuși să sacrifice ani din viață, ani pe care i-ar fi putut dedica pentru a pune bazele unei relații, atunci ei merită tot respectul. Ar trebui să luăm și acest aspect în considerare atunci când tindem să ne lăsăm duși de valul criticilor.

Demnitatea nu stă într-o verighetă, iar pentru unii dintre cei singuri, poate singurătatea a fost cel mai demn lucru pe care puteau să-l aleagă atunci când ar fi putut să facă un compromis și nu l-au făcut. La un moment dat citeam undeva că nu toți oamenii au un suflet-pereche. Și  atunci de ce ne încăpățânăm să-l căutăm sau să acceptăm pe oricine?

Cum rămâne cu dragostea, pentru cei care chiar au un suflet-pereche??

Dragostea adevărată nu e cea care se declară cu uşurinţă în postări pe Facebook de către adolescenţi care nu au maturitatea pentru a înţelege dimensiunea sa profundă, responsabilitatea pe care o implică ea. Dragostea adevarată e cea pentru care aştepţi, lupţi, faci sacrificii, e cea care te ajută să devii cea mai bună versiune a ta ca om. Iubirile adevărate nu se caută, se întâlnesc pe drum! Măcar de am avea răbdarea și înțelepciunea să așteptăm!

   Guest post by Oana Puşcaşu

 Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,050 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro