Love me

Yes or No

Singurul care a avut ceva de spus despre chiloții mei. Ceilalți nici nu i-au băgat în seamă

by / 29 January 2018

M-am îndrăgostit în viața asta de vreo câteva ori. De  fapt, ca să fiu sinceră, e starea mea naturală. Și, de fiecare dată, am fost convinsă că… „asta, de-acum, e MAREA MEA DRAGOSTE”. Fiindcă, pentru mai puțin, nici n-are sens să te îndrăgostești. Știu ce-am vrut de la „bărbatul vieții …

Cum să nu iubeşti un astfel de bărbat? Şi l-am iubit

by / 29 January 2018

Mă invitase la operă. „Ce bărbat, în toate minţile, îşi dă prima întâlnire la operă?”, m-au întrebat, în gol, prietenele. „La operă se merge cu soţul, după câţiva ani de plictiseală conjugală!”. Când am deschis dulapul, mi-am dat seama că situaţia era şi mai tragică, nu aveam nimic relevant de …

Cine-ar mai fi crezut?…

by / 25 January 2018

Frumos zâmbet… ce modalități interesate și nenumărate are viața de a ne răsuci drumurile ca să ne poată despărți sau aduce împreună. Cine ar mai fi crezut… Și totuși… iată-ne din nou împreună. Doar a doua oară. Sau să fie a doua viață? Frumos zâmbet… Iată-ne din nou împreună, de …

Vine o vreme când nu mai vrem să o luăm de la capăt

by / 24 January 2018

Motto: „Nu, n-am nevoie de scuze. Mi-era dor de iubire… Un dor vechi şi cumplit.” – Cella Serghi („Cartea Mironei”) Ne repetăm greșelile și suntem uimiți de aceleași fapte și la 20 și la 40 de ani, fără să fim conștienți de acest lucru doar după ce le-am făcut și …

Sunt frumoasă, dragul meu, acum că am scăpat de amintirea ta, și mă simt bine

by / 23 January 2018

Trebuia să-i scriu, să mă dezbrac de el și de prezența lui, odată pentru totdeauna. Iubindu-l mai mult ca niciodată. Din vreme în vreme, la limita atacului de panică. Nici prin gând nu-mi trecea că nu voi suferi și că rănile mele se vor închide. Dar nu mă cunoștea, iar …

Hai, lasă-te iubit!

by / 23 January 2018

Adu-mi aminte să iubesc. Învață-mă din nou să trăiesc. Îndrăgostește-mă! Dă-mi fluturi în stomac și fulgi de zăpadă în păr. Du-mă să văd orașul ce nu doarme, de sus, și ia-mă de mână. Spune-mi că sunt frumoasă și fă-mă să zâmbesc fără un motiv anume. Adu-mă la viață, învie-mi sufletul …

Scrisoare de dragoste

by / 22 January 2018

Dragul meu, Aceasta este o scrisoare pe care doream să ți-o scriu mai de demult. Când te-am cunoscut, ți-am mai spus, erai vesel și, bineînțeles, puțin mai tânăr. Aveai o lumină în ochi, pe care o ai și acum, dar mai copilărească. Te-am iubit mult și încă o fac, foarte …

A fost sau n-a fost?

by / 22 January 2018

Totul a început acum mai bine de un an. El – blogger, eu – cititoare înfocată. M-a câștigat din primul moment prin simțul umorului, sarcasmul și cinismu-i propriii. Va suna ciudat, dar de la bun început am simțit o chimie mai stranie între noi, era ca și cum ne cunoșteam …

Mă gândesc la tine și la anii dintre noi

by / 22 January 2018

(a se citi rar, cu voce înceată și cu fundal sonor) Când ți-am citit despre Brigitte Macron și nu mai puțin celebrul ei soț, președintele Franței, m-ai privit cu mare seriozitate. Ai ascultat cu interes și despre gestul cu care a cucerit lumea, acela de a-i săruta mâna în public, …

Sibiu

De ce nu vrea să mă mai vadă?

by / 21 January 2018

Era deja a patra întâlnire și ne găseam în aceeași nefericită situație. Ea zbătându-se în miezul fierbinte al acelorași întrebări, eu încercând să îi lămuresc ceea ce mi se părea de neexplicat. Povestea lor continua, întrecând cu mult orice fel de logică a unei relații între doi oameni care se …

Page 4 out of 7723456

catchy.ro