Căsătorie din interes

Catchy

4 March 2017

Era în prima zi de şcoală. De-abia întoarsă acasă, Violeta auzi o discuţie între părinţii ei, discuţie care pentru ea, ani de zile, a reprezentat un mister. Nu ştia dacă e de bine sau rău, dacă trebuia să se bucure sau nu. „Ce clasă! Copii unul şi unul: Ionescu guvilă, Popescu guvilă, Istrati guvilă şi şirul mai continua cu vreo 9-10 nume.

Nu știa ce înseamnă guvilă şi nici nu a întrebat. Şi a rămas aşa.

Părinţii Violetei, oameni simpli, dar cu ambiţii, îşi puneau toate speranţele în micuţa lor. Ea va realiza tot ceea ce ei nu au putut face, în felul ăsta transferând asupra ei toate frustrările idealurilor neîmplinite. Violeta va ajunde departe. Va face şcoală, va ieşi din lumea lor.

Amândoi erau vânzători gestionari la două dintre alimentarele din  oraş. Suntem înainte de ’89. Cei din generaţia mea ştiu că aveau bani. Rafturile goale din alimentare făcuseră din vânzători nişte persoane foarte importante, mult mai importante decât profesorii, medicii, inginerii, muncitorii care munceau din greu, în trei schimburi, pentru „plan”. Un singur lucru îi nemulțumea. Mult. Nu aveau poziţia  socială… Le voiau pe amândouă: şi bani, şi statut în urbea lor. Banii sunt, urmează să se lucreze la accesul în „lumea bună”.

Aşa că au avut grijă de şcoala ei: să fie în clasele cele mai bune, cu profesorii cei mai renumiţi, i-au pus o armată de meditatori. Violeta a reuşit să absolve cel mai bun liceu din oraş, nu cu medie mare, de mijloc, dar curat, fără sincope majore, corigenţe sau, Doamne fereşte, repetenţii. A reuşit şi la facultate.

Deci cu şcoala s-a cam rezolvat. Ei, dar cea mai importantă era căsătoria! Trebuie să găseşti un băiat „cu vilă”. Violeta a tresărit şi i-a  revenit în memorie discuţia părinţilor din prima ei zi de şcoală. Asta era! În cele din urmă, a înţeles. Cu vilă, guvilă. Guvilă, cu vilă. Şi părinţii continuau. Cu vilă „necolorată”. De asta avem şi noi (suntem deja în anii 2000). Din alea mai vechi, de familie, moştenite, pentru că, vorba aia, „calul bun din grajdul lui se alege”. Şi a început căutarea.

femeie ok

A avut norocul ca printr-o prietenă să-l cunoască pe Filip, băiatul unor medici de renume din oraş. Oameni „cu istorie”. Corespundea standardelor. Erau aşa cum trebuie; aveau bani şi erau domni. Şi snobi. Dar asta o trecem la calităţi. Nu oricine îşi poate permite să fie snob, evident! Ai ei nu aveau cum să fie snobi. Erau doar ambiţioşi şi îşi doreau din suflet să parvină.

A trecut uşor peste faptul că, spre deosebire de părinţi, Filip nu era prea arătos: îndesat şi mărunt, cu picioarele scurte pe care era aşezat un trunchi puternic, spătos. Cu o faţă lată şi inexpresivă, ochii încruntaţi şi întunecaţi, reuşea să-şi compună mereu o atitudine tranşantă pe care o credea apanajul celor care frecventau „balul vienez”, vezi Doamne, lumea bună din oraş. Această atitudine dispărea cu desăvârşire în faţa mamei sale, doamna P. Violeta îi observase privirea furişă pe care o arunca spre doamna P. când vorbea, parcă implorând aprobare, în pofida spătoşeniei şi a sprâncenelor lui mereu încruntate.

Filip era conştient de poziţia socială în care a avut norocul să apară pe lume. Nu era uşor de cucerit, dar Violeta, cu o admirabilă adecvare la situaţie, a ştiut cum să-i gâdile orgoliul, cum să suporte cu stoicism figurile lui. Din toate aceste motive, Filip o plăcea. Şi îi convenea. Avea o slăbiciune pentru simplitatea, chiar naivitatea ei, dezinvoltura cu care făcea gafe nevinovate, cu o încântătoare lipsă de scop. Era amuzantă. Gafele Violetei nu supărau pe nimeni, era atâta inocenţă în ele… Prietenii o numeau, în glumă, „Madame Gafencu” şi nu pierdeau prea mult timp să analizeze dacă Violeta chiar nu-şi dădea seama de ridicolul în care se plasează de multe ori. Îi plăcea la ea şi efortul ei emoţionant, puţin caraghios, de a fi „distinsă” cu orice preţ pentru că, de când l-a cunoscut, Violeta nu a încetat să îşi supravegheze vorbele, gesturile, modificându-şi felul de a vorbi .

Un singur lucru nu mergea bine. Esenţial. Relaţia cu părinţii lui Filip. Toate eforturile Violetei de a le fi pe plac păreau zadarnice. Nu au plăcut-o chiar de la început, nu atât pentru defecte de ale ei, cât, mai cu seamă, pentru ce reprezenta ea. Gafele Violetei, care lui Fillip i se păreau simpatice, pe ei îi oripilau. Când mai încerca şi ea să-şi dea aere de distincţie, plasând din când în când câte o frază în conversaţie, cu o stângăcie care pentru unii ar fi putut fi mişcătoare, trezea profundul dispreţ al doamnei P. Chiar de la prima întâlnire cu aceştia, într-o discuţie pornită de la un tablou achiziţionat de viitorul socru, Violeta a simţit nevoia să arate că ştie câte ceva despre pictură: „Ştiţi, mereu m-am întrebat cum se pronunţă corect, Manet sau Monet?”

Nu ştia că sunt doi. Cu insolenţa ei de mică parvenită nu a înţeles de ce nu i s-a răspuns. Nu a mai insistat. Şi vai, Doamne, cum mai ţuguia buziţele alea roşii, roşii când, întrebată dacă bea un pahar cu vin, răspundea invariabil, cu preţiozitate: „nu, nu, borvis, vă rog. Auzi, borvis…”

Altă dată, de Crăciun, ultimul dinaintea nunţii care fusese programată în luna iulie, erau acasă la Filip. Totul a fost bine până au deschis pachetul mare, roşu, legat cu fundă aurie, cadoul pentru Tea, o nepoţică de verişoară. Un pian jucărie. Şi atunci, din nou, senină, veselă şi nonşalantă, Violeta a rostit câteva vorbe care încet, încet  au început să-i pecetluiască soarta „E defect! Unde-i al patrulea picior?”. Atmosferă de bucurie risipită. Răceală, distanţă. Şi cam aşa a rămas. Relaţie formală, întâlniri scurte cu familia lui. Chiar şi Filip a căzut pe gânduri.

Nunta se apropia. Violeta nu băga în seamă tăcerile, atitudinea rece a viitorilor socri, faptul că o evitau. Lucrurile mergeau mai departe, doar pentru Filip, căruia îi cam făcuseră toate hatârurile. O s-o accepte şi pe asta, numai să fie el fericit.

Şi când, în sfârşit, aproape totul mergea cum visase, s-a produs inevitabilul.

Părinţii lui Filip se hotărâseră să le ofere ca dar de nuntă o garnitură de mobilă veche, de secol 19, moştenire de familie. Discutând una, alta despre modul în care vor aranja casa, doamna P. a opinat că în colţul x din cameră ar merge foarte bine un Gallé. Imediat de acord, Violeta s-a bucurat. „Da, pe el o să stau la televizor”. Şi-a închipuit că e vreo mobilă, ceva, o canapea sau un fotoliu.

Atât a fost. Prea mult. Presiuni asupra lui Filip. Jigniri clare adresate Violetei. Trebuiau să facă orice pentru a împiedica căsătoria iubitului lor fiu.

Nu a fost nevoie. La început, toate astea i s-au părut Violetei fără nicio noimă. Apoi a copleşit-o o insuportabilă senzaţie de înfrângere. Efemera mândrie de-a merge la braţul lui Filip s-a sfârşit… Pe măsură ce zilele treceau, obosită de atâtea eforturi, de lupta de a le face pe plac alor ei, mai apoi lui Filip şi socrilor, Violeta înlocui disperarea cu dispreţul. L-am suportat… Am luptat, m-am umilit şi am suferit pentru el… un arogant urât şi maliţios. Nu l-a plăcut niciodată cu adevărat, dar l-a vrut pentru că aşa trebuia. Voise să uite pentru totdeauna de mileurile scrobite, de floricelele macramé de la cheile șifonierului, de bibelourile idioate din casa părinților. Ea nu mai suporta ideea de a se căsători cu el. Şi i-a spus-o. Renunţând la prefăcătorie, i-a aruncat în faţă tot ce gândea, de fapt, despre el. „Un guguluţă alintat, cu un singur merit, că e fiul părinţilor lui”. Şi a continuat până când vocea i s-a gâtuit într-un hohot şi lacrimile i-au inundat obrajii. După care, brusc, s-a liniştit, aşa cum se linişteşte un copil epuizat.

Guest post by Ela Oanea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce stă la baza nerușinării PSD

Mireasa

Parveniţii, proştii şi frustraţii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,702 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro