Când voi putea oare râde de ce-a fost?

Ruxandra ConstantinescuZilele trecute, o prietenă, pe care să zicem că o cheamă Fermina, decide să mi se destăinuie. Uluirea mea încă mai persistă, nu atât pentru că a făcut pasul acesta, ci pentru că, prin mecanisme care îmi sunt încă parțial necunoscute, oamenii se hotărăsc relativ rapid și ușor să-mi împărtășească povești și trăiri suficient de intime (adică dintre cele pe care eu, una, nu aș avea curajul să le rostesc niciodată). Trec peste această surpriză și ascult – desigur, după ce m-a momit și sedus eficient cu o cană de ceai verde cu miere de flori de portocal:

”Spune și tu, Rux, ce mi s-a întâmplat. Ieri fiind vineri, am ieșit cu colegii de la muncă la băute. Job nou, colegi noi, zic în sinea mea și apoi la propunerea lor: hai! Mergem în centru, la Descubierta, unde era o atmosferă taaare plăcută și liniștită, de nici n-ai fi zis că e vineri seară, ne așezăm la o masă de pe terasă și înainte de al doilea pahar de vin roșu, adică înainte de momentul dezvăluirilor filosofico-existențiale legate de nemurirea sufletului și ce facem noi pe lumea asta, vine vorba despre foști și relații încheiate într-un fel sau altul.

Pe nesimțite, colegii mei încep să depene, fără detalii și fără nume sau prenume, momente amuzante din repertoriul fostelor relații cu foștii din viețile lor. Aici o noapte mai ciudată de amor urmată de o dimineață incomodă la începutul relației, dincolo ciudățenii și vorbe neînțelese de la un cap la altul al încercării de relație, mai încolo o autoetichetare din partea celuilalt: ”sunt stricat și nu ai cum să mă repari, dar trăiesc intens” și tot așa.

”Am ieșit la un moment dat cu o tipă care nu suporta să lase vasele nespălate, cum termina de mâncat, cum se punea pe frecat”, dezvăluie unul dintre colegi. ”Oooo, dar eu am una și mai bună: am avut o relație de câteva luni cu un tip căruia îi plăcea, da, îi plăcea să calculeze exact bacșișul pe care să-l lase la restaurant, exact zece la sută din consumație”, își amintește altcineva de la masă.

”Nuuuu, eu am ceva și mai amuzant de povestit: am cunoscut o tipă căreia îi plăcea atât de mult să citească, încât își aprindea eReader-ul la cinema sau în vreun bar, chiar în mijlocul unei discuții mai aprinse”, se destăinuie alt coleg.

”A mea le bate pe toate”, ne atrage atenția una dintre colege: fostul meu a venit încă din prima seară când a rămas la mine cu geamantanul pregătit de mami cu cele trebuincioase pentru câteva zile cât plănuise să fie plecat de acasă”.

Îmi vine și mie rândul”, spune Fermina și face o pauză de efect, timp în care ia o gură de ceai (excelent, ce-i drept). ”Și mă gândesc un pic”, continuă ea, ”după care spun, cu sinceritatea de care mă știi capabilă: deși a trecut ceva vreme, cred că încă nu pot să mă amuz de nimic din ce a fost. Trebuie să mai treacă ceva timp până să găsesc ceva de care să râd.

Colegii au înțeles, și cum terminasem al doilea pahar de vin, am trecut la discuții mai profunde. Dar eu m-am tot gândit apoi pe drum, înapoi acasă: Oare o să vină și momentul când o să simt că e okay să râd de ce a fost? Adică o să găsesc vreun lucru pe care să-l găsesc atât de amuzant cu nuanțe malițioase în relația care se încheiase atât de dureros și brutal, încât să-l pot împărtăși ca și cum nu mi-ar mai aparține mie, ci unei alteia, cea care nu mai sunt demult și până la urmă, de care e normal să râd?

Căci ce ar fi putut fi amuzant într-o relație care a început cu multă pasiune, cu ore, zile și nopți întregi petrecute împreună, cu potriveala aia, știi, pe care o simți la început și legat de care te minunezi după aia că încă o mai simți, cu senzația clară că, deși complet diferiți, și mai ales el, atât de diferit de mine, mă vedea și mă iubea și arăta că știa, la fel ca și mine, că tocmai de asta ne potriveam așa de bine, cu ieșiri și excursii cu prietenii, cu cunoscut părinții și discutat despre un viitor împreună?

când voi putea râde

Și mai mult, încă nu văd ce ar putea fi amuzant într-o relație încheiată de el, printr-un sms în care îmi spunea că în viața lui se petrec prea multe lucruri și că nu vrea să mă mai facă să sufăr și că a decis să nu mai continue și dacă eu cred că am putea rămâne prieteni? Sau, și mai rău, în fața tăcerii mele, telefoanele, sms-urile și whatsapp-urile primite de fosta dinaintea mea – de fapt, actuala la care se întorsese după mine, și da, fără să aibă curajul să-mi spună, nici măcar prin sms – care voia să ne vedem și să vorbim ca fetele, și eventual să-l și bălăcărim că acum știam amândouă ce mare mincinos era – de asta să pot râde?

Și în sfârșit, ce ar fi de râs, și mai ales, când o să simt că e okay să râd de clipa când mi-am făcut eu însămi curaj să-l înfrunt și să văd ce are de spus și el și tot ce a avut de îngăimat a fost ceva ce semăna cu ”nu știu de ce am făcut asta sau de ce am reacționat așa; îmi pare rău; iartă-mă”.

Evident că n-am să pot niciodată să râd de cât de nefericit e: de fiecare dată când se ceartă cu cealaltă (cu uimire mi-am dat seama că, pentru prima oară în viața mea, eu am fost, de fapt, cealaltă femeie și nici măcar n-am știut-o! că dacă știam, sigurrrr arboram o atitudine mai glamuroasă…) care se pare că e iubirea vieții lui, din moment ce tot la ea se întoarce, ia din nou legătura cu mine și mă întreabă dacă l-am iertat, că el s-a gândit ieri la mine și la cât de frumoase au fost lunile cu mine și-i e dor. Eu îi zic că nu am să găsesc niciodată puterea să-i iert ceva, orice, din ce a făcut sau mințit, așa că îl întorc cu fapta și vorba la amorul certăreț cu cealaltă, că e clar că asta îi umple viața și sufletul. Dar regret imediat ce scriu sau spun asta, căci nici de asta nu pot să râd. Nu pot, pentru că toți suntem rezultatul, mai mult sau mai puțin cizelat, al faptelor și lucrurilor care ni s-au petrecut, al modului în care ne-au iubit sau nu părinții, în ce fel de familii am crescut, al traumelor și bucuriilor trăite deopotrivă. Și eu știu că a avut și el parte de tragedii, de decepții și durere – care l-au marcat profund, atât de profund, încât l-au făcut ascuns, mincinos și lipsit de sensibilitate. Poate mă încearcă ceva milă, dar să râd… Așadar, când o să fie okay de râd de o astfel de experiență?”

Am să vă spun cu altă ocazie ce i-am răspuns prietenei mele, pentru că nu cred că dețin soluția absolută și ar fi doar o părere, dar tare mult mi-ar plăcea să știu ce cred alții, și mai ales voi, cei care ați avut răbdarea și nervii să citiți până la capăt.

Pe Ruxandra o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

M.

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,484 views

Your tuppence

  1. Ste / 9 April 2015 23:32

    .S-a intors dupa cateva luni spunand ca ii este dor, am acceptat sa il vad, pentru ca mi-era dor, chiar daca stiam ca voi suferi; am vorbit, am plans, l-am simtit, ne-am strans in brate pana cand inimile noastre s-au atins..stiam ca va ultima imbratisare dar refuzam sa cred. Ne-am despartit! Nu a avut curajul sa spuna adio..A fost…iubire!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana / 9 April 2015 16:50

    Cred ca de ras poti rade doar de relatiile sau aventurile care nu am insemnat mare lucru, ci au fost doar distractie. Relatiile care te-au marcat ca om, din care ai suferit la final si poate si pe parcurs, din care te-ai maturizat poate mai mult decat credeai ca se ca intampla, parerea mea este ca nu te vor face sa razi la modul exprimat in povestirea de mai sus. Da, te vor face sa zambesti amintindu-ti de lucrurile frumoase, amuzante pentru amandoi la vremea respectiva; si da, sunt de acord cu cele scrise de ceilalti, abia dupa ce vei trece peste durere. Cred ca este totusi un subiect destul de amplu 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  3. Iris / 9 April 2015 12:13

    Vei rade atunci cand te vei putea detasa. Atunci cand nu vei mai fi indragostita de el.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Corina / 9 April 2015 9:08

    Raspunsul e simplu. O sa poti rade cand esti vindecata complet.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  5. Dana / 9 April 2015 9:04

    N-are rost…incearca sa te separi complet, sa mergi inainte si sa iti vezi de viata. Omul e imatur si mai mult, va face sa suferiti pe amandoua. Spune-i sa nu te mai caute, sa te lase in pace.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro