Ce e de făcut

23 January 2018

Andrei 2Fără să fiu Lenin (ferească bunul Dumnezeu), fără să fiu la Zürich (ci doar la Madrid), fără să fie începutul secolului XX (deși nici cu al nostru nu îmi e rușine), fără să dau pe la Cabaret Voltaire (ci scriind dintr-o austeră cameră de cămin studențesc unde locuiau pe vremuri Lorca, poetul și Buñuel, cineastul), ridic și eu, timid, aceeași întrebare ca marxistul: ce e de făcut?

E bine când ies oamenii să protesteze pe străzi. E o demonstrație că le pasă. E, totodată, dovada unui eșec. O societatea care se refugiază, de mai bine de un an de zile, în protest e o societate care și-a ratat devenirea democratică. S-a mers până aici fiindcă alte filtre nu au funcționat.

Protestele sunt bune, sunt utile, sunt dătătoare de speranță. În același timp, ele rămân un strigăt de disperare, un semnal de alarmă care – cel mai probabil – va fi ignorat de decidenții politici. O democrație funcțională reclamă ceva mai mult de la un cetățean.

România este, pe hârtie, un stat democratic, un stat de drept, un stat în care funcționează separarea puterilor în stat. În realitate însă, absența presei libere și – mai ales – a autonomiei a milioane de cetățeni (dependenți întru totul de resursele alocate de partidul care se vrea stat) anulează aceste pretenție.

 

lumini protest

Până la urmă, cu voia dumneavoastră a ultimului pe listă, domnul Ion Iliescu, România chiar a construit o democrație originală. Carevasăzică, puteți citi liniștiți cu ghilimele cuvântul democrație. În atare condiții, întreb ca Lenin, ce e de făcut? Nu am pretenția unui răspuns incontestabil, dar măcar m-am gândit la câteva soluții.

Societatea post-comunistă este victima unei mentalități catastrofale. Această mentalitate este: evitarea politicului. Politica, fiind o curvă, a fost sistematic evitată de oamenii competenți. N-au intrat ei în așa ceva. Consecința este abandonarea spațiului public. Viața noastră comună a fost lăsată pe mâna lui Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae. Ei n-au avut rezerve, ei s-au băgat în așa ceva.

Pasul unu, așadar: îndreptați spre politică orice om care are fie și o brumă de competență, de bun-simț, de valoare profesională și umană. Cetățeanul poate urla înspre Casa Poporului până în Ziua Centenarului, politicul decide. Iar când politicul este populat de actualul tip de politician… Puteți vedea. Dacă nu vă doriți o carieră în politic, susțineți un candidat. Dar susțineți-l până la capăt. Cu rigoare și cu pretenții.

Pasul doi: ieșirea din lehamite. O societate în care peste 60% dintre cetățeni aleg să-și abandoneze dreptul la vot este o societate devorată de lehamite. Lehamitea nu poate fi combătută cu argumente morale (n-ați votat, nu vă pasă, deci sunteți complici!). Dacă ieșiți în realitate și dați de natura umană, veți vedea că există, mai ales în mileniul curent, un argument mult mai puternic: pragmatismul. Nu e adevărat că oricum nu se schimbă nimic.

Atunci când nu faci nimic, cu siguranță se schimbă ceva și se schimbă de fiecare dată în rău. România a fost, până acum, tractată de o istorie indulgentă. Am ajuns și noi în NATO și în Uniunea Europeană cum am putut. Acum însă lumea e la o altă răscruce. Și nimic nu ne poate garanta că nu ne vom târî zilele care ne-au mai rămas într-o gubernie de periferie, într-un pașalâc de mâna a doua, incapabili să ieșim din WC-ul din fundul curții, într-o răpire din Serai care nu se mai încheie. Desigur, abia atunci se va realiza până la ultimele consecințe că se poate și mai rău. Se poate. Dialogul cu cetățenii atinși de lehamite trebuie permanent înnoit, oricât de vechi ar suna acest îndemn! Asta e situația: apărarea libertăților fundamentale ale omului e o chestiune veche. Omul nu învață ușor, dacă învață vreodată ceva.

Pasul trei: implicarea civică, într-un mod concret, activ, constant. Da, mănâncă timp, da, toți avem griji și datorii și nu mai avem dispoziție pentru a ne oferi societății. Dar când nu dai nimic societății, când doar ne trecem unii lângă alții viața, ca animalele în staul, ce ați vrea să iasă? Intrați într-o organizație non-guvernamentală, dacă politica nu vă place. Sprijiniți o organizație non-guvernamentală, dați ceva unei cauze. Cercetătorii britanici au descoperit că, după asemenea inițiative, viața devine mai îndurabilă și – cu timpul – crește o solidaritate care poate chiar să genereze o societate adevărată.

Pasul patru: anularea efectelor devastatoare ale propagandei. Există, din fericire, alternativă la propaganda jegoasă (e un cuvânt care redă fidel intenția autorului), mai ales a televiziunilor de „știri”. Și asta reclamă timp, dar e obligatoriu. Dacă în spatele unui trust media stă un penal îmbogățit din furtul de la stat (adică de la tine, cetățean), atunci poate nu e cea mai bună idee să iei de bună otrava pe care o livrează, zi de zi, ceas de ceas, societății. Ea e menită se demonizeze opoziția și să întărească lehamitea (vezi punctul doi). Dar, cum spuneam, există alternative. E însă nevoie de minimul efort de a le căuta.

Pasul cinci (care e, de fapt, cel mai important): impunerea meritocrației la nivelul la care îți desfășori activitatea. Altfel, va merge întotdeauna și așa, adică nu va merge niciodată nimic. Și vei sfârși cu orizontul unei pensii de mizerie, fără dinți în gură și fără posibilitatea de a-ți pune vreodată unii (când ucizi Educația, ucizi și Sănătatea), cu copiii plecați la cârcă pe la marginile Vestului.

Durerea noastră ancestrală în – să-i spunem – cot nu poate avea alt deznodământ: aici nici nu se va trăi, nici nu se va muri cu demnitate. Bref: ne schimbăm împreună sau murim toți. Mai puțin hoții cei mari, fiindcă – se știe – ei scapă mereu când statul e moale. Când statul nu suntem noi, pentru că oricum n-ai cu cine.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Problema Dragnea

În orice relație, există un singur moment în care poți da înapoi

N-am știut niciodată să consolez un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
420 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro