Casa Chanel și-a cerut scuze pentru omisiunea sursei de inspirație

Catchy

29 December 2015

Micul atelier scoţian de tricotaje tradiţionale din Fair Isle al lui Mati Ventrillon a fost recent sursă de inspiraţie pentru Chanel, fără însă ca brandul de lux să specifice acest lucru. În vara anului 2015, reprezentanţii Chanel au vizitat atelierul şi au fost impresionaţi de păstrarea modelelor şi a modului tradiţional de tricotare a puloverelor. Au cumpărat câteva mostre, spre încântarea lui Mati, uitând însă să precizeze că acestea vor fi folosite în pregătirea colecţiilor Casei pentru 2016. La sesizarea creatoarei, sprijinită de comunitatea locală, dar și de social media, Chanel şi-a cerut public scuze şi a promis că în comunicarea ulterioară a colecţiei respective va fi menţionată în permanenţă sursa de inspiraţie. Convinsă de bunele intenţii ale Casei şi că ceea ce s-a întâmplat nu a fost decât o greşeală, Mati nu dorește despăgubiri, ci doar recunoaşterea muncii ei ca sursă de inspiraţie.

BG-Shetland-Mati-Ventrillon

Fair Isle este cea mai mică (5/2,4 km), mai izolată și mai puțin locuită insulă (55 de locuitori) a Arhipeleagului Britanic, situată la jumătatea drumului dintre Shetland (vă mai amintiți puloverele ce purtau acest nume?) şi Orkney. I se mai spune și „insula păsărilor și a puloverelor” datorită prezenţei observatorului pentru păsări şi a stilului unic al împletiturilor.

Fair Isle

Ventrillon, de origine francezo-venezueleană, care locuieşte de 8 ani pe insulă, a ales să continue tradiţia tricotatului, transmisă pe insulă din generaţie în generaţie. Are propria turmă de oi, pentru că lâna trebuie să fie neapărat scoţiană, cunoscută pentru fineţea sa. Aceasta este prelucrată şi vopsită tot după metode tradiţionale în Mainland şi transportată înapoi cu cargoul de mici dimensiuni Good Shepherd, cel care asigură şi aprovizionarea insulei.

Fair Isle3

Un pulover tipic Fair Isle are modele geometrice, o țesătură deasă, menită să apere eficient de frig, realizată în cinci culori, cu două culori pe același rând, și poate purta câteodată un nume ciudat, cu origine misterioasă, cum ar fi „Muckle Flooers” sau „Grunds”. Odată cu primul purtător de seamă –  Ducele de Windsor, în 1921, puloverele au devenit foarte populare.

8626537333_26909159b9_b

Mati Ventrillon lucrează cam o lună la un singur pulover, iar meșteșugul și calitatea se regăsesc în prețul ridicat – în medie, 700 de dolari. Dar, pe lângă ţesut, se ocupă cu creşterea animalelor (porci şi oi), şi cu agricultura.

modele fair isle

Puloverele sau vestele Fair Isle pot fi purtate cu cămaşă şi sacou, eventual cu o cravată simplă, fiind recomandate ca ţinute casual. Pe piaţă au apărut și cravate tricotate Fair Isle la scară mai mică, ce se pot asorta la puloverele Fair Isle cu același model.

Fair Isle4

Îi puteți da un like aici. 🙂

 



Citiţi şi

CHANEL – 2017 CRUISE COLLECTION (makeup)

Alege ce te face fericită!

Săptămâna modei Haute Couture de la Paris, în imagini

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,744 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro