Ce dracu’ i-ai făcut Giuliei?

Catchy

5 July 2016

Cam aşa gândea (şi scria) Giulia la 20 de ani:

Oare toţi bărbaţii sunt, dacă nu proşti, atunci perverşi, mincinoşi, profitori, cu hormonii ieşiţi prin ochi, de li se scurg atunci când văd o bucată de lenjerie  şi vor, orice-ar fi, să profite, să profite, să profite? Şi ei se mai şi laudă cu asta, de parcă ar fi o virtute!!

Iubirea?… numai nişte proşti cu ochelari de cal pot să se înhame la aşa ceva. Ce chestie, ha, ha, să-ţi dedici viaţa unei femei!!

Îndrăgostiţi-vă, atunci, domnilor, doar de zeităţi asemenea vouă, clonaţi-vă perechi homosexuale cu fizic de femeie, de care, …hm, oricum aveţi nevoie.

Nu, nu sunt nervoasă! (noiembrie 2001)

La 21 de ani, vara, s-a îndrăgostit iar. De data asta, nebuneşte. S-a îndrăgostit cum numai ea putea să o facă, cu tot sufletul şi cu toată fiinţa ei. Era pe punctul de a renunţa la toţi şi la toate pentru a fi cu dragostea ei. Şi aproape că a făcut-o.

Dar s-a întâmplat ceva: tiranul ce se ascundea în el a strâns-o ca pe un gândac în pumnul lui şi i-a luat tot. Atunci ea a mai reuşit totuşi să se strecoare afară şi să mai tragă o gură din aerul care îi era atât de scump. Dar a inspirat înciudată din acel aer. Şi i-a şi spus lui, pentru că îi aparţinea cu totul. Iar tiranul din el s-a transformat atunci în monstru şi, pentru îndrăzneala ei, a omorât-o. Dar nu aşa, de-odată, mai întâi a chinuit-o puţin câte puţin, bine şi apăsat. Timp de jumătate de an. Ea a îndrăznit doar să îi scrie în tot acest timp… o scrisoare pe care însă nu a îndrăznit să i-o trimită cât trăia.

femeie liberă

 …Te iubesc şi acum. Din multe puncte de vedere, consider că am meritat ce mi-ai făcut. Din altele, nu. Ştii ce ai făcut din mine atunci? O sclavă. Nu a trebuit să fac ce am făcut. Dar de întâmplat, trebuia să se întâmple. (…) Trebuia să îmi dau seama din timp ce fel de om eşti. Eşti, în sinea ta, un om bun, capabil, familist, care ascunde însă un tiran, un monstru. Şi eu pe tiranul din tine îl văd acum, omul gelos şi aspru, brutal, care crede că este Dumnezeul meu care mă pedepseşte, care hotărăşte ce e bine şi ce nu, pentru mine. Eu am devenit infimă, un căţel pentru tine, nu mai sunt capabilă să am singură grijă de mine…

Ce am făcut nu am făcut din motivele pe care mi le-ai dictat, mi-ai poruncit, m-ai forţat să ţi le spun. Urmările însă, am să le plătesc cu vârf şi îndesat. Şi nu te crede tu Dumnezeu ca să îmi dictezi ce să fac de acum înainte!! Există Unul singur care are grijă de toate şi Acela este mult mai drept. Acum tu mi-ai luat toată libertatea. Ce mi-a mai rămas… aproape că nu mai am ce face cu ea.

Ţi-am mai spus că aş vrea să mor. Ar fi păcat însă să fac asta şi să nu-mi ispăşesc păcatele, nu-i aşa? Pedeapsa pentru mine va fi să devin o epavă peste câţiva ani. Să mor cu visele demult uitate, să nu mai îndrăznesc să sper ceva mai mult… tu ai vrut toată viaţă o bicicletă, pe care nici acum, din păcate, nu o ai. Acesta e visul tău. Al meu a fost să dansez, să cânt la pian, să călătoresc, să vorbesc câteva limbi străine, să fiu apreciată în slujba la care să merg cu plăcere, să pictez şi să am o expoziţie a mea, cu tablourile mele, înrămate. Am să-ţi iau o bicicletă. Dar visele mele vor rămâne încuiate. Pentru totdeauna!!

În ultimul an, toate visele şi speranţele mele au început să se năruie. Porcării. Rostul femeii e să-i fie credincioasă bărbatului, să-i facă şi copii, mâncare, să spele, să se îngrijească de gospodărie… Ai nimerit o persoană care a avut prea multe vise. Să te uiţi la filmul pe care ţi l-am trimis – aşa am visat să dansez cu tine la nunta noastră…

Roagă-te la Dumnezeu să uităm. Am urât bărbaţii. Acum îi urăsc din toată inima. Dar pe tine nu pot să nu te iubesc încă, cu patimă. Şi am să te iubesc mult. Şi am să-ţi fiu nevastă credincioasă, harnică, casa noastră (mai bine zis – a ta) o să sclipească de curăţenie, am să muncesc pe brânci, am să port cu dragoste şi devoţiune copiii tăi pe care am să-i cresc cum numai cele mai bune mame ştiu şi o să am grijă de visele copiilor mei şi de vieţile lor, căci pe a mea am ratat-o.

Bravo, Giulia, bravo! Aşa ai să spui, nu? Mă bucur că suferi! Bucură-te, dragul meu, că nu te bucuri în zadar! Dacă ai bănui măcar cum sunt cu adevărat pe dinăuntrul sufletului, te-ai bucura peste margini. Că sufăr pentru mine, pentru tine şi pentru părinţii mei. Cu ei ai fost un monstru şi pentru asta nu am să te iert vreodată!

În scrisoarea asta am avut foarte mult curaj de am îndrăznit să îţi scriu toate astea. În realitate, însă, nu ştiu dacă o să am curajul să-ţi vorbesc deschis.

Meritam oare toate câte mi-ai făcut şi toate câte mi-ai aruncat în faţă? Le-am meritat, nu? Dacă eşti convins că da, viaţa ne va fi un calvar. Şi nu-ţi vor trebui motive serioase ca scenele să se repete! Şi nici măcar nu suntem căsătoriţi…

Crezi că el a vrut să îi dea drumul? Încă nu se săturase să o vadă în ce stare o adusese. Şi ar fi continuat să o facă în ritmul acela infernal… dacă ea nu murea. Dar a murit într-o zi de iarnă, într-o noapte, când a plecat din lumea lui. A plecat într-o lume în care era, în sfârşit, liberă. Liberă să rătăcească, să-şi liniştească sufletul, să poată să-şi vindece rănile, să poată avea, în sfârşit, libertate şi poate chiar bucurii…

Guest post by Iuliana Șoșu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Ei bine, draga mea, mie îmi datorezi fericirea ta!

Femei care luptă pentru un bărbat

Bianca

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,894 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro