Ce facem cu ei?

Laura Brînzoi-Nuță

17 December 2014

Laura BrînzoiCe scriu nu-i despre petreceri, vieţi irosite printre cearşafuri de-mprumut şi nici nu miroase a brad şi cozonaci. Cine doreşte poate schimba pagina…

Zilele astea trec mai greu ca niciodată pe lângă Cimitirul Eroilor Revoluţiei, răspund cu greu aceleiaşi întrebări rostită de omul curios de 5 ani pentru care moartea nu-i compatibilă cu tinereţea, iar vârsta finalului trebuie obligatoriu să fie la o vârstă dincolo de care el nu mai poate număra. Ştie de acum, deşi e mic, că cineva va duce dorul altcuiva şi doare…

Îs născută-n ’83. Revoluţia m-a surprins cocoţată pe plapuma bunicilor, apoi cu urechile ciulite la discuţiile veşnic în şoaptă dintre ai mei, când tata se-ntorcea de la serviciu şi se temeau să nu plece… unde? Nu ştiu… probabil unde-au mai căzut şi alţii. Apoi teama bunicii cu care se îndrepta spre mine pe potecuţa de lângă gard în timp ce eu veneam ţopăind cu pâinea-ntr-o mână şi două tancuri ţineau pasul cu mine pe şoseaua ce leagă un oraş mic de provincie de singura autostradă a vremii… Imaginea alb-negru a unei femei doborâte de gloanţe pe caldarâm lângă puiul ei, ucis şi el… m-am uitat pe furiş, printre degete, deşi părinteşte, să-mi protejeze sufletul, tata mi-a acoperit ochii cu mâna când imaginile cumplite rulau la tv ca dintr-o altă lume… Curiozitatea de copil a săpat în mine o amintire pe care nu pot şi nici nu vreau s-o uit… multă vreme am crezut că mi s-a părut, până când, adult fiind am revăzut-o într-un reportaj… am plâns.

cimitir

Mi-e greu să privesc ordinea cimitirului fără să simt că mă îneacă ceva… Nu i-am văzut, nu i-am cunoscut… le văd crucile, sunt multe, aproape identice ca şi sufletele lor şi motivul pentru care zac la nişte metri sub pământ.

Mă copleşeşte imaginea părinţilor rămaşi atât de goi în lipsa lor…

revolutie6

Pentru fiecare dintre noi, unul a murit cu speranţa într-un viitor ce nu le va mai aparţine niciodată, dar pe care ni l-au dăruit cu preţul tinereţii lor.

Noi ce facem cu el şi ce facem cu ei?! Ne aducem aminte o zi, două, zece într-un an, îi numim eroi şi numim staţii de metrou şi cartiere după ei, şi-i uităm în cimitir. Considerăm cel puţin desuet să purtăm cu noi, să ne marcăm conştiinţa personală cu un trecut pe care mulţi nu l-am simţit, dar pe care-l avem fiecare dintre noi. Negăm, ne dezicem de suferinţă, ne amputăm sufletele şi rădăcinile copiilor noştri.

Ne bucurăm când umplem coşul la hipermarket, când purtăm haine branduite, când ne facem planuri pentru vacanţe în lumile altora. Lumea nostră ce are? Suferă de absenţă… absenţa noastră din ea. Construim cu stomacul, cu ochii şi aproape niciodată cu sufletul. Altfel am purta sfinţenia trecutului, ne-am păstra identitatea, nu ne-am mai vinde pe câţiva galbeni, am aprecia simplitatea şi naturaleţea ei, şi nu ne-am mai hlizi tâmp în vitrinele celor ce-au aflat că nimic nu durează dacă nu-ţi accepţi şi preţuieşti trecutul şi trupurile frânte ale celor ce ne-au sprijinit zilele şi viitorul de azi…

Pe Laura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Exerciţiile răbdării

M.

Ai mei ani 40…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,579 views

Your tuppence

  1. Petre Iulian / 17 December 2014 13:21

    Daca “Revolutia din 89′ “ne-a adus doar gandul de libertate, astazi putini isi mai aduc aminte de acele zile, poate ca deja le-au uitat deja. Politicienii de ieri sa le multumesca parintilor eroilor martiri pentru ce au ajuns ei astazi, si sa nu-i uite pe acesti oameni care inca isi mai cauta dreptatea despre cum si cine le-au luat fiintele dragi la revolutie si le-au trimis in cimitirele eroilor revolutiei. Aceasta Revolutie a fost a noastra, a oamenilor simpli, nu a poituricilor. Sa ne cinstim erorii ca pe niste eroi, si nu sa ne aducem aminte de ei doar cand vin aceste zile.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro