Câtă copilărie furată!

Aurora Martin

2 June 2014

Aurora MartinDorinţa de libertate te defineşte de când înveţi să faci primii paşi, copiind mecanic mişcările paşilor adultului care te ţine de mână. Această bucurie a părintelui, care îşi adoră copilul ce porneşte să păşească în viaţă cuprinde tragismul tuturor despărţirilor ulterioare. Primii paşi sunt primele semne de independenţă ale unei fiinţe care începe să conştientizeze antagonic atât forţa legăturii ombilicale, cât şi forţa dorinţei de a explora mereu noi teritorii.

Primele mele amintiri sunt legate de o interdicţie, şi anume interdicţia de a părăsi un spaţiu impus de cei mai mari: patul. Eram legată cu un cordon în jurul brâului, iar cordonul era legat de undeva, de o margine nevăzută. Aveam suficientă lejeritate, cât să mă ridic şi să mă mişc de-a lungul patului, dar nu atât de multă, încât să ajung până la marginea lui (în limbajul adulţilor, să cad din pat!). Primele mele reflexii ca individ conştient se leagă de această reprezentare concretă a unui cordon ombilical neprietenos, ba chiar punitiv. Încercarea de a-i lămuri misterele, de a-i căuta un capăt, un nod, o dezlegare, întru eliberare, m-a iniţiat în tainele gândirii. Am înţeles treptat că o interdicţie induce starea de problematizare, iar aceasta te defineşte mai mult decât starea paradisiacă în care totul ţi se oferă. Felul în care ieşi dintr-o situaţie dificilă te diferenţiază de felul în care un alt individ iese din aceeaşi situaţie dificilă sau chiar de un individ care nu iese din ea sau nici măcar nu-şi pune problema să iasă.

Un simplu cordon transforma patul părinţilor dintr-un altar ce purta misterele conceperii mele, într-o procustiană mistificare. Aveam să înţeleg, însă, că nu era decât iniţierea într-o mistificare mult mai mare şi mult mai apăsătoare: epoca ceauşistă în care îmi fusese dat să mă nasc. Aveam să părăsesc patul părinţilor, deprinzând gustul unei false libertăţi, căci o societate confiscată de o ideologie autoritară avea să mă aşeze într-un pat al lui Procust, în care mii de alte cordoane invizibile aveau să-mi controleze orice mişcare.

zambetul din clasa I.

Dorinţa părinţilor mei de a creşte, forma şi educa un pui de om sănătos şi frumos avea să fie sabotată de dorinţa partidului de a forma un Om Nou, trecându-l prin laboratoarele educaţiei comuniste.

Primele mele reflecţii legate de încercarea de a mă elibera din patul părinţilor m-au format în spiritul câştigării fiecărei libertăţi printr-o luptă individuală pentru dezlegarea chingilor oricărui sistem. Mirificul timp al copilăriei zvăpăiate a fost, de aceea, permanent dublat de această subconştientă pornire de a scăpa de o uniformizare impusă, de a mă elibera dintr-un mulaj care cauta să-mi pietrifice libertatea spiritului.

Câtă copilărie furată! Câtă energie consumată pentru apărarea de un rău ideologic ce limita sau chiar anihila dreptul omului la fericirea de a fi copil!

Citiţi şi

Era un pic cam scund și puțin cam plinuț, dar nu-i nimic…

Ne-am pierdut instinctele, doamnelor?

Dar tu, cât de mult mă iubești?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
873 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro