Cât e ceasul acasă?

Ada Petre

23 January 2015

Ada PetreNu e timp. Serios, nu sunt destule ore în zi și destule zile în săptămână, nu știu ce se întâmplă cu timpul dar nu îmi mai ajunge pentru toate cele pe care aș vrea să le fac.

Și mai e ceva. Nu știam niciodată cât e ceasul acasă.

Și Laur se mai trezește întrebându-se cât o fi ceasul acasă, ce-or face fetele, sunt momente când uită că acum nu ne mai despart 7 ore și mii de kilometri, pentru doar câteva fracțiuni de secundă, apoi se scutură și zâmbește, “stai puțin că fetele sunt acasă, abia am plecat de lângă Lia care mereu se agață de gâtul meu când o pup de la revedere”.

E rău să nu știi cât e ceasul acasă. Poate o să vă întrebați de ce mai e relevant, acum că suntem toți patru aici. Contează. Pentru că prietenii încă ne sunt acolo. Pentru că avem nevoie să vorbim cu ei, cu bunicile, cu Luca și Silvana, cu Nati, cu oamenii de care ne e dor și pe care vrem să-i vedem măcar un pic.

Pentru că de Revelion, când la noi era cinci fără ceva după-amiază și la voi era 12 fără ceva noaptea, am plâns pentru prima oară de când sunt în Canada, de dor, de oboseală, de sfârșit de an greu. Era ca și cum ceasul meu intern încă bătea pe ora Bucureștiului și era oarecum ciudat că voi vă uitați la artificii și noi nici nu făcuserăm baia anuală încă. E ceva ce nu pot să îmi explic, ține probabil de firele nevăzute cu care ne legăm de locul în care am trăit mult timp, de oamenii cu care am împărțit bune și rele, de singurătatea imigrantului în primele lui luni de adaptare. Nu știu.

cât e ceasul

Am spus că nu știam cât e ceasul. Da, știu să scad 7 ore din cât e ora la noi. Dar e mai simplu să ridici ochii și să te uiți la ceasul de pe perete. Așa că ne-am mai cumpărat un ceas pe care l-am pus lângă birou și care acum ticăie pe ora de acasă. Așa cum pe telefon văd vremea din toate orașele prin care am trecut și prognoza meteo pentru Mississauga, pentru București, pentru Wales… Din când în când mai trag câte un ochi la Roma, la Londra, la Strasbourg, la celelalte locuri pe unde m-au purtat pașii. Sunt o sentimentală, ce să fac.

Nu, Nu sunt suficiente ore în zi pentru toate câte sunt de făcut.

De aceea mă mir mereu că la noi e două și la voi e nouă, că nici nu m-am trezit bine și voi deja v-ați culcat, că n-am apucat să aranjez nimic cu cei cu care lucrez pentru că deja nu mai e nimeni la birou, că deja e vineri…

E unsprezece fără cinci în România. Noapte bună, Ale, n-am vorbit nici azi. Noapte bună, Zu, poate te prind luni?

Noapte bună, Copii. La noi nu e nici patru…

Pe Ada o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Câți bărbați au iubit-o?…

Mi-ai lăsat tot când ai plecat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,688 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro