Ce am învăţat până la 40 de ani

Cristina Lincu

9 August 2015

Vârsta de care mă temeam încă de când am împlinit 30 de ani a venit mai repede şi mai bogată decât o aşteptam. Mă gândeam la ea ca la ameninţarea din umbră; ca la un drob de sare pe colţul sobei, a cărui cădere speram, cumva, s-o pot evita. Acum însă, schimbând perspectiva, cei 40 de ani în a căror lumină mă voi oglindi curând, sunt metafora apogeului. Odată ajunsă aici, îmi dau seama că, odată cu împlinirea, am învăţat şi:

– să fiu mai îngăduitoare cu greşelile mele; să le disec fără să le amplific efectele; să le înţeleg cauza şi să-mi acord clemenţă, chiar şi atunci când nu prea o merit;

– să fiu calmă atunci când sunt într-un vortex de sentimente contradictorii; am schimbat rolurile, le-am decăzut din dreptul de a mă controla şi umili, atât în forul interior, cât şi în afara sa;

– să nu judec părerile nimănui, dar nici să nu le accept necondiţionat, căci multe dintre ele sunt judecăţi şi pre-judecăţi;

– să uit ceea ce nu mă ajută în niciun fel, indiferent că sunt lucruri rele sau aparent bune;

– să mă detaşez de visele din tinereţe croite pentru persoana care îmi închipuiam că voi fi, şi nu pentru cea care sunt, de fapt, azi; să continui să creez alte vise, pe care, dacă nu voi reuşi sa le îndeplinesc in timp util, să le re-modelez;

– să renunţ la lucruri şi oameni al căror rost în viaţa mea a trecut, chiar dacă gândurile vor mai hălădui, din când în când, pe tărâmuri dispărute;

– să accept ce nu-mi place ca fiind aşa, lucruri şi întâmplări neplăcute, şi să nu mă mai chinui să le găsesc „partea pozitivă” pentru a le digera mai uşor;

– să mă uit în ambele sensuri ale timpului cu bucurie;

– să nu mă încrâncenez în legătură cu nimic – dorinţele se împlinesc când sunt descântate cu blândeţe;

– să îmi dau voie să mă supăr, fără mustrări inutile de conştiinţă şi

– să nu mai arhivez necazurile, tristeţea şi momentele urâte;

– să îmi dau voie să nu am răbdare inutil;

– să nu mai acord credit apriori nimănui, chiar dacă este vorba de prieteni ai prietenilor mei; oricât de dur ar suna, de fapt, este o alegere conştientă printre ale cărei urmări nu se mai numără dezamăgirea;

femeia la 40 de ani

– să nu mai vreau să-i învăţ nimic pe cei din jurul meu, cu excepţia propriilor mei copii;

– să nu mă mai străduiesc să fiu „optimistă” şi să nu mai lupt împotriva „pesimismului”; sunt două limane inventate între care am fost învăţaţi că ni se scurge viaţa: nimic mai neadevărat;

– să mă „îngădui” şi să-i „îngădui” celuilalt, în măsura corectă a ceea ce simt;

– să uit „datul” zăvorât între graniţele învechite ale mentalului colectiv moştenit aşa;

– să desacralizez ce „trebuie” şi ce „e bine” dacă nu sunt rezultate ale propriei mele experienţe;

– să ştiu că frumuseţea există în forme atât de diferite, încât percepţiile înceţoşate sau lente nu o pot vedea; dar nu-i nimic, căci asta nu îi anulează realitatea;

– să mă bucur că există ceea ce îmi doresc, chiar dacă nu se află în posesia sau în istoria mea;

– să îmi spun numele cu drag… şi vârsta la fel;

– să îmi dau voie să iubesc!

Pe Cristina o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

„E doar o aventură, dar sunt îndrăgostită…”

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
17,070 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 21 April 2016 12:09

    Cred ca varsta de 40 de ani te elibereaza de a FACE CEEA CE TREBUIE si poti in sfarsit sa faci doar ceea ce-ti doresti!
    Eu mai am 2 ani si un pic pana atunci. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Morgan / 10 February 2016 23:39

    “Să îmi dau voie să fiu iubită”. Mă așteptam să fie măcar la P.S. . Toată înțelepciunea asta adunată, necontestabilă, dar nu învață o femeie curajul de a se lăsa iubită. Îngăduitul nu cultivă, doar zgândără

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro