Cât noroc au „Cei 10 pentru film”, după TIFF

Lacrima Andra

21 May 2015

Lacrima AndraPe modelul „10 pentru România”, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) propune „10 pentru film”, adică o selecţie de 10  actori din toată ţara, debutanţi de preferinţă  în ale filmului, luaţi de pe scenele teatrelor în general, care nu doar că sunt prezentaţi publicului la TIFF, dar au ocazia să cunoască şi să fie cunoscuţi de agenţi de casting, agenţii, în general oameni care caută talente. În acest an, cei 10 aleşi vor avea ocazia să lucreze cu Nancy Bishop din Statele Unite ale Americii într-un masterclass dedicat. Aceasta este unul dintre cei mai influenţi agenţi de casting, câştigătoare a premiilor Emmy şi cu un palmares de peste 80 de producţii internaţionale printre care “Mission Impossible4” sau “Child44“.

În plus,  la TIFF 2015, cei zece sunt majoritar actori care au aboslvit cursurile de specialitate în Bucureşti (5 actori), ceilalţi sunt în ordine, absolvenţi ai facultăţii de specialitate de la Cluj (3), la Sibiu şi Târgu Mureş (câte unul). Statistica rămâne mereu una interesantă în condiţiile în care se ştie, competiţia e acerbă. Însă o statistică, poate şi mai interesantă este aceea în care sanşa „10 pentru film” la TIFF chiar este valorificată şi actorii selectaţi şi puşi „sub lupă” obţin roluri, joacă în filme, reuşesc să ajungă să facă o carieră bună nu doar în cinematografia românească, chiar dacă această ediţie 2015 este abia a treia şi ar putea exista obiecţii că încă se află la începuturi.

Nancy Bishop

Nancy Bishop

Din lista celor 10, ne spun organizatorii, în 2013, Silvia Torok este cea care a reuşit să bifeze poate o realizare mai mare decât colegii ei, şi anume, a câştigat şi premiul UNITER.  Din selecţia „10 pentru film”, 2014, se evidenţiază  Elena Ivanca,

pe care sigur românii cinefili ar fi trebuit s-o remarce în „Usturoi”, iar Sorin Dobrin a fost parte a producţiei austriace „Exodus to Shanghai” şi a celei americane „Chosen”, filme aflate acum în postproducţie, după cum spun organizatorii TIFF.

silvia-torok

Silvia Torok

Una peste alta, publicul românesc îşi aşteaptă la rampă actorii, chiar dacă această arie a culturii româneşti rămâne una încă foarte puţin ordonată într-o structură clară care să unească publicul cu actorii şi spectacolele lor într-o manieră eficientă pentru ambele părţi.



Citiţi şi

Un mit retehnologizat – King Arthur: Legend of the Sword

Competiția TIFF 2017: adevăr sau provocare?

Cum este viața?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
349 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro