Ce am învăţat până la 40 de ani

Cristina Lincu

9 August 2015

Vârsta de care mă temeam încă de când am împlinit 30 de ani a venit mai repede şi mai bogată decât o aşteptam. Mă gândeam la ea ca la ameninţarea din umbră; ca la un drob de sare pe colţul sobei, a cărui cădere speram, cumva, s-o pot evita. Acum însă, schimbând perspectiva, cei 40 de ani în a căror lumină mă voi oglindi curând, sunt metafora apogeului. Odată ajunsă aici, îmi dau seama că, odată cu împlinirea, am învăţat şi:

– să fiu mai îngăduitoare cu greşelile mele; să le disec fără să le amplific efectele; să le înţeleg cauza şi să-mi acord clemenţă, chiar şi atunci când nu prea o merit;

– să fiu calmă atunci când sunt într-un vortex de sentimente contradictorii; am schimbat rolurile, le-am decăzut din dreptul de a mă controla şi umili, atât în forul interior, cât şi în afara sa;

– să nu judec părerile nimănui, dar nici să nu le accept necondiţionat, căci multe dintre ele sunt judecăţi şi pre-judecăţi;

– să uit ceea ce nu mă ajută în niciun fel, indiferent că sunt lucruri rele sau aparent bune;

– să mă detaşez de visele din tinereţe croite pentru persoana care îmi închipuiam că voi fi, şi nu pentru cea care sunt, de fapt, azi; să continui să creez alte vise, pe care, dacă nu voi reuşi sa le îndeplinesc in timp util, să le re-modelez;

– să renunţ la lucruri şi oameni al căror rost în viaţa mea a trecut, chiar dacă gândurile vor mai hălădui, din când în când, pe tărâmuri dispărute;

– să accept ce nu-mi place ca fiind aşa, lucruri şi întâmplări neplăcute, şi să nu mă mai chinui să le găsesc „partea pozitivă” pentru a le digera mai uşor;

– să mă uit în ambele sensuri ale timpului cu bucurie;

– să nu mă încrâncenez în legătură cu nimic – dorinţele se împlinesc când sunt descântate cu blândeţe;

– să îmi dau voie să mă supăr, fără mustrări inutile de conştiinţă şi

– să nu mai arhivez necazurile, tristeţea şi momentele urâte;

– să îmi dau voie să nu am răbdare inutil;

– să nu mai acord credit apriori nimănui, chiar dacă este vorba de prieteni ai prietenilor mei; oricât de dur ar suna, de fapt, este o alegere conştientă printre ale cărei urmări nu se mai numără dezamăgirea;

femeia la 40 de ani

– să nu mai vreau să-i învăţ nimic pe cei din jurul meu, cu excepţia propriilor mei copii;

– să nu mă mai străduiesc să fiu „optimistă” şi să nu mai lupt împotriva „pesimismului”; sunt două limane inventate între care am fost învăţaţi că ni se scurge viaţa: nimic mai neadevărat;

– să mă „îngădui” şi să-i „îngădui” celuilalt, în măsura corectă a ceea ce simt;

– să uit „datul” zăvorât între graniţele învechite ale mentalului colectiv moştenit aşa;

– să desacralizez ce „trebuie” şi ce „e bine” dacă nu sunt rezultate ale propriei mele experienţe;

– să ştiu că frumuseţea există în forme atât de diferite, încât percepţiile înceţoşate sau lente nu o pot vedea; dar nu-i nimic, căci asta nu îi anulează realitatea;

– să mă bucur că există ceea ce îmi doresc, chiar dacă nu se află în posesia sau în istoria mea;

– să îmi spun numele cu drag… şi vârsta la fel;

– să îmi dau voie să iubesc!

Pe Cristina o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Căutări…

Hai, sictir!

Eu sunt doar… cealaltă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,190 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 21 April 2016 12:09

    Cred ca varsta de 40 de ani te elibereaza de a FACE CEEA CE TREBUIE si poti in sfarsit sa faci doar ceea ce-ti doresti!
    Eu mai am 2 ani si un pic pana atunci. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Morgan / 10 February 2016 23:39

    “Să îmi dau voie să fiu iubită”. Mă așteptam să fie măcar la P.S. . Toată înțelepciunea asta adunată, necontestabilă, dar nu învață o femeie curajul de a se lăsa iubită. Îngăduitul nu cultivă, doar zgândără

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro